În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
„Sfântul Nicolae“ din Iaşi - biserica în care erau unşi domnii Moldovei
În apropierea Catedralei mitropolitane din Iaşi şi în dreptul Palatului Culturii se ridică Biserica "Sf. Nicolae" a fostei curţi domneşti din capitala Moldovei. Lăcaşul care se păstrează este o refacere a ctitoriei lui Ştefan cel Mare executată la sfârşitul sec. al XIX-lea după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy. Dar această biserică a cunoscut mari evenimente din istoria Moldovei, mai ales ungerea domnilor care îşi începeau domnia ca urmaşi ai marelui Ştefan. O descriere a ritualului ungerii noului domn deţinem în lucrarea "Descrierea Moldovei", scrisă de Dimitrie Cantemir: La o milă de Iaşi, alaiul domnitorului nou-ales era întâmpinat de locotenenţii puşi de el, prin scrisoare de la Constantinopol, împreună cu boieri, oşteni şi târgoveţi, după care intra cu pompă în oraş şi se oprea în curtea Bisericii "Sf. Nicolae Domnesc", unde descăleca. În faţa uşii bisericii, mitropolitul îl întâmpina cu dicherul şi tricherul, îl tămâia cu o căţuie şi îi dădea să sărute Crucea şi Evanghelia, după care era condus în biserică. Domnul păşea până la altar, îngenunchea în faţa uşilor împărăteşti, iar mitropolitul îi punea epitrahilul pe cap şi citea cu glas tare rugăciunea pentru înscăunarea domnilor drept-credincioşi, ungându-i fruntea cu Sfântul Mir. După această ceremonie, domnul se ridica în picioare şi intra în altar, unde săruta Sfânta Masă şi icoanele. Se ducea apoi în mijlocul bisericii, unde mitropolitul îi punea pe cap o coroană de aur împodobită cu pietre scumpe, în timp ce psalţii cântau "Axion estin" ("Cuvine-se cu adevărat"), îl apuca de braţul drept, iar postelnicul de braţul stâng şi îl urcau pe tronul domnesc cu trei trepte, care se afla în partea dreaptă a bisericii. În această vreme, în jurul cetăţii erau trase câteva salve de tun. Odată ce se sfârşea slujba religioasă, domnitorul era înveşmântat în tinda bisericii cu straie domneşti, după care ieşea din biserică. Ajuns în curte, el încăleca pe cal şi se ducea la curtea domnească, însoţit de mitropolit şi de boierii din sfatul domnesc, unde se urca pe tronul domnesc din sala sfatului, iar boierii se aşezau pe scaunele lor, după rânduială. Această tradiţie s-a perpetuat până la Alexandru Ioan Cuza, el fiind ultimul domnitor român uns în biserică, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti.