Relaţiile bisericeşti româno-alexandrine

Relaţiile bisericeşti româno-alexandrine încep din vremea patriarhului Meletie Pigas, cel care l-a sprijinit pe Mihai Viteazul în relaţiile cu Poarta, continuate apoi cu întâistătători africani care vizitau Ţările Române în căutarea milelor domneşti. Secularizarea averilor mănăstireşti a condus inevitabil la o răcire a relaţiilor dintre cele două Ortodoxii, şi care abia, în 1927, timid, s-au reluat cu ocazia vizitei întreprinse de patriarhul Miron Cristea la Alexandria. Războiul Rece a constituit un alt neajuns în contactele fireşti dintre cele două Biserici. În geopolitica Mediteranei Orientale, Egiptul era pentru Anglia un important pilon în traseul pe care trebuia să şi-l asigure către India şi alte colonii britanice. Însă, naţionalizarea canalului Suez în 1956 şi apropierea de Uniunea Sovietică au prilejuit apropierea Patriarhiei Alexandriei de România. Astfel, după peste trei decenii, la Bucureşti, se întâlneau cei doi patriarhi, african şi român. Momentul a căpătat amploare deoarece se consuma la jubileul de zece ani de patriarhat a întâistătătorului român. Vizita patriarhului Hristofor s-a desfăşurat la Patriarhia Română, după cum vedem în fotografia de epocă, alături de patriarhul Justinian şi mitropolitul Iustin, apoi la mănăstirile Sinaia, Ciorogârla, Plumbuita, Schitul Maicilor, Dragoslavele şi Curtea de Argeş. Vizita întâistătătorului alexandrin a fost un reper în relaţiile dintre cele două ortodoxii, următorul moment de acest gen consumându-se abia în octombrie 1971.