În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
17 Dec, 2024
Relaţiile bisericeşti româno-antiohiene în primul deceniu comunist
După secularizarea averilor mănăstireşti, între Biserica Principatelor Unite şi Patriarhia Antiohiei apăruse o răceală.
Era evidentă atâta vreme cât reprezentanţii Patriarhiei arabe se foloseau de veniturile mănăstirilor închinate pentru a plăti birul către Înalta Poartă şi a contracara prozelitismul tot mai agresiv al catolicismului susţinut de o Franţă care căuta influenţă în Orient. Până la revoluţia bolşevică, Antiohia fusese sprijinită de Rusia ţaristă cu mari ajutoare, mai ales financiare. Ulterior, în perioada interbelică, o delegaţie a Patriarhiei Antiohiei a vizitat România în speranţa unui sprijin financiar. Însă salvarea vechiului scaun patriarhal a venit din partea Uniunii Sovietice, al cărui conducător iniţiase o politică religioasă orientală pentru a o contracara pe cea catolică. În acest context geopolitic, Ortodoxia românească a întreţinut relaţii cu Patriarhia Antiohiei, al cărui întâistătător vizita România ori de câte ori se întorcea de la Moscova, aşa cum a fost în august-septembrie 1951. Patriarhul Alexandru al III-lea fusese la Moscova, unde semnase un document care trasa coordonatele luptei pentru pace iniţiate de regimul sovietic. Totodată, patriarhul Justinian cultiva relaţiile cu întâistătătorul arab în virtutea păstrării unităţii bisericeşti, de care Ortodoxia avea atâta nevoie într-o perioadă de mari încercări ale războiului rece.
