Stareţul Vasile Vasilache de la Mănăstirea Antim

Era unul dintre apropiaţii patriarhului Nicodim, descoperit la Mănăstirea Neamţ şi mai apoi adus de la Iaşi. După o perioadă la conducerea Mănăstirii Antim, bătrânul patriarh se gândea ca pe arhimandritul Vasile Vasilache să-l ridice la treapa arhieriei, în postul de vicar patriarhal. Însă, în plan politic lucrurile se schimbaseră. Din martie 1945, la conducerea ţării se afla un guvern procomunist condus de Petru Groza. Începuseră epurările din aparatul de stat, iar Biserica nu era eludată din acest proces politic. De asemenea, politicul alimenta diversele cercuri de opinii din Biserică. Erau clericii ardeleni susţinuţi de însuşi Petru Groza, unii chiar din Ministerul Cultelor, care, din dorinţa de a-şi impune opinia în conducerea Bisericii, împiedicau aproape orice demers al patriarhului Nicodim. Aşa se face că tocmai aceşti clerici au împiedicat ascensiunea în ierarhie a vrednicului arhimandrit Vasile Vasilache. Bătrânul patriarh insista, ducea muncă de convingere cu responsabili din stat, dar funcţionarii din Ministerul Cultelor se opuneau, venind chiar cu ideea ca arhimandritul Vasilache să fie numit preot la Biserica românească de la Paris. Vasile Vasilache era văzut ca sfătuitor al patriarhului Nicodim alături de alţi clerici şi profesori, precum episcopul Iosif Gafton al Argeşului sau I.D. Ştefănescu. În martie 1946, în cercurile clericale din Bucureşti umbla zvonul că aceştia formează un "centru de spionaj al Patriarhiei", lucru de nepermis pentru autorităţile comuniste. Se considera că toţi aceşti apropiaţi îl sfătuiesc pe patriarh să nu accepte vizita la Moscova, să nu întreţină relaţii apropiate cu Biserica Rusiei, în schimb să fie în permanenţă legătură cu "cercurile imperialiste". În acest context, arhimandritul Vasile Vasilache a fost blocat de la ascensiunea în ierarhia ortodoxă română. Dar stareţul de la Antim avea preocupări culturale, filantropice şi spirituale. El găzduia conferinţele Rugului Aprins, unde cei interesaţi puteau gusta din înţelepciunea clericilor şi intelectualilor căutători ai rugăciunii isihaste. Apoi, din dorinţa de a-şi lăsa amprenta în istoria mănăstirii bucureştene, arhimandritul Vasilache a constituit un comitet format din intelectuali şi clerici, începând astfel lucrările de renovare a aşezământului. Nu în ultimul rând, stareţul Vasilache a reluat tradiţia filantropică lăsată prin diată de către ctitor, aceea de a-i ajuta pe cei săraci, studenţi, elevi, pe cei loviţi de ororile războiului. Toate aceste fapte frumoase au fost întrerupte cu brutalitate de regimul comunist care din 1948 s-a instalat în România, părintele Vasile Vasilache fiind nevoit să se întoarcă la mănăstirea de metanie.