Tradiţia cultivării viţei-de-vie şi a producerii vinului cultic în podgoria Dealu Mare - Prahova (II)

Vecină cu moşia Mănăstirii Snagov din Negovani (din Valea Călugărească de astăzi), încă de la sfârşitul sec. al XV-lea, era cea a Mănăstirii Drăghiceştilor sau Mărgineni, de pe drumul ce leagă Ploieşti de Târgovişte. De asemenea, la 1626, domnitorul Alexandru Coconul întărea călugărilor mănăstirii ilfovene „Sfântul Nicolae“ - Sitaru „să ţie cinci pogoane de vie în dealul Cernăteştilor“, pentru ca, după 1700, în această zonă, să mai aibă domenii viticole Mănăstirea Sinaia, a spătarului Mihail Cantacuzino, care pentru o perioadă de timp a ţinut târg anual la Negovani; mai apoi, la 1717, Biserica „Sf. Nicolae“ din Şcheii Braşovului, iar la 1764, Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“, de lângă Bucureşti.

Alături de acestea, în „dealul Ursoaii“ (azi Valea Ursoii, din aceeaşi comună Valea Călugărească), pe la mijlocul sec. al XVIII-lea, Mitropolia Ungrovlahiei deţinea o moşie cu vie. Aceasta a fost mărită la 1792, prin schimbul făcut cu Mănăstirea Târgşor, care din 1737 avea aici o moşie cu vie.

Aproximativ aceeaşi vechime de prezenţă monahală a Snagovului şi Mărginenilor pe dealurile viticole din Valea Călugărească este şi în cazul Mănăstirii Glavacioc, ctitoria domnitorului Vlad Călugărul. La vest de Negovani, Ursoaia şi Poiana, înspre Valea Popii de astăzi, un alt toponim legat de viaţa bisericească, era domeniul viticol al Mănăstirii Glavacioc, dată de însuşi ctitorul său, Vlad Călugărul. Pe la 1536, această moşie a Glavaciocului era întărită de domnitorul Radu Paisie, iar în catagrafia mănăstirii din 1855 avea numele de „Cernăteşti, ce-i zice şi Valea Popii, jud. Prahova“.

De asemenea, toponimul de „Valea Călugărilor“, pe care îl găsim în documente încă din 1527, atestă o vechime în stăpânirea şi cultivarea domeniilor viticole de către aşezăminte monahale în această parte a Podgoriei Dealu Mare. Această tradiţie este întărită şi de prezenţa unor mici aşezăminte monahale, precum schituri, aşa cum găsim la Valea Orlei-Chiţorani, unde există un lăcaş de cult ridicat în sec. al XVIII-lea, probabil pe locul unuia mai vechi, cu hramul „Sf. Nicolae“. Acesta a funcţionat ca metoc al Mitropoliei, unde se producea vinul utilizat în slujbele religioase din Eparhia Bucureştilor. Un alt lăcaş de cult care a lăsat şi un toponim este cel de la Scheau, în partea nordică şi cea mai înaltă a comunei Valea Călugărească, cu hramul „Înălţarea Domnului“, lăcaş care necesită restaurare şi punere în valoare.

În continuarea dealurilor cu vii, spre est, în cartierul Jercălăi al orăşelului Urlaţi, încă din sec. al XVIII-lea exista un schit, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, care aparţinea mănăstirii boiereşti prahovene Verbila. Aici vieţuiau călugării care se îngrijeau de bunul mers al cultivării viţei-de-vie de pe această moşie. Acest schit a funcţionat până la secularizarea lui Cuza, atunci când mănăstirea Verbila a fost spoliată de toate proprietăţile funciare.

Tradiţia vieţuirii monahale şi a cultivării viţei-de-vie în acest loc a fost reluată în aprilie 1956, atunci când, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina, în preajma ruinelor vechiului lăcaş din 1804, a fost montată biserica de lemn a Reginei Maria, adusă de la castelul Bran, din jud. Braşov, şi au fost aşezaţi trei călugări care se ocupau de cultivarea viţei-de-vie. De atunci, în fiecare an, la Schitul Jercălăi se produce vinul cultic, utilizat în bisericile din Eparhia Bucureştilor. (Va urma)