Statul şi cultele religioase

Secretariatul de Stat pentru Culte, organismul guvernamental care are drept rol garantarea funcţionării cultelor din România în armonie cu legislaţia în vigoare, ne-a obişnuit ca periodic să publice un volum care să prezinte istoricul pe scurt al instituţiei, al manifestării cultice în statul român şi date statistice cu situaţia confesională din România postdecembristă.

În ultima apariţie, din 2014, conţinutul acestui volum are un suflu nou, atât prin concepţie, cât mai ales prin informaţiile prezentate. Ostenitorii acestui volum au inserat o privire asupra trecutului instituţional al Secretariatului de Stat pentru Culte, pornind din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, continuând cu perioada modernă, interbelică, postbelică (comunistă) şi postdecembristă. Autorii completează volumul cu o serie de informaţii şi aprecieri legate de mecanismul instituţional din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Constatăm că Biserica depindea legislativ, dar şi financiar de statul român, ca rezultat al ingerinţelor factorilor politici de inspiraţie liberală. O schimbare s-a produs la începutul sec. al XX-lea, atunci când, după modelul anglo-saxon, s-a înfiinţat Casa Bisericii, prin care se încerca o eliberare a Bisericii din strânsoarea administrativă impusă de stat. Practic, Biserica era lăsată să-şi administreze bunurile, dar sub un control strict al Casei Bisericii. Marea Unire de la 1918 va reconfigura situaţia confesională a României, astfel statul stabilind un cadru legislativ pentru toate cultele istorice (mai ales cele din Transilvania şi Banat) şi încercând să reglementeze statutul confesiunilor sectare. Pentru această perioadă, autorii volumului vorbesc de „recunoaşterea pluralismului religios“, termen pe care nu-l putem accepta, deoarece nu reflectă realitatea istorică. În afara Bisericii specifice poporului român, cultele istorice din statul român modern (romano-catolic, greco-catolic, protestante şi chiar musulman) funcţionau în virtutea prevederii art. 21 din Constituţia din 1866: „Libertatea tuturor cultelor este garantată întrucât celebraţiunea lor nu aduce o atingere ordinei publice sau bunelor moravuri“. Iar această prevedere o regăsim în toate constituţiile, inclusiv în cea comunistă din 1948. În fapt, după 1923 au apărut mai ales sectele care nu aveau un statut de cult istoric, deoarece erau noi pentru spaţiul românesc, funcţionarea lor fiind permisă sporadic prin decizii ale instanţelor de judecată locale sub formă de asociaţii. Situaţia s-a schimbat fundamental, după 23 august 1944, când s-a acordat libertate religioasă tuturor confesiunilor, iar prin Constituţia din 1948 toate cultele erau tratate în mod egal de către regimul comunist. Un alt capitol asupra căruia autorii volumului trebuia să detalieze este legat de funcţionarea Ministerului/Departamentului Cultelor după 1948 (statut, mecanisme de control şi manipulare, factori decizionali etc.). De asemenea, la capitolul „Evoluţia structurii confesionale“ lipsesc statisticile pentru perioada comunistă, esenţiale în înţelegerea fenomenului confesional din România, din modernitate şi până în zilele noastre. Un capitol extrem de util şi inedit pentru această publicaţie este prezentarea detaliată a relaţiei stat-culte religioase, în mai multe state europene care au cunoscut fenomenul secularizării, fie prin episodul comunist, fie prin politica marginalizării confesionale. Prin lecturarea comparativă a acestui capitol, autorii trasează „un posibil model comun“. De asemenea, în volum sunt abordate teme precum susţinerea cultelor de către stat, prin susţinerea unor proiecte, salarizare, construirea Catedralei Mântuirii Neamului, retrocedarea bunurilor confiscate în perioada comunistă, predarea religiei în şcoală, tratamentul statului faţă de culte în funcţie de numărul credincioşilor şi legitimitatea istorică. Volumul se încheie cu prezentarea pe scurt a cultelor religioase din România şi a legislaţiei în materie de culte. Dincolo de micile lipsuri sau erori pe care le-am remarcat, volumul la care facem referire reprezintă o contribuţie însemnată în cunoaşterea şi înţelegerea fenomenului confesional din România.