Preotul Valeriu Beleuţă din Poiana Mărului în atenţia Securităţii comuniste

S-a născut la 18 noiembrie 1909, în familia preotului Teodosie Beleuţă din localitatea făgărăşeană Mândra. După absolvirea Liceului „Radu Negru” din Făgăraş, tânărul Beleuţă a urmat Academia Teologică An­dreiană din Sibiu (1928-1932), apoi a susţinut diferenţe la facultatea similară din Bucureşti pentru obţinerea licenţei (1933). La 11 martie 1934 a fost hirotonit pe seama Parohiei Poiana Mărului, judeţul Braşov. În calitate de intelectual pro­eminent al localităţii în care slujea, în timpul guvernării legionare este implicat în activitatea noului partid-stat. Se remarcă prin ridicarea şi sfinţirea unei troiţe în faţa şcolii din localitate. Pe 21 ianuarie 1941, este chemat la Braşov în acea confuzie marcată de conflictul armat dintre generalul Ion Antonescu şi Horia Sima. De la Poiana Mărului este luat cu maşina de către însuşi primarul din Zărneşti, Anghel Papacioc, viitorul duhovnic Arsenie Papacioc. Nu participă la rebeliune, dar ulterior este judecat şi achitat de instanţa militară din lipsă de dovezi. De acum, în evidenţele Securităţii, preotul Valeriu Beleuţă poartă stigmatul nefericit de legionar, etichetă care îi va crea neajunsuri în perioada comunistă. La 12 iunie 1941, este mobilizat ca preot militar în Regimentul 89 Infanterie Braşov, apoi trimis pe frontul din est. Pentru faptele de vitejie este decorat cu Ordinul „Steaua României”. Mai apoi, pentru stigmatul politic pe care îl purta, în perioada octombrie - noiembrie 1944 este internat în lagărul de la Hălchiu. Următoarea arestare s-a petrecut la 19 septembrie 1948, pe motiv că nu ar fi denunţat un fugar urmărit de autorităţile comuniste. În realitate a fost vorba de vizita pe care i-o făcuse preotul Filip Nicanor, din Borcani-Covasna, în februarie 1948, care i-ar fi cerut o sumă de bani drept contribuţie în colecta de bani şi alimente pentru cei din închisori. A primit o condamnare de un an închisoare corecţională pentru delictul „omisiune de denunţ”. Eliberat la 20 septembrie 1949, revine în parohia sa. La 10 martie 1951 este arestat din nou. Din documentele penale ale fostei Securităţi nu reiese în mod clar din ce motiv. Prin Decizia MAI nr. 124 din 24 aprilie 1951 este trimis în detenţie administrativă pentru o perioadă de 24 de luni în unitate de muncă. Ajunge mai întâi în Penitenciarul Braşov (în vremea aceea „Oraşul Stalin”), apoi la canal, în coloniile Peninsula, respectiv Midia (decembrie 1953). Prin Decizia MAI nr. 513/1953 i se prelungeşte termenul de internare administrativă la o perioadă de până la 60 de luni. La 3 decembrie 1954, împotriva părintelui Beleuţă se deschide un dosar penal cu suspiciunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”, altfel spus activitate anticomunistă şi legionară ­înainte de 23 august 1944. ­Este anchetat la Securitatea din „Oraşul Stalin”, unde se consemnează interogatorii scurte, cu afirmaţii ambigue, lipsite de conţinut veridic. Declaraţiile martorilor sunt standardizate. La proces, desfăşurat la Tribunalul Militar al „Oraşului Stalin” în ziua de 12 aprilie 1955, preotul Beleuţă afirmă în mod categoric faptul că nu a făcut propagandă legionară, nu a răspândit manifeste legionare, iar troiţa sfinţită de el nu era legionară, ci creştină. A susţinut că „la Securitate am fost forţat să declar ceea ce se află scris în declaraţii” şi că „s-a scris altceva decât ce am declarat”. Prin Sentinţa nr. 221 din 9 august 1955, părintele este condamnat la 4 ani de temniţă grea pentru delictul de „activitate intensă contra clasei muncitoare”, prin computarea prevenţiei din 10 martie 1951. Cere recurs, care însă îi este respins prin Decizia nr. 1807 din 11 octombrie 1955 a Tribunalului Militar Bucureşti - Colegiul de Recurs. Totuşi, prin aplicarea Decretului nr. 421/1955 este graţiat şi i se confiscă averea. În timpul detenţiei, familia sa a avut de suferit. Copiii au fost exmatriculaţi din şcoală, iar familia (avea şapte copii), mutată într-un domiciliu obligatoriu la Comana de Jos, judeţul Braşov. Reuşeşte să revină în preoţie la parohia sa, de unde la 1 noiembrie 1973 se pensionează. La 6 ianuarie 1974 a trecut la cele veşnice.