Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica „The Morning Post“: „Statele Unite ale Europei - Cum să facem războiul imposibil“

„The Morning Post“: „Statele Unite ale Europei - Cum să facem războiul imposibil“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Oana Rusu - 24 Ian, 2010

După încheierea Primului Război Mondial s-a înfiinţat Societatea Naţiunilor, organizaţia precursoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite care îşi propunea să aducă pacea în lume şi propunea guvernelor să adopte o politică de dezarmare. România interbelică s-a alăturat şi ea acestui vis, încercând să construiască, alături de celelalte naţiuni europene, principiile după care să se evite conflictele. „După atâta ură acumulată de război, Asociaţia Naţiunilor părea o naivitate; totuşi, opinia publică a determinat un puternic curent în favoarea ei, care s’a tradus în fapt la conferinţa păcii.“

În ziarul „Adevărul“ din 26 februarie 1924, în articolul „Opinia publică şi Societatea Naţiunilor. Conferinţa d-lui Ermil Pangratti“ se arată că „D. profesor Ermil Pangratti, a vorbit Duminică la Fundaţia Carol despre «Opinia publică şi Societatea Naţiunilor». Această conferinţă face parte din ciclul organizat de Institutul social român asupra politicei externe“. Ermil Pangratti a amintit că „Ţara noastră, deşi făcea parte dintr-o alianţă, care corespundea unei bune stări momentane, înainte de război (Tripla Alianţă), totuş, când războiul a isbucnit, ea a mers acolo unde o chema idealul naţional. Întregirea neamului s’a făcut cu concursul opiniei publice, de aceea ea trebuie cultivată căci tot de la concursul ei se aşteaptă omenirea la o pace trainică. Înainte de război, existau peste 200 de organizaţii pentru pace, cele mai multe în ţările anglo-saxone, organizaţii cari, în 1914, se găseau adunate într-o Uniune (...) După atâta ură acumulată de război, Asociaţia Naţiunilor părea o naivitate; totuşi opinia publică a determinat un puternic curent în favoarea ei, care s’a tradus în fapt la conferinţa păcii (...) În pactul Societăţii naţiunilor există formulat dezideratul privitor la limitarea armamentului (...) În 1919 făceau parte treizeci de state din Societatea Naţiunilor apoi s’au mai adaogat încă treisprezece şi numărul celor care cer să fie admise creşte mereu“.

„Cum s’ar putea preveni reîntoarcerea «anilor negri» ai războiului“

Pentru a nu mai trăi experienţa războiului au fost iniţiate diverse planuri şi proiecte, unul dintre acestea viza chiar o Federaţie Europeană. Proiectul era iniţiat de un englez, după ce a vizitat câteva state europene, la începutul secolului al XX-lea. Articolul „Pentru înlăturarea războiului. Planul unei federaţii europene“ din 21 mai 1924 arată că „Sir Max Waechter a publicat nu demult în ziarul londonez «The Morning Post» un articol (...) «Statele Unite ale Europei - Cum să facem războiul imposibil». Precum se vede, e vorba de o nouă reţetă pentru boalele bătrânului continent (...) Inteligenţele cele mai alese, începe Waetcher, sunt preocupate azi de felul cum s’ar putea preveni reîntoarcerea «anilor negri» ai războiului. Toate popoarele trebuie să caute a evita isbucnirea unui nou măcel care ar fi cu adevărat catastrofal pentru civilizaţie (...) în Europa trebuie să înceapă cât mai curând o mişcare de federaţie a naţiunilor pentru pace şi siguranţă“.

Astfel, condiţiile pentru o pace durabilă rezidau în „comunitatea de interese şi nu pe tratate formale şi convenţii care, după cum a arătat ultimul războiu, pot fi pur şi simplu ignorate. Există o cale pentru întărirea comunităţii de interese între popoarele Europei: unirea tuturor ţărilor întrâo Federaţie, după modelul Statelor Unite ale Americii. O asemenea federaţie este singura alternativă a războiului“.

Din articol aflăm că Sir Waetcher „a elaborat planul Federaţiei şi l’a expus în 1909 regelui Eduard al VII, care a exclamat: «Este singurul plan care poate salva lumea!». În 1913 a fondat «Liga Unităţii Europene»“. Federaţia statelor trebuia să aibă „o Constituţie a Federaţiei pe baza unei înţelegeri vamale, o monedă şi o limbă care să fie predată în şcoală ca limbă secundară. Alegerea acestei limbi va fi decisă de primul Parlament European. Abolirea graniţelor şi liberul schimb între state. Prezidenţia Federaţiei să fie deţinută prin rotaţie de Marile Puteri, fie monarhii fie republici“. Semnatarul articolului, Stejar Ionescu, crede că „Ideia Statelor Unite ale Europei nu este utopică. Ea s’a realizat de multă vreme însă... pe alt continent“.

Comisia privind dezarmarea, condusă de un român

Ziarele relatau frecvent ce se întâmpla la Geneva, acolo unde era sediul Societăţii Naţiunilor. Astfel, în ziarul „Adevărul“ din 9 septembrie 1924 se anunţă ultima temă dezbătută în cadrul acestui for: „Dezarmarea la Societatea Naţunilor. România onorată de adunarea mondială. Noul proiect american“. Delegaţia americană „a depus un proect de dezarmare. Acest proect, găsit insuficient şi de Franţa şi de Anglia, a fost refăcut şi supus din nou comisiunii a treia a Adunărei“. Trimisul special al ziarului „Adevărul“, B. Brănişteanu, a remarcat că această comisie este condusă de I. G. Duca. „Dacă se are în vedere importanţa lucrărilor ce are de rezolvat, importanţa hotărâtoare a problemei dezarmărei pentru chestiunea păcei şi existenţa Societăţii Naţiunilor - e lesne de văzut că prin alegerea d-lui Duca s’a făcut o mare cinste României. Ea este, pe cât ni s-a afirmat aci prin cercurile Societăţii Naţiunilor, un omagiu adus ţării noastre, prin concursul moral pe care l-a dat acestei organizaţiuni, acum în urmă prin vizita regală, şi este în acelaşi timp o subliniere a politicei d-lui Duca constant favorabilă cauzei păcei. Ministrul nostru de externe însă, deşi apreciind această onoare, ar fi voit să fie dispensat de dânsa. Ea îl va ţine aci mai mult timp decât ar fi gândit şi ar fi voit. Dar insistenţe s’au pus pe lângă d-sa atât din partea Angliei, cât şi mai ales a Franţei“.

O altă temă dezbătută la Geneva a fost „Dreptul internaţional al minorităţilor şi Societatea Naţiunilor“. Această adunare, a Societăţii Naţiunilor, a devenit „ocaziunea unică, pentru miniştri de externe ai lumei de a se cunoaşte, de a se vedea şi a-şi împărtăşi părerile“. O problemă care se cerea soluţionată era „un tratament liberal al minorităţilor şi respectarea drepturilor lor“. B. Brănişteanu de la ziarul „Adevărul“, aflat la Geneva, a arătat că „delegatul Lituaniei, d. Glavanukos, a propus o moţiune prin care cere ca «Societatea Naţiunilor să creeze o comisiune specială însărcinată să elaboreze un proiect de convenţiune generală între toate statele, membre ale Societăţii, fixând drepturile şi îndatoririle lor comune faţă de minorităţi»“, arată ziarul „Adevărul“ din 22 septembrie 1925.

Echivalarea diplomelor, o propunere a Societăţii Naţiunilor

În articolul „Cooperarea intelectuală şi Societatea Naţiunilor“, din 24 septembrie 1925, aflăm despre unele proiecte ale Societăţii Naţiunilor. „Asupra Societăţii Naţiunilor faţă de cooperaţiunea intelectuală, d. profesor Sextil Puşcariu, delegatul României, însărcinat să se ocupe de această chestiune, ne-a făcut următoarele declaraţiuni: Comisia Internaţională de Cooperare Intelectuală, C.I.C.I. cum i se zice pe scurt, este prevăzută în pactul Societăţii Naţiunilor“.

Comisia era prezidată de H. Bergson şi avea în componenţa sa pe „Gilbert Murray, profesor de filologia greacă la Oxford, d-na G. Bonnevie, profesoară de biologie la Universitatea Cristiania, C. I. Bosse, fondatorul şi directorul lui «Bose Research Institute» din Calcutta, A. de Castro, profesor de clinică medicală în Rio de Janeiro, d-na Curie - Sklodowska, profesoară de fizică în Paris, J. Destree, fost ministru al artelor şi ştiinţelor în Belgia, A. Einstein, profesor de fizică în Berlin, H. A. Lorenz, fost profesor de fizică teoretică în Leyde, L. Lugones, profesor de estetică în La Plata, R. A. Milikan, directorul laboratorului de fizică «Norman Bridge» din California, G. de Reynold, profesor de literatură din Berna, F. Ruffini, profesor de drept bisericesc în Torino, L. de Torres Quevedo, director al laboratorului electro-mecanic din Madrid“. În 1925, comisia era completată şi cu un membru din România, savantul Emil Racoviţă, iar în subcomisia literelor şi artelor, România era reprezentată de Elena Văcărescu.

Astfel, „Senatorul Ruffini a prezentat un proiect de convenţiune prin care să se repare marea nedreptate actuală, ca descoperirile făcute de savanţi să fie exploatate în industrie, îmbogăţind pe cei ce le pun în aplicare fără de a aduce nici un beneficiu adevăratului inventator“.

Un alt proiect se referea la „echivalarea diplomelor de studii, un schimb de profesori şi studenţi, înlesnit prin burse şi facilităţi acordate pe căile ferate“.

„Tariful vamal european“

Pentru a face mai sigură pacea pe continentul european, unii membri ai Societăţii Naţiunilor propuneau o politică economică şi vamală comună în Europa, aşa cum se arată în articolul „Conferinţa economică mondială. Un proeict al d-lui Beneş: tariful vamal european. Adevărata problemă a păcii“, în ziarul „Adevărul“ din 27 septembrie 1925. În cadrul adunării Ligii Naţiunilor a fost propusă o conferinţă economică mondială la care să participe şi ţările care nu erau semnatare ale Societăţii. O altă noutate anunţată de la Geneva era aceea că „D. Beneş lucrează la întocmirea unui proiect de convenţie vamală între toate statele europene. Amândouă proiectele sunt destinate depotrivă să servească marea cauză a reconstrucţiei, care e totodată cea a păcii generale (...) Politica economică a tuturor ţărilor de pe continent şi de aiurea a fost aceea a egoismului. Un mercantilism excesiv a dus la izolarea excesivă a diferitelor organisme economice şi la sporirea inutilă a concurenţei. De aci a rezultat criza generală cu tot cortegiul ei de fenomene sociale, politice, financiare şi economice. Astăzi statele încep să îşi dea seama de acest egoism. Această izolare, departe de a servi interesele naţionale, le prăbuşeşte şi numai armonizarea tuturor eforturilor naţionale de producţie, numai utilizarea sistematică a materiilor prime, a posibilităţilor de desfacere, a mânei de lucru şi a transporturilor, într-un cuvânt, organizarea economică internaţională poate aduce o îndreptare“, de aici şi o politică vamală comună, după cum observă autorul articolului, Eugen Filotti.