Schitul tismănean Cioclovina de Jos în perioada interbelică

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, arhidiaconul Pavel de Alep, care îl însoţea pe patriarhul Macarie al II-lea Zaim al Antiohiei în călătoria prin Ţările Române, nota atunci când se afla la Mănăstirea Tismana: "Pe dealurile care înconjoară această mănăstire sunt mulţi credincioşi şi pustnici, care vin la biserică în toate anotimpurile potrivite ca să primească sfintele taine. Cu prilejul de faţă, îndată ce li s-a dat de veste de sosirea domnului nostru patriarh, ei au alergat la el ca să-i ceară dezlegare de păcate şi ei ne-au binecuvântat". Clericul arab relata despre pustnicii care se nevoiau în acea vreme în jurul marii lavre a Ţării Româneşti. Exista, aşadar, o tradiţie a sihăstriilor în jurul Tismanei, atunci când boierul oltean Radu Ştirbei ajuta pe la anul 1660 la ridicarea unei bisericuţe de lemn în locul pe care azi îl cunoaşte drept Cioclovina de Jos. Este vorba de o sihăstrie ascunsă în masivul Cioclovinei, departe de tumultul aşezărilor umane, care se găseşte după un drum de 3 km care porneşte din dreptul Mănăstirii Tismana, pe o cărare de munte şi printr-o pădure de frasin care oferă pelerinului răcoare şi linişte pentru nevoinţa spirituală. Cioclovina de Jos este locul în care se regăsesc sunetul naturii şi atmosfera isihiei. De altfel, etimologia toponimului, se pare de origine turcească, indică un loc cu multe animale sălbatice. Bisericuţa, care se descoperă pelerinului după ce iese din pădure şi se întâlneşte cu firul Cioclovinei, este ridicată din piatră pe la 1715, pe locul celei de lemn, de către foştii stareţi tismăneni ieromonahii Nicodim şi Atanasie şi cu sprijinul financiar al Stancăi Glogoveanu, descendenta unei familii boiereşti cu rădăcini din jurul Tismanei. A fost zidită din piatră de munte, într-o configuraţie adaptată la relief, în formă de navă, de o masivitate deosebită, al cărei interior îndeamnă la smerenie şi rugăciune. Din punct de vedere arhitectonic, lăcaşul are cele trei încăperi specifice: altar, naos şi pronaos, cu o turlă octogonală, scundă, deasupra naosului. Iniţial biserica nu a avut pronaos, ci pridvor, care era separat de naos printr-un zid masiv şi o uşă din lemn prin care se circulă. Ulterior, în 1849, bisericii i s-a mai adăugat în partea de nord un pridvor de lemn, cu o turlă cu rol de clopotniţă. Sub acest pridvor există o pivniţă, pentru depozitarea "celor trebuincioase bisericii". Interiorul este zugrăvit în frescă, în stilul epocii secolului al XVIII-lea, iar catapeteasma este mai veche decât lăcaşul. În perioada interbelică, Schitul Cioclovina de Jos avea trei monahi şi un frate, din care unul era ieromonah şi altul ierodiacon cu rol de cântăreţ. Vieţuitorii schitului se întreţineau prin cultivarea celor 7 pogoane de pământ situate în jurul aşezământului.