Suferinţele părintelui Dumitru Bejan în gulagul comunist

O figură reprezentativă a clerului ortodox românesc din perioada comunistă rămâne indiscutabil părintele Dumitru Bejan. Este cunoscut mai ales pentru lucrările sale memorialistice încărcate de detalii biografice şi istorice. Ne propunem însă să abordăm cazul Dumitru Bejan din perspectiva documentelor din arhiva fostei Securităţi. Dumitru Bejan s-a născut la 26 octombrie 1912, în familia unor oameni simpli din Hârlău, judeţul Iaşi. După şcoala primară din localitatea natală, între anii 1923 şi 1931 tânărul Dumitru a urmat Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ din Iaşi. Ulterior, între anii 1931 şi 1936, ca bursier, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie şi ale celei de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Este interesat de literatura rusă şi atras pentru o slujire cât mai autentică a oamenilor. Consideră că preoţii trebuie să se angreneze în activităţi culturale intense, alături de cele strict spirituale. Încă din timpul studenţiei activează în echipele de cercetare sociologică îndrumate de profesorul Dimitrie Gusti, ocazie cu care descoperă frumuseţile aşezărilor răzăşeşti din Basarabia (aşa ajunge acolo). Se căsătoreşte cu fiica unui preot din comuna Otopeni. La 15 ianuarie 1937 este hirotonit diacon pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae“ din Bălţi, vechea catedrală, iar un an mai târziu preot. Se ataşează de episcopul cărturar Tit Simedrea de la Bălţi, pe lângă care va activa mult. La 1 februarie 1938 este numit director al Serviciului Social pentru judeţul Bălţi, iar la 15 februarie 1939, director al Căminului Cultural Bălţi. Are o bogată activitate publicistică, editând, din rezultatele cercetării sociologice, monografia bisericii în care slujea şi o privire asupra ediţiilor româneşti ale Molitvelnicului. Ba chiar contribuie la apariţia unei reviste culturale a preoţimii din ţinutul Hotinului, cu titlul „Însemnări creştine“. Doreşte să cunoască tot mai mult din istoria creştinismului. Face pelerinaj la Locurile Sfinte şi acumulează din experienţa vieţuirii creştine. La începutul războiului este concentrat, pentru ca la cedarea Basarabiei să fie nevoit să se refugieze. Ajunge la Târgu Neamţ, unde primeşte în slujire filia „Sfântul Gheorghe“ a Parohiei „Sfântul Ilie“. Redeschide biserica şi reînnoadă o comunitate care permanent este catehizată. Atrage în jurul său credincioşi, chiar şi din alte parohii, biserica sa devenind un reper de spiritualitate în oraşul nemţean. Din astfel de motive, în 1941, printr-un denunţ anonim la Siguranţă este arătat ca „legionar şi comunist“, deoarece face „adunări clandestine legionare cu credincioşii“, că vorbeşte în ruseşte în casă şi că ascultă posturile de radio sovietice. Siguranţa anchetează, iar protoieria susţine că Dumitru Bejan, ca „preot refugiat“, din „felul cum face slujbele şi din purtarea sa corectă, a câştigat multe simpatii printre creştinii din Tg. Neamţ, atrăgând astfel la biserica sa şi enoriaşii din alte parohii“. Totodată, predă ca suplinitor religie şi geografie la Gimnaziul industrial de fete din Tg. Neamţ. După eliberarea Basarabiei, începând cu data de 1 iunie 1941, este numit preot la Tg. Făleşti. La puţin timp este mobilizat pe front cu gradul de căpitan confesor în Regimentul 6 Vânători, Divizia a 14-a. Cade prizonier la sovietici (după unele surse încă din 1942) şi ajunge în lagărul de la Oranki, o fostă mănăstire de lângă Nijni Novgorod, ale cărei schituri fuseseră transformate la rândul lor în alte lagăre (unul dintre acestea cu numele Mănăstârca). Aici slujeşte în taină şi neagă orice ofertă de a colabora cu politicienii comunişti care chemau pe prizonierii români să se înroleze în divizia „Tudor Vladimirescu“. Pentru atitudinea sa este mutat în lagărul nr. 9 din Karaganda, în Siberia, unde prestează muncă obligatorie la extracţia cărbunelui. În 1945 este mutat la Mănăstârca, apoi la Oranki, la muncă silnică. Este din nou ispitit să activeze în ARLUS (Asociaţia română pentru strângerea legăturilor cu Uniunea Sovietică). Refuză, ba mai mult, duce activitate religioasă, din acest motiv fiind izolat la Mănăstârca. Totuşi, la 8 iulie 1948 iese din lagăr, pentru ca la 23 decembrie să fie eliberat din lagărul de triere de la Focşani. Cunoaşte libertatea, însă numai pentru câteva luni. (Va urma)