Schitul nemţean Ţibucani în 1960

Anul 1960 încheia un alt val de arestări în România comunistă pe motive politice şi dădea o lovitură grea monahismului ortodox. După câteva etape de excluderi din monahism făcute la presiunile funcţionarilor teritoriali ai Departamentului Cultelor, anul 1960 anunţa aplicarea Decretului 410 care îi viza pe toţi monahii şi monahiile cu vârsta de până la 50 de ani, respectiv 55 de ani.

Măsura era evident antireligioasă şi cine se opunea primea eticheta de oponent al regimului comunist. Însă, până la măsura arestării de către Securitate, împuterniciţii Departamentului Cultelor vizitau periodic aşezămintele monahale, în urma cărora întocmeau rapoarte şi înaintau propuneri în acord cu politica antimonahală a regimului. În acest sens este raportul lui Teodor Scutaru, împuternicitul Regiunii Bacău, din 16 ianuarie 1960, privind obştea de la Schitul Ţibucani, din raionul Târgu Neamţ, care asculta de Mănăstirea Secu. Aşezământul de la Ţibucani păstra spiritul paisian aşa cum îi fusese dat la întemeiere. De aceea, schitul era frecventat de credincioşii care căutau potirul împărtăşaniei, situaţie pe care regimul ateist-comunist nu o accepta. Din acest motiv, pe parcursul anului 1959, din obştea de la Ţibucani fuseseră excluşi fraţii Ştefan şi Gheorghe Măzăreanu. În documentul la care facem referire, funcţionarul „de la Culte“ arăta că, până la 15 decembrie 1959, schitul fusese condus de ieromonahul Sofronie Ungureanu, cu recunoaşterea Departamentului. După această dată, aşezământul de la Ţibucani era condus de ieromonahul Luca Moşneagu, cu vârsta de peste 60 de ani şi cu metania la Mănăstirea Secu. Potrivit raportului, de multe ori, egumenul săvârşea cultul divin cu ieromonahi excluşi din monahism de autorităţile statului. Mai grav în viziunea împuternicitului era intrarea în obştea de la Ţibucani, cu ascultarea de bucătar, a monahului Paisie Antohi, din Mălini, regiunea Suceava, exclus din monahism de autorităţile statului. Pentru că avea vârsta de 52 de ani şi „este în putere şi se poate încadra în câmpul muncii“, Scutaru propunea excluderea sa. De asemenea, împuternicitul de la culte cerea desfiinţarea schitului, urmând ca aşezământul să ajungă în grija Parohiei Ţibucanii de Sus, aflată la o distanţă de 2 km, iar egumenul să fie trimis la mănăstirea de metanie.