Sărbătoarea Sfintelor Paşti din 1977 la mănăstiri nemţene

Cu toate măsurile restrictive ale regimului comunist, manifestarea religioasă continua să existe şi chiar să se intensifice în anul 1977, mai ales la marile sărbători, atunci când familiile românilor prăznuiau atât la biserică, cât şi acasă.

La începutul primăverii, România fusese devastată de cutremurul din 4 martie, eveniment care a întărit şi mai mult credinţa religioasă a românilor. Astfel de aspecte evident că nu erau pe placul autorităţilor comuniste, care de aproape trei decenii încercau să minimalizeze fenomenul religios. Încercau să-l minimalizeze şi chiar să-l elimine prin diferite mecanisme instituţionale de care uzau mai ales împuterniciţii de culte. Un astfel de caz este al împuternicitului de Neamţ, Gheorghe Călăraşu, care de praznicul Sfintelor Paşti din anul 1977 asista la slujbele ţinute la câteva aşezăminte nemţene importante, refera şi aducea propuneri conducerii Departamentului Cultelor. În cele ce urmează redăm in extenso referatul înaintat forurilor superioare de la Bucureşti, pentru a ne forma un tablou al praznicului Paştilor din această parte a ţării, al modului cum era prezentat, criticat de către un împuternicit de culte şi al măsurilor pe care le propunea în vederea limitării fenomenului cultic: „În zilele premergătoare sărbătorii Paştelui, cât şi în timpul zilelor de Paşti a fost supravegheată activitatea de cult la trei biserici de parohie, la mănăstirile Agapia şi Neamţ. S-a urmărit participarea credincioşilor, atitudinea lor în biserică, starea afectivă din timpul serviciului religios, practicile de cult ale personalului clerical. Constatăm că, potrivit indicaţiilor Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, cât şi ale Episcopiei Romanului şi Huşilor, personalul clerical a manifestat cumpătare şi a păstrat o notă moderată pe tot parcursul sărbătorilor, serviciile religioase fiind organizate la modul obişnuit, fără fast deosebit, fără rugăciuni speciale dedicate sinistrului 4 martie. Pastorala, cât şi predicile preoţilor au fost bogate în sfaturi şi îndemnuri la activitate susţinută din partea credincioşilor pentru înlăturarea pagubelor pricinuite de cutremurul din 4 martie, pentru a demonstra lumii întregi că poporul român are resurse materiale şi morale suficiente pentru ca să transforme marele necaz în mare bucurie. Deşi formulate în termeni specifici, îndemnurile şi sfaturile mi se pare că au excelat în abundenţă.

Privitor la comportamentul credincioşilor, apreciem că participarea numerică şi afectivă, în special în noaptea Învierii, a fost substanţială. O adevărată mare de oameni a asistat la slujba Învierii de la Mănăstirea Neamţ. Foarte multe autoturisme din judeţele Neamţ, Iaşi, Suceava, Bacău şi Botoşani, acestora adăugându-li-se câteva autocare ONT. Este adevărat că la această unitate de cult s-a creat o tradiţie în privinţa participării la Înviere. Foarte mulţi vin pentru spectacol, care nu mi se pare chiar impresionant. După momentul înconjurului bisericii, majoritatea asistenţei se retrage. Anul acesta au rămas în continuare la slujbă aproape 50% din cei prezenţi, spre deosebire de alţi ani, credincioşii au întârziat mai mult în faţa icoanelor, îndreptând rugăciuni, fie aşezaţi pe genunchi, fie în picioare, «Celui de sus». Înşişi preoţii slujitori de la mănăstiri, cât şi parohii, precum Precista, din Piatra Neamţ; Dreptu, comuna Galu; Mănăstirea Agapia - recunosc o stare de religiozitate şi o participare numerică mai accentuată comparativ cu anii precedenţi. De fapt, manifestările sunt diferenţiate. În ziua de vineri, zi în care se oficiază Prohodul, participarea numerică la Mănăstirea Agapia s-a dovedit extrem de redusă. Aceasta, probabil şi datorită sezonului. Campania agricolă a fost în plină desfăşurare. În schimb, prezenţa afectivă era, am putea spune, ieşită din comun. Pioşenie sporită, rugăciuni îndelungate, acatiste multe. Ierarhizând participarea după criterii sociale, pe primul loc se situează ţărănimea de toate vârstele, urmează pensionarii muncitori şi intelectuali, pe ultimul loc fiind intelectualii. Un fapt îmbucurător este că, de data aceasta, poate şi datorită intervenţiilor factorilor educaţionali din profil teritorial, cadrele didactice, prezente în număr mare în anii trecuţi la «spectacolele» religioase, au lipsit definitiv. Absenţa lor credem că este «motivată» şi de faptul că la Piatra Neamţ, tocmai în zilele de Paşti, s-a organizat faza finală a festivalului «Cântarea României», ceea ce a presupus o antrenare a acestei categorii de salariaţi la desfăşurarea ei, nemailăsându-se timp şi pentru biserică. Nu credem că neparticiparea acestora a fost dictată de convingeri categorice.

Afirmaţia ne-o sprijinim şi pe faptul că majoritatea dintre conducătorii grupurilor de excursionişti elevi, multe la număr în acest sezon pe la mănăstirile Neamţ, Agapia, Văratec şi nu numai din judeţul Neamţ, s-au comportat ca orice credincios de rând. Această atitudine, pentru că este într-adevăr o problemă de atitudine, contrastează cu principiile educaţiei noastre politice. Suntem pentru respectarea instituţiei ca atare, pentru respectul şi aprecierea la adevărata valoare a obiectelor şi obiectivelor care, unele dintre ele, aparţin culturii noastre naţionale, dar nu ne putem declara de acord cu prosternarea în faţa icoanelor, chiar dacă acestea sunt mari valori de artă şi documentară, cu îmbulzeala excursioniştilor elevi, care aşteaptă să înveţe din călătoria lor mai multă istorie şi mai puţină religie, în punctele cu materiale de colportaj religios“.

Cele descrise de împuternicitul Călăraşu relevă o serie de aspecte atât statistice privind participarea la slujbele religioase din perioada Sfintelor Paşti, cât şi de ritual manifestate de credincioşi, altfel spus „participarea numerică şi afectivă“. Împuternicitul ridiculizează ritualul creştin atunci când etichetează slujbele ca „spectacole fără importanţă şi neimpresionante“, atunci când se referă la participarea mare a credincioşilor şi mai ales când aceştia manifestă „pioşenie sporită şi rugăciuni îndelungate“. Nu ezită să facă şi o ierarhizare a participanţilor la slujbe pe categorii socio-profesionale, afirmând că ţăranii sunt cei mai numeroşi, lucru firesc dacă ţinem cont de faptul că mănăstirile Agapia sau Neamţ sunt în zone rurale. Dar aspectul asupra căruia se opreşte mai mult, îl analizează şi faţă de care face propuneri este al participării tinerilor la biserică. Din document reiese cum autorităţile comuniste din judeţul Neamţ au încercat să împiedice participarea tinerilor la slujbele religioase prin organizarea la Piatra Neamţ a finalei festivalului „Cântarea României“. Iar la această manifestare culturală elevii trebuiau să participe în frunte cu cadrele didactice. Chiar şi aşa, împuternicitul exprimă un mare neajuns, anume că elevii nu au participat la festival din „convingeri categorice“. Iar acest mare neajuns, în optica împuternicitului, se datorează comportamentului religios pe care elevii îl adoptă atunci când în excursii vizitează şi obiective religioase, acolo unde aceştia se comportă „ca orice credincios de rând“. Altfel spus, educaţia cetăţenească ce se face în unităţile de învăţământ este ineficientă, iar în excursii, elevilor nu li se reflectă mai mult aspectele de ordin istoric, decât cele de ordin religios.

Acesta este tabloul praznicului Sfintelor Paşti din 1977 în judeţul Neamţ, o veritabilă frescă a religiozităţii românilor la cea mai mare sărbătoare a Bisericii descrisă de un funcţionar de la Departamentul Cultelor în plină perioadă de ateizare a societăţii româneşti.