Preotul Ştefan Coteanu din Letca Nouă, Giurgiu, decedat în Penitenciarul Gherla

S-a născut la 24 februarie 1912 în localitatea Babele, judeţul Giurgiu. A urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde în 1937 a obţinut licenţa. După hirotonirea ca preot, a ajuns să slujească în Parohia Tânganu, judeţul Ilfov, iar din aprilie 1951 la Letca Nouă, judeţul Vlaşca (astăzi Giurgiu). Dosarul penal întocmit de Securitate vizează ancheta, condamnarea şi detenţia părintelui Coteanu de după 1958. El a fost arestat la 11 martie 1958 şi încarcerat la Securitatea din Bucureşti, pentru că ar fi trimis câteva scrisori anonime cu caracter anticomunist către unele instituţii ale statului sau oameni de cultură. În Ordonanţa de învinuire întocmită împotriva sa la 26 martie 1958, preotul Coteanu este acuzat de „injurii şi calomnii, că instigă să fie înlăturat regimul democrat-popular din RPR, dovedind în acelaşi timp un accentuat spirit naţionalist şovin; [...] blamează şi aduce o serie de calomnii comuniştilor din toate ţările, învinuindu-i pentru unitatea frăţească de care dau dovadă aceştia în lupta lor pentru înlăturarea exploatării; sub formă de batjocură, aduce insulte artei şi literaturii progresiste, precum şi unor scriitori progresişti din ţara noastră”. În fapt, era vorba de şase scrisori trimise de preotul Coteanu sub nume false şi din locuri diferite, în perioada 1954-1958, către redacţiile publicaţiilor „Scânteia”, „România liberă”, „Gazeta literară”, pe adresa Radiodifuziunii Române sau scriitoarei Veronica Porumbacu. De pildă, Veronicăi Porumbacu îi reproşa că nu inclusese poezia „Doina” în ultima ediţie a operei poetice a lui Mihai Eminescu. La 30 decembrie 1956, către redactorul-şef de la „Scânteia”, preotul Coteanu scria următoarele: „Respectuos, vă rugăm să binevoiţi a publica în ziarul dvs., din ziua de 6 ianuarie 1957, următoarele: Ţărănimea muncitoare doreşte ca anul 1957 să aducă poporului român: 1) pace, belşug, prosperitate, prietenie cu toate popoarele; 2) înlăturarea regimului de ama­ră dictatură proletară şi, odată cu aceasta, 3) desfiinţarea cotelor vegetale şi animale, 4) desfiinţarea ADAS-ului şi mic­şorarea impozitelor; 5) libertatea de a vorbi, a scrie şi a acţiona şi în alt mod decât cel comunist; 6) plecarea din ţară a trupelor sovietice - jigodii care trăiesc pe spinarea poporului român, care îl secătuiesc de toată vlaga, pentru a-l ţine sub teroare. Sau, mai pe scurt: Jos comuniştii! (Nota bene: nu moarte comuniştilor!). Afară cu ruşii din ţara noastră românească! [...] În numele ţărănimii muncitoare, exploatată crunt de drepturile ei materiale şi minţită, în mod oficial, că a fost adusă la fericire”. La fel de vehement se exprimase preotul Coteanu într-o scrisoare din 29 noiembrie 1954, când aducea aspre critici proletcultismului: „Arta comunistă este artă comandată şi controlată de politruci. Poetul, prozatorul, dramaturgul, pictorul, sculptorul nu pot gândi şi simţi decât ce li se ordonă: să tămâieze partidul, tractorul, colectivul şi... înalta ştiinţă sovietică”. Faptele sale au fost încadrate la delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. Prin Sentinţa nr. 384 din 7 mai 1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Coteanu a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională. A cunoscut penitenciarele de la Ministerul Afacerilor Interne (aprilie 1958), Jilava (aprilie 1958) şi Gherla (1959). Încă de la Jilava, părintele Coteanu suferea de mai multe afecţiuni. La 9 aprilie 1959, ora 21:00, în Penitenciarul Gherla, părintele Coteanu a decedat, cauza morţii fiind: „pleurezie masivă dreaptă, abdomen acut, edem cerebral”.