În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Preotul Petre Diaconu din Bohotin-Iaşi sub persecuţia comunistă
S-a născut la 6 noiembrie 1911 într-o familie de oameni simpli din Moşna, judeţul Fălciu. După Seminarul Teologic din Huşi (1923-1930), tânărul Petre Diaconu a urmat facultăţile de Teologie (1930-1934) şi de Filozofie din Bucureşti. În aprilie 1933 primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Bohotin, de lângă Iaşi. Între 1934-1938 activează în Partidul Naţional Liberal, apoi din septembrie 1940 şi până în ianuarie 1941 în Mişcarea Legionară. La o percheziţie domiciliară din 27 decembrie 1942 i se găsesc mai multe broşuri şi periodice legionare, rămase din perioada în care fusese membru al Mişcării Legionare. Pentru această deţinere de literatură interzisă, la 2 martie 1943 este condamnat de Curtea Marţială Iaşi la 3 ani de lagăr, pe care îi execută în mai multe penitenciare. După două luni în Penitenciarul Galaţi, preotul Diaconu este mutat, până în iulie 1943, la Chişinău. De aici trebuia transferat în lagărul Moghilău din Transnistria, însă deoarece se îmbolnăvise de TBC este mutat la Văcăreşti, apoi în septembrie 1943 la Târgu Ocna. În septembrie 1944 a fost eliberat. Însă doar pentru câteva luni, deoarece în contextul arestării foştilor legionari şi asimilaţilor acestora în mai 1945 este internat în lagărul de la Caracal. La 20 august 1945 este eliberat, întorcându-se în parohia sa de la Bohotin. Pentru trecutul său este luat în vizorul Siguranţei comuniste şi urmărit deoarece întreţinea legături cu preoţi, unii dintre ei foşti colegi din şcolile teologice sau de suferinţă din detenţie. Totodată, de multe ori de la amvon s-a poziţionat împotriva măsurilor luate de Guvern faţă de Biserică sau atunci când s-a declanşat colectivizarea agriculturii. De altfel, la sfârşitul predicilor nu ezita să se exprime în termeni precum: „Înainte spre socialism cu izbânda creştinismului”, potrivit documentelor Securităţii, percepţia credincioşilor fiind că preotul Diaconu încurajează la manifestări împotriva regimului comunist. Din acest motiv era considerat de organele de represiune comuniste ca instigator împotriva întovărăşirilor agricole, că în predică îi încuraja pe ţărani să nu se înscrie în colectiv, tot el spunând: „Ceea ce vor comuniştii sunt lucruri ale lui satan şi toţi cei care vor trece la colectiv vor ajunge în plasa diavolului”. De asemenea, părintele Diaconu mai era suspectat de Securitate că ajută material şi financiar familiile celor arestaţi din parohie. Pentru atitudinile sale, cei din Securitate considerau că părintele Diaconu este principalul responsabil faţă de eşuarea colectivizării întregii localităţi. Din acest motiv, la 16 iulie 1958 este arestat, apoi anchetat la Securitatea din Iaşi. Refuză să recunoască că ar fi avut vreo activitate legionară sau împotriva regimului democrat-popular. Cu toate acestea, în concluziile de învinuire, părintele Diaconu era arătat că „în repetate rânduri s-a manifestat împotriva regimului democrat propovăduind în relaţiile cu diferiţi cetăţeni schimbarea formei de guvernământ democratică şi instaurarea vechii orânduiri capitaliste”. La 23 octombrie 1958, prin Sentinţa nr. 593 a Tribunalului Militar Iaşi, părintele Petre Diaconu primeşte o condamnare de 12 ani de muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Iaşi (1958) şi Aiud (martie 1959). A fost eliberat la 31 iulie 1964 din Penitenciarul Aiud. În 1968 a revenit la Parohia Bohotin, unde a slujit până la 20 octombrie 1988, când a decedat.