Preotul Valer Antal din Topliţa, Harghita, în temniţa comunistă

S-a născut la 6 septembrie 1909 la Topliţa, judeţul Harghita. După şcoala primară şi secundară, tânărul Antal a venit în Bucureşti, la unchiul său, Patriarhul Miron Cristea, pentru a urma cursurile Facultăţii de Teologie. După absolvire, între 1935 şi 1937 este cântăreţ la Catedrala Patriarhală, apoi satisface stagiul militar. La 1 aprilie 1940 este numit preot la Parohia Topliţa II. În 1945 este contactat de membri ai organizaţiei anticomuniste „Sumanele negre” în scopul recrutării şi implicării în formarea unui nucleu care să facă legătura cu membrii din zona Coşna, judeţul Suceava. Siguranţa comunistă află de legătura unei persoane cu numele de Antal cu organizaţia „Sumanele negre”, însă nu ajunge la preotul Antal din Topliţa, ci la altă persoană din zona Năsăudului, lipsită de la domiciliu. Procesul organizaţiei „Sumanele Negre” se desfăşoară la Bucureşti, încât, prin Decizia nr. 2/1946 a Curţii Militare, acest Antal este condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „crima de complotare în distrugerea unităţii statului; răzvrătire”. Abia la 11 noiembrie 1949, Antal, cel condamnat pe viaţă, este identificat cu preotul topliţean şi arestat de Securitate. Cunoaşte Aiudul, apoi lagărul de muncă de la Baia Sprie (septembrie 1950). Potrivit mărturiei lui Nicolae Grebenea, la Paştele anului 1954, preotul Antal a fost cel care a oferit Lumina Învierii şi a slujit împreună cu deţinuţii în mina din Baia Sprie. De aici, părintele Antal este mutat în penitenciarele Craiova (noiembrie 1954), Lugoj (ianuarie 1955) şi Jilava (aprilie 1955). Obţine rejudecarea procesului din 1946, unde martorii nu recunosc ca el să fi activat în organizaţia anticomunistă. Chiar şi în lipsa probelor, părintele Antal primeşte o condamnare de doi ani, care va fi computată cu perioada de la arestare. Astfel, la 20 august 1955 este eliberat. Se întoarce în oraşul natal. Pentru antecedentele sale, este urmărit de Securitate. La 3 octombrie 1959 este arestat din nou. În anchetă este acuzat că ar fi purtat „discuţii duşmănoase” la adresa regimului, că ar fi relatat aspecte din detenţie şi că ar fi activat în Mişcarea Legionară. Un martor al acuzării a susţinut că, în diverse ocazii, părintele Antal ar fi adus injurii regimului democrat-popular” (ex. „situaţia internaţională este destul de încordată şi se va termina odată cu această democraţie”) şi că ar fi spus că este nevoit să-şi înscrie copiii la şcoli profesionale, şi nu la şcoli mai bune. Părintele Antal nu a recunoscut nimic nici la anchetă şi nici la proces. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 155 din 2 aprilie 1960 a Tribunalului Militar Cluj, părintele Antal a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie”. A cunoscut închisorile de la Târgu Mureş (aprilie 1960) şi Jilava (iulie 1960), apoi lagărele de muncă de la Ostrov-Salcia (septembrie 1960 şi decembrie 1961) şi Giurgeni-Luciu (iunie 1961). A fost eliberat la 1 august 1964 din lagărul de la Ostrov.