Studii despre tradiţii răsăritene şi influenţe occidentale în Evul Mediu românesc

Cititorii rubricii „Memoria Bisericii“ sunt obişnuiţi să lectureze despre trecutul recent al Bisericii noastre. Însă, la fel de fascinantă, pe alocuri chiar mai mult, este şi istoria medievală a spaţiului românesc şi a Bisericii strămoşeşti în special. Evul Mediu românesc, deşi intens studiat, încă mai ascunde numeroase enigme, care atent cercetate, de cele mai multe ori în chei diferite, pot aduce o serie de informaţii noi despre trecutul Bisericii noastre. În acest sens, dorim să prezentăm cartea istoricului Pavel Chihaia, „Tradiţii răsăritene şi influenţe occidentale în Ţara Românească“, apărută la Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor în 1993. Iniţial volumul a apărut în anul 1983 la o editură patronată de un român din München. Cartea conţine un grupaj de studii ale lui Pavel Chihaia, care tratează o serie de secvenţe medievale româneşti, precum: trei miniaturi din Chronicon Pictum de la Viena, celebră pentru ilustrarea atacului lui Carol Robert de Anjou din 1330 asupra Ţării Româneşti condusă de Basarab I; cetăţile voievodului Mircea cel Bătrân; despre biserica domnească din Curtea de Argeş şi confesiunea primilor voievozi ai Ţării Româneşti, astăzi mult disputată de unii istorici de modă nouă; Vlad Dracul voievod al Ţării Româneşti şi cavaler al Ordinului Dragonului; Stema de piatră a voievodului Ţării Româneşti; despre pronaosul bisericii voievodului Neagoe Basarab din Curtea de Argeş; Sculptura casei Năstureilor de la Herăşti; „Negru Vodă“ - creaţie cărturărească a epocii lui Radu de la Afumaţi sau despre structura culturală în oraşele Ţării Româneşti la mijlocul secolului al XVII-lea. Aşadar ne aflăm în faţa unor cercetări care privesc o tematică bogată, pe filon cultural-religios, într-un segment de timp relativ mare, de la întemeierea Ţării Româneşti, adică mijlocul secolului al XIV-lea până la mijlocul secolului al XVII-lea marcat de domnia lui Matei Basarab. Remarcăm discuţia pe care Pavel Chihaia ne-o propune asupra temei confesiunii primilor voievozi ai Ţării Româneşti, în care demonstrează că a fost răsăriteană, ortodoxă, deoarece aceştia s-au aflat sub influenţa constantă a Bizanţului cu toată agresivitatea de care prozelitismul catolic dădea dovadă în contextul cruciadelor târzii. Apoi, Chihaia se opreşte asupra numelui pe care tatăl lui Vlad Ţepeş l-a purtat, acela de „Dracul“, deoarece ca membru al Ordinului „Sf. Gheorghe“, al cărui simbol îl purta pe îmbrăcăminte, poporul l-a asociat cu diavolul. În fapt, ordinul lupta împotriva otomanilor păgâni. Însă ceea ce merită remarcat este faptul că acest simbol al domnitorului Vlad Dracul a fost găsit pe emblema sculptată pe zidul de incintă al Mănăstirii Argeşului, care va fi fost înaintea ctitoriei lui Neagoe Basarab. Detaliu care l-a determinat pe istoricul Chihaia să susţină că Mănăstirea Argeşului cunoscuse o fază de reconstrucţie în vremea lui Vlad Dracul. Un alt studiu interesant este despre datarea casei boierilor Năsturei de la Hereşti, judeţul Giurgiu, cumnaţi ai domnitorului Matei Basarab. Pavel Chihaia aduce în discuţie o serie de elemente istorice până acum ignorate şi face câteva analogii cu componente arhitectonice ale bisericii din această curte boierească şi ale Mănăstirii Plătăreşti, din apropiere, ridicată de Elena Doamna, soţia voievodului Matei Basarab. Istoricul demonstrează că locuinţa boierilor Năsturei, de dimensiunile unui veritabil palat cu aer renascentist, a fost ridicată la iniţiativa Doamnei Elena, tot aşa cum ridicase bisericile din incinta boierească şi pe cea în jurul căreia avea să funcţioneze Mănăstirea Plătăreşti. Aşadar, cartea istoricului Pavel Chihaia este o invitaţie la lectură despre vremurile de odinioară, în care domnitorii şi boierii, cu toată cruzimea de care uneori dădeau dovadă, îşi întorceau faţa către cele sfinte în căutarea mântuirii.