Preotul Veniamin Popa din Ţibăneştii-Buhlii, Vaslui, în temniţa comunistă

S-a născut la 29 ianuarie 1912 în familia preotului Petru Popa din localitatea Dagâţa, judeţul Iaşi. După studiile primare şi cele secundare, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde în anul 1936 a obţinut licenţa. A primit darul preoţiei, ajungând să slujească în apropierea satului natal, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ţibăneştii-Buhlii, comuna Băceşti, judeţul Vaslui. Pentru a-şi putea duce misiunea pastorală, în perioada guvernării naţional-legionare acceptă să devină membru al Mişcării legionare, pentru câteva luni fiind numit chiar şef de garnizoană. Considerând că este o funcţie politică temporară, consimte să participe la acţiunile legionare publice. După rebeliunea legionară nu se mai implică în nici o activitate politică. La fel procedează şi după instalarea guvernării comuniste, din acest motiv intrând în atenţia organelor de represiune. Deoarece în documentele fostei Jandarmerii figura cu funcţia de şef de garnizoană legionară, la 15 aprilie 1952, părintele Popa a fost arestat de Securitate. Conform Procesului-verbal nr. 670/1952 este trimis în detenţie administrativă, în colonie de muncă, pentru o perioadă de 24 de luni. Cunoaşte coloniile de muncă de la Valea Neagră (ianuarie 1953), Borzeşti (septembrie 1953) şi Oneşti (martie 1954). Este eliberat la 13 mai 1954. Revine în parohia sa, înţelegând că, pentru continuarea misiunii pastorale, trebuie să accepte implicarea în activităţile obşteşti. La 1 octombrie 1959 este arestat din nou şi trimis în ancheta Securităţii din Iaşi. Este interogat asupra activităţii politice din timpul guvernării legionare şi acuzat că după eliberarea din detenţia administrativă a ascultat posturile de radio străine şi că ar fi activat împotriva „socializării agriculturii”. Mai mult decât atât, este acuzat de închegarea unei conspiraţii preoţeşti îndreptate împotriva regimului democrat-popular. În anchetă, părintele Popa nu a recunoscut nimic, din acest motiv interogatoriile consemnate fiind foarte scurte. De asemenea, la proces nu a recunoscut nimic din acuzaţiile formulate împotriva sa. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 159 din 26 martie 1960 a Tribunalului Militar Iaşi, este condamnat la 9 ani de închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaşte penitenciarele de la Iaşi (octombrie 1959) şi Aiud (iulie 1960). Fiind bolnav, în aprilie 1964 este transferat în Penitenciarul-spital Văcăreşti. La 20 iunie 1964 este eliberat de la Văcăreşti, pentru a fi internat imediat în „Spitalul Filantropia - Institutul Oncologic”.