În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
„The Guardian“ - Europa refuză să trateze problema solului
Legile comunitare protejează apa şi aerul, însă nu există nici o legislaţie pentru cealaltă resursă fundamentală vieţii: pământul, subliniază „The Guardian“. Saga protecţiei solului este un testament problematic despre cum viziunea UE în probleme de mediu suferă de o gândire compartimentată. În timp ce legi drastice au fost adoptate în legătură cu aerul şi apa, Uniunea Europeană este lipsită de legi similare în ceea ce priveşte solul. Orice copil inteligent este capabil să spună că aceste lucruri sunt puternic interconectate. Dar, foarte educaţii oficiali şi politicieni nu pot accepta că este o prostie să încerci să protejezi una în timp ce le neglijezi pe celelalte. Îngrijit în mod corespunzător, solul poate acţiona ca un „aspirator“ de carbon, reţinând aproape 20% din toate emisiunilor de dioxid de carbon ce decurg din activitatea umană. Când solul este afectat, situaţia se schimbă. În loc să absoarbă CO2, îl emite. În fiecare an solul britanic pierde aproape 0,6% din materia sa organică, ceea ce are ca efect creşterea emisiunilor de CO2 în aceeaşi măsură în care ar face-o punerea în circulaţie a 5 milioane de maşini. De-a lungul UE, mii de situri au fost poluate din cauza practicilor industriale; nimeni nu are o imagine reală a gravităţii acestei probleme. Solul nu poate fi protejat de o viitoare degradare doar gesticulând. O strategie înţelegătoare şi efectivă ar trebui corelată cu reformele în domeniul politicilor agricole şi industriale şi cu o mai sensibilă atitudine în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor.