Tradiţia cultivării viţei-de-vie şi a producerii vinului cultic în podgoria Dealu Mare-Prahova

Din cele mai vechi timpuri, în zona de sub Carpaţii Meridionali, astăzi în partea de nord a judeţului Prahova, a existat o tradiţie a cultivării viţei-de-vie şi implicit a producerii vinului. Mai mult, după creştinarea poporului născut în spaţiul carpato-danubiano-pontic, tradiţia producerii vinului a căpătat o importanţă tot mai mare, deoarece acesta era folosit ca principală şi indispensabilă materie în cultul creştin.

Vinul a fost utilizat la instituirea Sfintei Euharistii de către Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina cea de Taină, potrivit Evangheliei după Matei, cap. 26, versetele 27-28: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor“. Altfel, după întemeierea Bisericii Creştine, principala slujbă, Sfânta Liturghie, a fost săvârşită prin utilizarea vinului produs din struguri bine copţi, nestafidiţi, care să aibă gust şi miros firesc, să fie neoţetit şi neamestecat cu nici un fel de alte băuturi. De asemenea, vinul a fost/este utilizat la săvârşirea Tainei Sfintei Cununii, la târnosirea bisericii - atunci când se sfinţeşte Sfânta Masă - şi la diferite ierurgii, precum Litia - ca prinos, alături de alte roade ale pământului, aduse în faţa lui Dumnezeu, dar şi la înmormântări şi parastase.

Izvoarele istorice ne oferă informaţii despre producerea vinului liturgic şi utilizarea sa în cult. Acesta era produs prin cultivarea viţei-de-vie în podgorii, precum Dealu Mare, adică în zona cuprinsă între Chiţorani, unde astăzi se află Mănăstirea „Sfântul Nicolae“, aparţinătoare Arhiepiscopiei Bucureştilor, apoi comuna Valea Călugărească, cu toate dealurile sale, Urlaţi şi Ceptura, adică acolo unde încă din sec. al XV-lea mai multe aşezăminte monastice ale Ţării Româneşti, deţineau întinse suprafeţe cultivate cu viţă-de-vie. Până spre sfârşitul sec. al XIX-lea, zona cu dealuri cu viţă-de-vie cuprinsă între Chiţorani şi Urlaţi se numea Cernăteşti, fiind extrem de productivă, pe un pogon producându-se 120-180 decalitri de vin.

În documentele medievale se găsesc numeroase menţiuni de utilizare a vinului, ca materie liturgică. De pildă, într-un document de întărire a unei moşii a Mănăstirii Snagov, datat 6 iulie 1530, voievodul Ţării Româneşti Vlad Înecatul cerea călugărilor snagoveni: „Să mă scrie în sfânta proscomidie şi în sfântul pomelnic să mă pomenesc cu sfinţii ctitori la toate vosglăşeniile şslujbele, n.n.ţ în biserică; iar după încetarea vieţii domniei mele să am pe an în câte o zi, seara, paraclis cu colivă şi cu stropire de vin şi cu priveghere de noapte, iar dimineaţa iarăşi cu colivă şi cu stropire de vin cu fraţii pretutindeni“.

Aşadar, vinul era utilizat atât la pomenirea binefăcătorilor mănăstirilor miluite, cât mai ales la programul liturgic care trebuia urmat constant în aşezămintele monastice din Ţara Românească. Acest vin necesita o atenţie aparte în procesul de producţie, tehnologia producerii vinului cultic transmiţându-se până astăzi, din generaţie în generaţie.

Pentru un astfel de vin, mănăstirile trebuiau să aibă în stăpânire domenii viticole, care să producă cantităţile necesare de struguri. În acest sens, există numeroase documente istorice despre stăpânirea şi cultivarea unor domenii viticole, pe care anual se produceau cantităţi importante de vin, care fie erau depozitate în aceste zone, fie în pivniţele pe care mănăstirile le aveau în incintele lor.

Mănăstirea ilfoveană Snagov este printre primele aşezăminte monahale care au stăpânit domenii viticole în dealul Cernăteştilor, pe moşia Negovanilor, astăzi satul Nicovani din comuna Valea Călugărească. În documentele medievale găsim că monahii de la Snagov aveau „în stăpânire dealul de vie de la Poiană, ce se cheamă de la Valea Călugărilor, a patra parte, cât ţine ocina până în apa Teleajenului, pentru că le este veche şi dreaptă ocină şi deal“. Potrivit documentelor istorice, această moşie fusese întărită la sfârşitul sec. al XV-lea de voievodul Basarab Ţepeluş, apoi de Radu de la Afumaţi (1527) şi Radu Paisie (1536), prin urmare, stăpânirea Snagovului fiind de cel puţin de la mijlocul sec. al XV-lea, dacă nu chiar de la întemeiere.

Această moşie se întindea în zona satului Nicovani de astăzi, „cât ţine ocina până în apa Teleajenului“, adică pe o suprafaţă însemnată şi care producea cantităţi apreciabile de vin. De asemenea, la fiecare întărire domnească, Mănăstirii Snagov se confirma scutirea de plata vinăriciului către domnie, adică a impozitului pe producţia de vin.

Treptat, acest domeniu viticol a fost mărit, fie prin danii ale diverşilor boieri credincioşi, unii care intrau în chinovia monahală din ostrov, fie prin achiziţionări ale egumenilor de la Snagov, inclusiv Sfântul Mitropolit Antim Ivireanu, care la 1696 îi făcea o hotărnicie, întărită de Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. Această moşie cu vie, din Valea Călugărească de astăzi, a fost deţinută de Mănăstirea Snagov până la secularizarea lui Cuza. (Va urma)