Securitatea energetică a Europei

Sfârşitul lui decembrie 2006 a pus unele ţări europene în eventualitatea unei crize energetice. Germania şi Polonia riscau să treacă printr-o criză a gazelor naturale, din cauza neînţelegerilor dintre Rusia şi Belarus. Compania rusească Gazprom a transmis scrisori partenerilor săi din Lituania, Polonia şi Germania, în legătură cu situaţia apărută în relaţiile cu Belarus. Belarus a anunţat că nu va accepta o majorare consistentă a preţului la gazele naturale, cerută de compania de stat a Rusiei, Gazprom. Mai mult decât atât, Belarus ameninţa că va opri accesul Gazprom la conductele de pe teritoriul său, dacă aceasta nu cedează. De partea cealaltă, Gazprom ameninţa că va opri furnizarea de gaze către Belarus, ceea ce face ca disputa dintre cele două ţări, privind creşterea preţului la gazele naturale, să se intensifice.

Autoritătile din Belarus susţin faptul că actualul contract cu gigantul rus Gazprom ar trebui să rămână neschimbat până când se va ajunge la o înţelegere în ceea ce priveşte disputa privind preţul gazelor. La rândul său, însă, Gazprom a anunţat că nu poate fi de acord cu o înţelegere care să pună compania în dezavantaj.

Situaţia similară de la sfârşitul anului 2005, cu Ucraina, a impus Rusiei să recurgă la anumite măsuri preventive în ceea ce ţine de asigurarea livrărilor resurselor energetice în Europa, înţelegând că repetarea antecedentului ar duce la intensificarea stăruirilor din partea statelor europene de a căuta mijloace alternative de asigurare a securităţii energetice.

Uniunea Europeană a salutat înţelegerea dintre Moscova şi Kiev, însă a consemnat şi vulnerabilitatea sistemului energetic european. Astfel, Comisarul pe probleme de energetică a Comisiei Europene, Andris Piebalgs, a enunţat, la şedinţa Parlamentului European din data de 17 ianuarie 2006, necesitatea elaborării unei noi concepţii a politicii energetice europene.

Germania, cel mai mare beneficiar al gazului rusesc

Scopurile unei astfel de politici sunt asigurarea securităţii livrării resurselor energetice în UE, precum şi crearea unui climat de concurenţă loială în sectorul în cauză. Adiţional, comisarul s-a exprimat asupra necesităţii utilizării mai eficiente a resurselor energetice de către ţările membre ale Uniunii Europene. Comisia Europeană a confirmat informaţia că furnizarea gazului natural din Rusia în unele state europene va fi limitată, din motivul nesiguranţei în continuitatea livrărilor, fapt care vine doar să confirme faptul că problema devine una absolut stringentă pentru UE. Volumul gazului furnizat în Ungaria în data de 27 decembrie 2006, de exemplu, a fost micşorat cu 20%, în Italia cu 5%, în Austria cu 10%, iar în Croaţia cu 6,5%.

Uniunea Europeană este dependentă de energia rusească (gaze naturale şi petrol) în proporţie de peste 50%. În prezent, UE importă 40% din gazul pe care îl consumă, respectiv 25% din el este de origine rusească, 80% din conducte străbat teritoriul Ucrainei, iar Germania este cel mai mare beneficiar al gazului provenit din Rusia.

Experţii consideră că creşterea utilizării gazelor la centralele electro-tehnice va determina, cu siguranţă, cererea. Creşterea cererii, comasată cu epuizarea resurselor proprii, va duce la creşterea dependenţei de Rusia, creşterea prognozată a cererii constituind circa 2,4% anual, în perioada 2020-2025. Aceasta ar însemna că în 2025 cererea va constitui aproximativ 730 de mlrd de metri cubi de gaz (m3) (actualmente fiind de 420 de mlrd de m3), iar cota celui importat va constitui cca. 70%.

Summitul de anul trecut, desfăşurat la Soci, a reconfirmat relaţiile încordate care domină acest subiect, dat fiind abuzul de poziţie dominantă de care este acuzat Gazprom. Preşedintele Putin a negociat, de pe poziţii de forţă, această chestiune. Singura replică posibilă în acest moment ar fi ca Bruxellesul să ameninţe cu restricţionarea accesului liber al Gazprom pe piaţa de retail.

În acest context, Germania este interesată în păstrarea bunelor relaţii cu Rusia şi continuarea colaborării în aprovizionarea cu energie, prin demararea construcţiei, în 2005, a unui gazoduct pe sub Marea Baltică pentru a conecta direct Rusia cu piaţa germană (conducta ar urma să livreze anual 55 de miliarde m3).

Politica energetică, parte a strategiei de securitate naţională

Polonia şi ţările baltice sunt însă nemulţumite de proiectul care ocoleşte teritoriile lor, diminuându-le importanţa ca ţări de tranzit, ameninţându-le securitatea şi scăzând importanţa pe care şi-o doresc să o aibă faţă de Rusia.

Cu toate că oficialii europeni nu manifestă semnale evidente de panică, tendinţa poate fi observată cu uşurinţă. De exemplu, afirmaţia lui Martin Bartstein, ministrul Economiei şi Muncii din Austria, şi Preşedintele Consiliului miniştrilor UE, cum că fluctuaţiile furnizării gazului sunt în limita normalului şi nu pot fi evaluate drept nerespectare a clauzelor contractuale, intra în contradicţie cu o afirmaţie anterioară, când a anunţat necesitatea creării rezervelor europene ale gazului, în caz de sistare temporară a livrărilor. Important este de menţionat că politica energetică este, pentru orice stat al lumii, un domeniu economic, în aceeaşi măsură în care aparţine strategiei şi securităţii naţionale. De aceea, este greu de crezut că un stat poate să cedeze o parte din suveranitatea sa în această sferă unei instanţe superioare din care face parte. Chiar şi în interiorul Uniunii Europene, cel mai potrivit cuvânt referitor la această politică este mai degrabă „strategie“. Istoria dovedeşte că, deşi chestiunile energetice au fost importante încă de la fondarea Comunităţilor Europene, în 1957, fiind înfiinţat Euratomul, doar perioadele de criză, cum au fost cele din anii â70, au coagulat o colaborare mai strânsă în domeniu. Tratatele care au urmat nu au creat o bază legală specifică pentru politica energetică comunitară, aceasta fiind ghidată doar de principiile generale ale Tratatului Euratom şi de anumite prevederi menţionate în capitolele „Piaţa internă“ şi „Mediu“.

Stimularea preţurilor competitive la energie

Scopurile comune declarate, odată cu publicarea primului document important în domeniu, Cartea Verde asupra Energiei, din 1995, au fost: reducerea preţului produselor petroliere, îmbunătăţirea infrastructurilor, dezvoltarea cercetării asupra energiilor neconvenţionale.

Îngrijorarea provocată de dependenţa crescândă faţă de resursele energetice a ţărilor terţe a determinat adoptarea unei serii întregi de acte nonnative relevante, respectarea legilor concurenţei în sfera energetică fiind un punct esenţial al reformei, iar mijloacele pentru stimularea acesteia fiind accelerarea cooperării transfrontaliere şi regionale şi implementarea transparentă a legislaţiei existente. Prin aceste măsuri, se doreşte, în primul rând, eliminarea monopolurilor sau a poziţiilor dominante de pe piaţa energetică internă a Uniunii şi, prin aceasta, stimularea preţurilor competitive la energie.

Prima măsură iniţiată în acest domeniu datează din anii 1999-2000, când a fost decisă liberalizarea, până în anul 2004, a pieţelor europene de energie electrică şi gaze. Consiliul European de la Barcelona din 2002 a luat decizia introducerii unei Directive comune pentru gaz şi energie, act foarte important deoarece simplifică regulile şi omogenizează piaţa unică europeană.

Astfel, a fost elaborată Directiva CE 2003/55/EC, adoptată de Parlamentul şi Consiliul European în data de 26 iunie 2003, care a înlocuit Directiva precedentă în problema gazelor, 98/30/EC, fiind direcţionată către crearea unei pieţe europene unice a gazelor.

Piaţa europeană unică a gazelor

Noul act îşi propune liberalizarea pieţei gazului în UE, deschiderea pieţelor naţionale pentru concurenţă, ceea ce ar fi trebuit să ducă la scăderea preţului la consumatorii finali. Astfel, de la 1 iulie 2004, toţi consumatorii, cu excepţia celor care consumă pentru uz casnic, trebuiau să aibă dreptul de a-şi alege liber furnizorul de gaze naturale, iar, de la 1 iulie 2007, acest drept îl au şi utilizatorii casnici. În plus, Directiva 2003/55 prevede un acces exclusiv controlabil al ţărilor terţe asupra sistemelor de transport gaze.

În aprilie 2004, a fost adoptată încă o Directivă - 2004/67/EC cu referire la asigurarea stabilităţii furnizării gazelor naturale, care prevede crearea de rezerve strategice a gazului în statele membre UE.

Întreruperea furnizării de gaz către Ucraina de către Gazprom, la începutul acestui an, a declanşat o veritabilă psihoză în rândul guvernelor europene. În consecinţă, procesul de liberalizare a pieţei energiei în UE tinde să fie abandonat în schimbul unei „strategii de securitate europene“ menită să reducă, desigur, prin intervenţii concertate ale guvernelor europene, dependenţa de resursele ruseşti de gaz natural.

Principiile noii politici energetice

La reuniunea Consiliului de la Hampton Court, octombrie 2005, şefii statelor şi guvernelor europene şi-au exprimat interesul de a revitaliza politica energetică a Europei. La reuniunea Consiliului ECOFIN din 24 ianuarie 2006, Franţa a prezentat un memorandum numit „For revitalising European energy policy with a view to sustainable development“, a cărui propuneri (10 linii de acţiune - document 6031/ 06) să fie examinate în cadrul Consiliului European din 24 martie 2006.

În data de 13 februarie 2006, Preşedinţia Austriacă a prezentat documentul 6143/06 „A New Energy Policy for Europe“, solicitând statelor membre punctul de vedere, iar la 8 martie 2006, a fost publicată Cartea Verde a Comisiei Europene „O politică energetică europeană sigură, competitivă şi sustenabilă“, care trasează principiile-far ale noii politici energetice: să contribuie în mod echilibrat la securitatea aprovizionării cu energie, competitivitate şi dezvoltare durabilă (cei trei piloni de bază), să asigure transparenţa şi nediscriminarea pe piaţă, să fie în acord cu legile concurenţei, să respecte obligaţiile serviciilor publice, să respecte suveranitatea statelor membre în ceea ce priveşte sursele energetice esenţiale şi alegerea mixului de energie.