În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Primul preot misionar român din Japonia omagiat la Tokio
În seara de 12 decembrie a.c., Ambasada României la Tokio a organizat un seminar despre primul preot misionar român din Japonia, Anatolie Tihai, cu prilejul sărbătoririi în 2012 a 140 de ani de la sosirea lui în această ţară. În cadrul seminarului, au susţinut câte o prezentare domnul ambasador Radu Şerban şi părintele Demitrios Tanaka, directorul Sectorului Relaţii Internaţionale din cadrul Mitropoliei Ortodoxe nipone. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul părintelui Alexandru Nicodim, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Mitropolia Japoniei.
La manifestare au participat ambasadorii Serbiei şi Greciei, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Tokio şi ai Ministerului Afacerilor Externe nipon, membri ai comunităţii româneşti din Japonia şi ai asociaţiilor de prietenie româno-japoneze. Părintele Anatolie Tihai s-a născut în 1839 în comuna Tărăsăuţi, judeţul Hotin, Noua Suliţă (astăzi în Ucraina). A studiat la Chişinău şi Kiev, iar în 1872 a acceptat să slujească alături de arhimandritul rus Nicolae Kasatkin în Japonia în cadrul Misiunii ortodoxe ruse. A locuit în Hakodate (Hokkaido), unde a înfiinţat o şcoală primară, apoi la Osaka, unde a deschis o şcoală de catehism şi a slujit la Misiunea Ortodoxă Rusă din capitala niponă. S-a stins din viaţă în 1893 şi a fost înmormântat la Sankt Petersburg.