Profesorul Iorga

O personalitate deosebit de prezentă în publicaţiile interbelice era Nicolae Iorga - „Profesorul“. Iorga era văzut ca autoritate incontestabilă în numeroase domenii ştiinţiifice precum şi în viaţa publică. Cuvintele lui erau absorbite de orice gen de audienţă, fie la conferinţele publice din toată ţara, fie de către cititorii de ziare.

N. Iorga apare în articolele din presa interbelică mai ales în calitate de profesor care a militat de-a lungul activităţii sale pentru educaţie, atât în formele ei înalte cât şi popularizată în rândul maselor, articole cu teme referitoare la istoria şi identitatea poporului român. Datorită notorietăţii sale, N. Iorga era văzut ca un fel de „autoritate“ neoficială în aproape orice domeniu, i se solicitau deseori sfaturi.

Un ecou deosebit în rândul publicului larg l-a avut înfiinţarea „Universităţii Populare“ unde erau invitaţi să conferenţieze profesori sau personalităţi culturale în faţa unui public larg, reprezentat în special de tineri dornici de cunoaştere.

Iniţiativa „Universităţii Populare“ era foarte apreciată în mediile culturale, aici fiind prezenţi chiar şi regele sau familia regală alături de o mare parte dintre miniştri, la cursuri sau la momentele festive.

În ediţia din 17 iulie 1924, ziarul „Adevărul“ relatează despre „Solemnitatea deschiderei cursurilor «Universităţii Populare» din Văleni. Regele asistă la deschiderea Universităţii“. De aici aflăm că „Astăzi a avut loc cu o deosebită solemnitate deschiderea cursurilor «Universităţii populare» de sub conducerea d-lui profesor N.Iorga. Ca şi în toţi anii şi anul acesta a asistat un public extrem de numeros precum şi un număr de intelectuali (...) La această solemnitate a ţinut să ia parte şi regele.

D.N.Iorga, în cuvinte pline de simţire patriotică, arată cum s’a înfiinţat această Universitate şi rolul ei. Ideia naţională, ideia obârşiei şi a dezvoltărei poporului românesc, ideia rolului ce l’am jucat şi’l vom juca în istorie, ideia năzuinţii spre din ce în ce mai bine stau la baza acestei universităţi care, în haosul moral de astăzi în care se sbate mai ales tinerimea, are un rol bine determinat de operă naţională şi morală“.

A urmat discursul regelui: „Cînd mi s’a spus de d-ta pentru prima dată că ai ideia de a înfiinţa aici, în frumoasa vale a Teleajenului, în locul acesta unde ai un aer atât de curat, o şcoală care să nu fie o obligaţie dar care să primească pe oricine vrea să vie şi să asculte, am salutat ideia aceasta cu plăcere. Odată înfiinţată şcoala, am trimis pe ambii mei fii ca s’o cerceteze. A venit şi regina care mi-a vorbit de frumoasele impresii pe cari le-a adus de aici (...) Toţi cari veniţi aici nu au venit chemaţi, veniţi de bună voie; şi cine vine de bună voie învaţă şi cu mai mult dor (...) Este ceia ce vă trebuie vouă şi sufletului vostru. Este îndrumare în viaţa în care voiţi să intraţi (...) Ştiu că aici aţi venit din toate colţurile României întregite“.

„Ceea ce facem aici este o operă colectivă pe care aş dori-o anonimă“

Cursurile de vară s-au încheiat cu mare răsunet, iar N. Iorga a ţinut o conferinţă în aplauzele furtunoase ale audienţei, aşa cum a relatat, în ediţia din 17 august 1924, „Adevărul“. N.Iorga a spus, cu această ocazie: „Sunt un om care nu înşel, fiindcă mi-e scârbă de înşelăciune, nu mint pentru că minciuna în rândul înâi nu e frumoasă; sunt un om care nu mă strâmb, căci aceasta ar înseamna a călca demnitatea umană; sunt legat numai de o operă pe care o susţin fără nici un merit“. Referitor la cursurile de la Văleni, N. Iorga a observat : „Multe seminţe se aruncă pe pământ, planta o face însă numai pământul. Ceea ce facem aici este o operă colectivă pe care aş dori-o anonimă, fiindcă a o lega de un nume înseamnă a trezi duşmănie. Mai bine s-o păstrăm aşa cum înţeleg eu: un număr de oameni cu bunăvoinţă“.

Profesorul N.Iorga era deseori invitat să susţină conferinţe atât în Bucureşti cât şi în ţară, rareori refuzând asemenea invitaţii, fidel credinţei sale că ştiinţa şi cultura trebuie împărtăşite unui număr cât mai larg de oameni, dincolo de pereţii universităţilor. În ediţia din 23 august 1924 din „Adevărul“, aflăm despre prezenţa „D.Iorga la Sibiu“: „Am vorbit despre importanţa deosebită a cursurilor de vară organizate de d.Iorga la Vălenii de Munte. Ne-am exprimat dorinţa ca d.Iorga să fie imitat cât mai curând, căci o singură instituţie de felul acesta e prea puţin pentru o ţară atât de întinsă (...) Din «Gazeta Transilvaniei» aflăm acum că mai există o asemenea instituţie la Sibiu, dar nu este românească ci germană“.

„Baza ţării noastre e satul; felul nostru de simţire, cugetare şi traiu e sătesc“

Prezenţa lui N.Iorga în cadrul unor conferinţe garanta succesul absolut. Sălile în care era prezent erau arhipline. În „Adevărul“ din 3 mai 1927, din articolul „Târguri şi oraşe din România. Conferinţa d-lui profesor Nicolae Iorga la Institutul Social Român“ aflăm că „Prima conferinţă după vacanţa Paştilor, în continuarea ciclului «Sat şi oraş» al Institutului Social Român a ţinut-o d.profesor Nicolae Iorga, vorbind despre «Târguri şi oraşe din România». Cu mult înainte de ora începerii, aula Fundaţiei Carol I era cu totul plină de public. D.Iorga a fost salutat cu entuziaste aplauze - după care d-sa a început expunerea (...) Avem în prezent problema oraşelor româneşti, spunea d.Iorga (...) S’a vorbit întotdeauna de modernizarea lor în stil apusean. E şi aceasta o soluţie dar ea echivalează cu americanizarea lor, adică mecanizarea şi banalizarea lor. Să nu se uite că oraşele apusene sunt organizări cu caracterele lor vii, rezultatul unei dezvoltări normale. Şi pentru noi chestiunea e, în primul rând, aceea de a avea oraşe fireşti, originale şi interesante, cu caractere proprii, înoite pe fondul lor natural şi specific. «Noi suntem cu toţii săteni. Baza ţării noastre e satul; felul nostru de simţire, cugetare şi traiu e sătesc - indiferent de haina ce avem. Indiferent de sat sau oraş, fondul nostru e sătesc» (...) Satul e aşezarea noastră ancestrală - iar denumirea e romană (fossatum), nu de la strămoşii Illyro - Thraci.

Oraşul ne-a venit peste satul cel vechiu (...) În viaţa poporului român întemeierea târgurilor şi oraşelor se datoreşte curentelor străine - şi formaţiunii pământene. Denumirea unor astfel de aşezări e triplă: de origine romană - cetate; de origine slavă - târg şi de orgină maghiară - oraş.

(...) Pe de altă parte în Principatele române de prin secolul al 14-lea a început epoca de creaţiune a noastră propriie. Astfel, s’au refăcut capetele de poduri de pe ţărmul Dunării, sprijinite pe vadurile de comerţ şi pe satele de pescari (începând de la Tg. Severin până la Ismail). Al doilea grup de oraşe româneşti îl formează linia de târguri dela pasurile munţilor (Tg.-Jiu, R.-Vâlcea, C.-Lung, Vălenii-de-Munte, Sălişte, Răşnari, Făgăraşul, Săcelele, etc.). Pe lângă linia dunăreană şi a trecătorilor vine linia de târguri podgorene (Piteşti, Târgovişte, Bacău, Folticeni, Rădăuţi, etc.) şi apoi linia de târguri munteneşti Craiova - Bucureşti - Slobozia. Mai sunt oraşele drumurilor de comerţ, în special Moldova cu: Tecuciul, Bârladul, Iaşi, Botoşani, Cernăuţi, Hotin, etc. Moldova a avut singură cetăţi militare, pe cursurile Siretului, Prutului, Nistrului şi Dunării de jos, cu marea: «Ţară cu lăcate» cum îi zicea d.Iorga“.

Oraşul românesc: „În general e o stradă de negustori, o uliţă boierească şi mahalaua“

Tot în conferinţa referitoare la oraşele României, N.Iorga susţinea ideea că „deosebirea cea mare între oraşele noastre şi cele romane - bizantine şi de colonializare, e aceia că ale noastre nu se sprijină pe texte legale - contrar celorlalte cu privilegii şi scutiri. «Noi avem un trecut liber». Ideia statului care face totul e importaţie străină: bizantină, fanariotă şi pariziană (...) Din ce sunt compuse oraşele trebuie să ne dăm bine seama. În general e o stradă de negustori, o uliţă boierească şi mahalaua grosului cu biserica ei. Ei bine, să se dea putinţă dezvoltării acestor trei componente, prin colaborarea lor: să înflorească centrele negustoreşti, să învie cartierele boereşti, să învie şi să se dezvolte mahalalele lângă bisericile lor, ca părţi naturale şi specific româneşti. Numai aşa se vor româniza oraşele din ţară“.

În ziarul „Adevărul“ din 27 mai 1927, se arată ce spune „D. Nicolae Iorga despre problema minoritară. Numai Pan - Europa va scăpa Europa de ruină“: „Mişcarea pan - europeană ar trebui să fie îmbrăţişată de toţi cari cred în evoluţia omenirei. Considerând însă nivelul moralei europene de astăzi, acest scop nu poate fi deocamdată atins. Trebue însă să facem tot posibilul pentru ca să înceteze mentalitatea urei şi a invidiei“ pentru „calea Pan Europei. Părerea mea este că dacă în scurt timp nu se realizează Statele Unite europene, profeţia lui Spengler cu privire la declinul Europei se va împlini“.