Preotul Petru Gheorghe Savin în ghearele Securității comuniste

S-a născut la 21 august 1891, în familia preotului Gheorghe Savin din Jorăștii Covurluiului. După școala primară, a urmat Seminarul Teologic „Veniamin Costachi" din Iași (1914), apoi cursurile Facultății de Teologie din București (1934). După absolvirea seminarului, tânărul Petru Savin ajunge învățător în localitatea Zărnești, județul Covurlui, apoi la 15 martie 1915 primește darul preoției pentru a sluji alături de tatăl său. Devine adeptul partidului condus de profesorul Nicolae Iorga, care promova culturalizarea în special a celor de la sate și introducerea moralității în viața publică. Deoarece întreaga localitate în care slujea devenise iorghistă, la presiunea Partidului Liberal, în 1930, părintele Savin este transferat, mai întâi, la Parohia Luminița, județul Tulcea, apoi, din 1932 la Braniștea, județul Covurlui. Încă din perioada seminarului are preocupări de recuperare a izvoarelor folclorice din zona natală, publicând câteva volume în acest domeniu, dar și în cel religios. Pentru abilitățile sale misionare și dăruirea în actul slujirii, este remarcat de chiriarhul de la Dunărea de Jos, încât în 1934 acesta îl cheamă în funcția de misionar, apoi de consilier eparhial. Cu multă pricepere coordonează activitatea sectorului din responsabilitatea sa, totodată având președinția Societății clerului „Solidaritatea" din Eparhia Dunării de Jos, coordonând revistele „Căminul" și „Credința ortodoxă", colaborând la publicația de folclor „Doina" (1938-1939) din Galați și altele. Pentru activitatea sa în Biserică încă din 1925 primește distincția „Coroana României". La sfatul chiriarhului său, în 1940 se mută la București, unde Patriarhul Nicodim Munteanu îl numește consilier al Mitropoliei Ungrovlahiei și director-­responsabil al revistei bisericești „Apostolul". În administrația bisericească activează vreme de doi ani, apoi ajunge inspector pentru problemele culturale și sociale în Ministerul Cultelor și în Ministerul Muncii (1942-1944). În 1941 este numit slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon"-­Foișorul de Foc din Capitală. După 1944, neobositul preot Savin începe să activeze în mișcarea „preoților democrați", astfel ajungând în Partidul Național-Popular condus de Petre Constantinescu-Iași. Alături de arhimandritul Valerian Zaharia, publică în pagina religioasă a ziarului „Universul". În 1949 publică un articol despre portul uniformei preoțești, în contextul începerii unei campanii ateiste de către regimul comunist. Materialul de presă este considerat un afront la adresa Patriarhului Justinian, mai ales de cei care manipulau problema bisericească la ordinul Securității și în contextul unei lupte deschise între întâistătătorul român și liderul de partid Vasile Luca. De aceea, părintele Savin este sfătuit să se mute din București, încât în ianuarie 1950 ajunge slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului" I din Constanța. Este urmărit de Securitate, mai ales pentru predicile sale rostite împotriva regimului comunist: „Astăzi vă întâlniți cu oameni necredincioși la tot pasul, vi se întind curse la tot pasul, dar voi, credincioșii, feriți-vă de ele. Stăpânirea de azi luptă pentru pace, dar acesta este strigătul Bisericii de aproape 2.000 de ani. Văd că mulți azi merg mai curând la baluri și la petreceri decât la biserică; dar aflați că e mai bine la biserică decât în casa păcătoșilor și a necredincioșilor". Tot părintele Savin inițiază desfacerea de colportaj religios, pentru care Securitatea devine tot mai vigilentă. Din aceste motive într-o noapte a anului 1951 este reținut de Securitatea Constanța. A doua zi este eliberat, se pare la intervenția autorității bisericești. Devine mai reținut în predică, mai ales după reținerea fratelui său, profesorul de teologie Ion Gh. Savin. Cu toate acestea, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1952 este arestat din nou de Securitate, sub acuzația de „rudă de înalt demnitar" (fratele său fusese câteva luni secretar de stat la Ministerul Cultelor). După o anchetă sumară, primește o detenție administrativă de 60 luni în colonie de muncă. Cunoaște penitenciarele Rahova, Ghencea și Văcărești (august 1953), din București. Considerat „inapt pentru muncă", la 17 iunie 1954 este eliberat din Văcărești.