Schitul vâlcean Pahomie în anii '50 ai secolului trecut

În raza localităţii  Băile Olăneşti, după parcurgerea unui drum încă anevoios, pelerinul se poate bucura de pitorescul duhovnicesc al Schitului Pahomie, cu hramul „Sfântul Ilie“, la poalele sale având „Izvorul Frumos“. Trecutul acestui aşezământ se pierde în negura istoriei. Tradiţia spune că ar fi fost ridicat de un monah Pahomie şi un Sava Haiducul. După unele surse ar rezulta că prima construcţie, probabil de lemn, ar fi fost ridicată pe la 1520 de către ctitorul Mănăstirii Bistriţa, boierul Barbu Craiovescu, care îşi luase legământul monahicesc cu numele de Pahomie. Pe la 1509, prigonit fiind de voievodul Mihnea cel Rău, care îi distrusese impozanta ctitorie, călugărul de viţă boierească Pahomie ar fi găsit adăpost în preajma „Izvorului Frumos“, în pribegia sa spre Sibiu. O altă variantă ar fi de pe la 1684, când probabil un alt călugăr Pahomie, în amintirea marelui ctitor, şi-ar fi pus amprenta asupra existenţei acestui mic aşezământ. În vremea aceea, viitorul domnitor Constantin Brâncoveanu a refăcut Mănăstirea Bistriţa a înaintaşilor săi, prilej în care ar fi fost zidit din temelie Schitul Pahomie, a cărui arhitectură este specifică secolului al XVII-lea. Lăcaşul este construit sub o stâncă, aşa cum întâlnim la Nămăeştii Muscelului, având numai două încăperi, altar şi naos, cu o intrare formată din coloane. Un secol mai târziu, schitul este menţionat în documente cu numele de „Izvorul Frumos“. În 1793, domnitorul Alexandru Moruzzi întăreşte sihaştrilor de aici anumite scutiri de dări, iar cinci ani mai târziu, Constantin Hangherli voievod confirmă câteva danii schitului. Probabil, în această perioadă, schitul ar fi fost refăcut de către Sava Haiducul, rămas în mentalul colectiv ca un al doilea ctitor. Însă, la 1824, biserica Schitului „Izvorul Frumos“, metoc al Schitului Iezer, este descrisă în documente ca fiind în „dărăpănare cu totul“. Şase decenii mai târziu, a fost părăsit, mai ales că asupra bisericii se prăbuşiseră bucăţi de stâncă. La mijlocul secolului trecut era ruină, aşa cum se poate vedea în fotografia de epocă. Frumoasa iniţiativă de refacere a venit în anul 1951 de la un grup de slujitori: Constantin Boboacă, din Bărbuleşti, Ion Beliu, din Păuşeşti-Măglaşi, protopopul Jan Rădulescu, din Forneşti-Slătioara, şi ieromonahul Veniamin Grigorescu, de la Schitul Pătrunsa. Chiriarhul vâlcean, episcopul Iosif Gafton, a îmbrăţişat ideea şi chiar a susţinut refacerea schitului aşa cum fusese odinioară. Un mare sprijin a venit din partea patriarhului Justinian şi a meşterilor zidari din Costeşti-Gorj şi a meşterilor tâmplari din Bărbăteşti. Biserica a fost refăcută şi repictată, chiliile rezidite, iar vieţuitor al Aşezământului Pahomie a fost desemnat ieromonahul Veniamin, cu ascultarea de Schitul Pătrunsa. La 30 septembrie 1956, schitul a fost resfinţit de către episcopul Iosif, însă fără a mai solicita autorizaţia de la Departamentul cultelor. În consecinţă, la 7 ianuarie 1957, departamentul a cerut împuternicitului teritorial să cerceteze cazul, pe următoarele criterii: „când a fost înfiinţat Schitul Pahomie; prin ce hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe a fost deschis; câţi vieţuitori are; la ce distanţă se găseşte de satele învecinate şi de Schitul Pătrunsa; ce avere posedă; de cine este condus; dacă are recunoaştere legală de funcţionare“. În urma cercetărilor efectuate pe teren de către împuternicit, la 16 martie 1957, Direcţia Studii din departament cerea acestuia „să ia legătura cu conducerea episcopiei din R. Vâlcea, atrăgându-i atenţia asupra funcţionării nelegale a acestui schit. Împuternicitul va arăta conducerii episcopiei că, potrivit art. 76 din statutul BOR şi art. 5 din regulamentul  pentru organizarea vieţii monahale din cadrul acestei biserici, nu se pot întemeia mănăstiri şi schituri noi decât cu aprobarea Sinodului“. Cu toate presiunile exercitate din partea autorităţilor statului, aşezământul a fost recunoscut. Totuşi, în urma decretului 410/1959, Schitul Pahomie a fost desfiinţat. După 1990, aici s-a reînfiripat viaţa monahicească.