Preotul Petru Palade din Blăjanii Buzăului

Un alt cleric ortodox român care a cunoscut închisorile comuniste, necunoscut în istoriografia bisericească recentă, este preotul Petru Palade din Blăjanii Buzăului. Acesta s-a născut la 20 iunie 1905 în localitatea Oancea, judeţul Covurlui.

După şcoala primară şi cea secundară a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1930 cu obţinerea licenţei. Primeşte darul hirotoniei la 1 noiembrie 1933, fiind numit paroh la Parohia Cătiaşu, comuna Chiojdu, judeţul Buzău. Trei ani mai târziu se transferă la Blăjani, judeţul Buzău.

După instaurarea guvernului naţional-legionar, părintelui Palade i s-a cerut să se implice în activitatea desfăşurată de organizaţia legionară în localitatea Blăjani, adică să participe la şedinţe şi marşuri legionare, să contribuie la ajutorul legionar sau la „bătălia fierului” (strângerea de fier vechi), practic o mare parte din „activităţile obşteşti” care se făceau şi înainte, dar acum monopolizate ideologic. După rebeliune, părintele Palade primeşte stigmatul de legionar de la organele poliţieneşti antonesciene, etichetă care îi va crea mari neajunsuri şi în perioada comunistă. Sub acuzaţia de „participare la rebeliune” la 27 februarie 1941 este reţinut de Siguranţă, apoi judecat de Tribunalul Corpului 5 Armată, Buzău. Din lipsă de probe, prin Sentinţa nr. 327 din 2 aprilie 1941 este achitat. În realitate, părintele Palade se aflase la domiciliu în zilele rebeliunii. La 2 aprilie 1941 este eliberat din penitenciarul Buzău. În mai 1941 este mobilizat ca preot-militar în Regimentul 8 Dorobanţi, Buzău. Ajunge până la Dalnic, la porţile Odesei, când la 8 octombrie 1941 este demobilizat. Revine la Blăjani, dar suspiciunea că ar întreţine activitate legionară planează asupra sa. I se impune un domiciliu obligatoriu, încât nu poate părăsi localitatea Blăjani fără aprobarea Jandarmeriei. Din cauza acestui regim poliţienesc, la 19 octombrie 1944 este internat în lagăr, timp de aproximativ o lună.

Cu aceste antecedente politice, după 1948 părintele Palade este tot mai urmărit de Securitate. Considerat un „element legionar periculos la adresa regimului democrat-popular”, la 18 iulie 1952 este arestat de Securitate. Chiar dacă nu i s-a putut stabili activitatea legionară, prin Decizia MAI nr. 666/1952, părintelui Palade i s-a impus o detenţie administrativă de 24 luni în colonie de muncă. Cunoaşte penitenciarul Buzău, lagărul de triere din Ghencea, apoi coloniile de muncă de la Galeşu, Peninsula (noiembrie 1952), Valea Neagră (ianuarie 1953), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (septembrie 1953). Este eliberat la 21 mai 1954. Se întoarce la Blăjani, încercând să se acomodeze cu autorităţile comuniste. La 26 noiembrie 1959 este arestat din nou şi trimis în ancheta Securităţii Regiunii Ploieşti. Este acuzat de apartenenţă la Mişcarea legionară, că ar fi dus activitate legionară clandestină după 1954, ar fi încurajat pe localnici să iasă din GAC şi că după detenţia de la Canal ar fi discutat cu mai multe persoane despre condiţiile de trai şi de muncă din această perioadă. Părintele Palade a negat categoric apartenenţa şi activitatea legionară. Nu a recunoscut nimic nici în posibila instigare a ţăranilor împotriva GAC sau că ar fi comentat „duşmănos” la adresa regimului democrat-popular. Prin Sentinţa nr. 116 din 22 septembrie 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. A trecut prin penitenciarele de la Ploieşti (septembrie 1960) şi Aiud (ianuarie 1961). La 30 iulie 1964 a fost eliberat din penitenciarul Aiud, declarând că se va stabili la Oneşti.