Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Reuters: „Visul lui Kohl pentru o Europă unită rămâne o afacere neîncheiată“

Reuters: „Visul lui Kohl pentru o Europă unită rămâne o afacere neîncheiată“

Un articol de: Bogdan Cronţ - 06 Noi, 2009

▲ Unificarea Germaniei a declanşat, poate, cel mai mare pas înainte către integrarea europeană, având drept punct de pornire istoricul Tratat de la Maastricht, din 1991 ▲ „Doar rezistenţa opusă de euroscepticii britanici şi reticenţa afişată de Franţa faţă de posibilitatea de a împărţi suveranitatea au împiedicat Uniunea Europeană să se îndrepte mai departe, către visul lui Kohl, la o uniune pe deplin politică, înrudită cu sistemul federal german de guvernare“, notează Reuters ▲

„La douăzeci de ani după căderea Zidului Berlinului, visul cancelarului german Helmut Kohl, de a se ajunge de la o Germanie unificată la o Europă unită din punct de vedere politic, rămâne o afacere neîncheiată“, notează Reuters, într-un material dedicat istoriei eforturilor depuse de o serie de foşti lideri europeni, pentru a se ajunge la o Europă unită.

Unificarea Germaniei a declanşat, poate, cel mai mare pas înainte către integrarea europeană, având drept punct de pornire istoricul Tratat de la Maastricht, din 1991, care stabilea o uniune economică şi monetară, cu o valută unică şi cu o politică externă şi de securitate comună. „Doar rezistenţa opusă de euroscepticii britanici şi reticenţa afişată de Franţa faţă de posibilitatea de a împărţi suveranitatea au împiedicat Uniunea Europeană să se îndrepte mai departe, către visul lui Kohl, la o uniune pe deplin politică, înrudită cu sistemul federal german de guvernare“, notează Reuters.

După Maastricht, însă, deschiderea Europei pentru a prelua noi membri ce au aparţinut fostului bloc sovietic a câştigat întâietate, faţă de o integrare mai profundă a statelor ce aparţineau deja blocului comunitar ce a crescut de la 12 la 27 de naţiuni şi care acum se întinde pe aproape întreaga suprafaţă a continentului.

Europa unită, soluţia de a împiedica revigorarea naţionalismului în Germania

Odată cu zdruncinarea din temelii a comunismului în Europa de Est în anul 1989, Helmut Kohl, pe atunci cancelar al Germaniei Occidentale, a căutat să minimalizeze temerile acute ale vecinilor privind politica de reunificare, încorporând-o pe aceasta unei politici ce prevedea un proces lărgit de unificare europeană.

Într-un discurs istoric, rostit în Parlamentul de la Bonn, la 28 noiembrie 1989, în care a stabilit planul pentru unificarea Germaniei în 10 puncte, Kohl a declarat: „Se deschid oportunităţi pentru depăşirea divizării Europei şi, implicit, a patriei noastre“. Helmut Kohl a dorit să angajeze noua Germanie într-o Europă unită şi în NATO, pentru a preîntâmpina orice revigorare a naţionalismului.

Potrivit opiniei sale, „o uniune economică şi monetară ar fi neechilibrată şi nedefinită, dacă Europa nu va ajunge, în acelaşi timp, şi la o uniune politică“. „Kohl a fost ultimul lider german care proclama idealul unor State Unite ale Europei - o viziune limitată acum doar la câţiva federalişti de genul fostului prim-ministru belgian Guy Verhofstadt.

Succesorii săi, Gerhard Schroeder şi Angela Merkel, au fost mai puţin entuziasmaţi în privinţa Uniunii Europene, dar mult mai hotărâţi decât Kohl în a promova interesele naţionale ale Germaniei“, notează Reuters.

Franţa şi Marea Britanie, îngrijorate de reunificarea celor două Germanii

Documente de arhivă date publicităţii recent dezvăluie faptul că fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher şi fostul preşedinte francez François Mitterand „erau mult mai preocupaţi de încetinirea procesului de reunificare a Germaniei, decât de proiectul unităţii europene“. „Ei (Thatcher şi Mitteran - n.r.) au fost de-a dreptul iritaţi atunci când preşedintele de atunci al Comisiei Europene, Jacques Delors, a sprijinit ideea de a permite Germaniei de Est să se alăture Comunităţii Europene. Thatcher, căreia îi era frică să nu se ajungă din nou la o Germanie agresivă, s-a angajat într-o luptă internă legată de ostilitatea sa faţă de integrarea europeană, ce a culminat cu demiterea ei forţată în luna decembrie a anului 1990“, notează Reuters.

Aflat şi el după câteva greşeli diplomatice iniţiale, preşedintele francez François Mitterand a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să accepte unificarea Germaniei şi să se folosească de această şansă istorică pentru a scăpa de dominaţia mărcii germane în spaţiul european, prin avansarea planurilor privind moneda unică. „Dar şeful statului francez nu a fost niciodată încântat cu adevărat de ideea lui Kohl de a lua decizii legate de politica externă prin vot majoritar, sau de a garanta Parlamentului European puteri legislative şi de supraveghere. Ministrul său de externe, Roland Dumas, a declarat că instrucţiunile pe care le-a primit de la Mitterand atunci când negocia Tratatul de la Maastricht au fost acelea de a acorda «cât mai puţine cu putinţă» puteri Parlamentului European“, notează Reuters.

Reacţia unor state împotriva „guvernării de la Bruxelles“ are efecte până astăzi

Tratatul de la Maastricht a provocat o reacţie împotriva unei aşa-zise „guvernări de la Bruxelles“ şi a atras după sine înfrângeri în referendumuri organizate la acea dată în câteva ţări (în Danemarca a fost nevoie de un al II-lea referendum, iar în Germania s-a înaintat o excepţie de neconstituţionalitate - n.r.), ce au zdruncinat eforturile de a reforma instituţiile europene până în ziua de astăzi. „Tratatul de la Lisabona include etape de parcurs către o uniune politică mai strânsă, cum este şi crearea unui lider pentru politică externă, care să aibă un serviciu diplomatic al UE şi un buget de mai multe miliarde de euro“, comentează agenţia Reuters.

Cu toate acestea, statele membre îşi vor păstra dreptul de veto pentru deciziile privind politica externă şi de apărare, precum şi pentru impozitare sau împărţirea bugetului Uniunii Europene. „Tratatul de la Lisabona mai prevede şi înfiinţarea unui post de preşedinte cu mandat lung pentru Consiliul European şi un sistem simplificat de luare a deciziilor, ce ţine cont de mărimea populaţiei - o concesie în favoarea Germaniei, pe care Franţa a încercat să o prevină încă din 2000“, mai scrie agenţia citată. De asemenea, tot sub Lisabona, Parlamentul European va avea putere de co-decizie în mai multe domenii din legislaţia UE.

Tratatul de la Maastricht

După negocierile purtate de liderii europeni în decembrie 1991, la Maastricht (Olanda - n.r.), a fost semnat, la 7 februarie 1992, tratatul cu acelaşi nume. Din cauza problemelor apărute în procesul de ratificare (în Danemarca a fost nevoie de un al II-lea referendum, iar în Germania s-a înaintat o excepţie de neconstituţionalitate împotriva acordului parlamentar dat tratatului), textul a intrat în vigoare abia la 1 noiembrie 1993. Tratatul de la Maastricht este considerat actul constitutiv al actualei Uniuni Europene. Acesta a fost un prim-pas pe calea adoptării unei Constituţii definitive a UE, care va înlocui ulterior toate tratatele europene.

Vaclav Klaus: „Republica Cehă va înceta să mai fie un stat suveran“

Preşedintele ceh Vaclav Klaus a semnat, marţi, Tratatul de la Lisabona. Klaus, un eurosceptic declarat, a anunţat că a semnat Tratatul la ora 15:00, la Castelul din Praga, la doar câteva ore după ce Curtea Constituţională a decis că documentul nu încalcă legea fundamentală a statului. Preşedintele ceh a spus că respectă decizia instanţei, chiar dacă personal nu este de acord cu ea. „Mă aşteptam la această decizie a Curţii şi o respect, deşi eu dezaprob profund conţinutul şi justificarea sa. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Republica Cehă va înceta să mai fie un stat suveran, în pofida opiniei politice a Curţii Constituţionale“, a declarat Vaclav Klaus. Preşedintele ceh a fost ultimul lider din Uniunea Europeană care nu-şi pusese încă semnătura pe Tratatul de la Lisabona.

Preşedintele Consiliului UE, ce reuneşte liderii ţărilor membre, a declarat că va începe consultările pentru desemnarea celor care vor ocupa mandatul de preşedinte al Consiliului European şi pe cel de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, introduse prin Tratatul de la Lisabona. În acest scop, liderii statelor membre ale UE se vor reuni, în mod extraordinar, pe 12-13 noiembrie. Data reuniunii urmează însă să fie confirmată de premierul suedez, care îi va convoca la Bruxelles pe liderii ţărilor membre.

După semnarea oricăror tratate europene, instrumentele de ratificare sunt trimise la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Italiei. Toate acordurile sau tratatele internaţionale au un organism sau o ţară ce administrează instrumentele de ratificare. Începând din 1957, Italia are rolul de depozitar. Aceasta înseamnă, de exemplu, că Italia are responsabilitatea de a primi instrumentele de ratificare, de a confirma şi de a informa statele membre despre ceea ce se întâmplă cu instrumentele.