Un exemplu de verticalitate duhovnicească

Au trecut mai bine de doi ani de când duhovnicul românilor de la malul mării s-a mutat la cele veşnice. Scurta posteritate ne demonstrează că părintele Arsenie a rămas în conştiinţa multor români ca duhovnicul ales şi purtătorul credinţei în vremuri de persecuţie. Este adevărat că, cea mai mare parte a vieţii, părintele Arsenie şi-a petrecut-o în timpul prigoanei comuniste, fie în libertate, fie în spaţiul concentraţionar. Dar peste tot, pe unde Dumnezeu i-a purtat paşii, Arsenie Papacioc a rămas exemplu de verticalitate duhovnicească, întărită mai ales de trecutul de luptător politic din tinereţe. Despre viaţa părintelui îndrăznim să spunem că se cunosc puţine lucruri. Poate prea puţine. Cercetarea în arhive ne-a dovedit statura uriaşă de duhovnic a părintelui Arsenie prin cele săvârşite şi petrecute mai ales în perioada comunistă. Dar atunci când ne propunem să cunoaştem viaţa unui duhovnic şi chiar să o urmăm, trebuie să facem apel mai ales la izvoarele istorice. O astfel de sursă, de istorie orală este cartea „Ne vorbeşte Părintele Arsenie“, apărută în trei volume, prin osârdia vrednicului de pomenire părinte Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria. Deşi poate ar părea ciudat la prima vedere, deoarece prin această carte autorul a căutat să fie una de popularizare, mai ales duhovnicească, considerăm că pentru perspectiva istorică asupra vieţii părintelui Arsenie reprezintă un important izvor care nu poate fi eludat. În smerenia sa, părintele Arsenie prea puţin a vorbit despre persecuţia comunistă sau traiul monahal din perioada ateistă faţă de cât a cunoscut. Dar şi cât a spus ne introduce în această încă necunoscută problematică istorică. De pildă, în volumul al doilea, părintele Arsenie rememorează din cele trăite la Mănăstirea Slatina: „Eu eram egumen atunci acolo, iar stareţ era Părintele Cleopa. Erau mulţi tineri acolo prin 1951-1953. Erau cam 120 de inşi, părinte! Nu era mănăstire, ci era o Academie! Cu teologi mari, ca: părintele Dosoftei, Înaltul Antonie, părintele Gherontie, părintele Emilian, mare duhovnic… Nu oameni cu titluri din acestea academice. Nu ăştia sunt oamenii lui Dumnezeu! Tot trăitorii în Hristos rămân oamenii care îşi pun probleme mari, părinţilor! (…) Am avut acolo atâta armonie şi atâta dragoste… Întâlnesc acum preoţi care pe vremea aceea erau fraţi. La mare evlavie mă au, săracii“. Evident că un astfel de aşezământ duhovnicesc nu putea fi acceptat de organele de represiune. Şi a urmat inevitabilul pentru o perioadă de prigoană, despre care părintele Arsenie mărturisea: „De acolo m-au arestat. M-au luat de la Utrenie, la ora două noaptea, când ieşeam din biserică. Chiar eu slujeam. Au venit atunci, la Slatina, 89 de ofiţeri, trei camioane de ostaşi şi două maşini mici. Iar eu le-am spus aşa: «S-a cutremurat muntele şi a ieşit un şoarec! Puteaţi să-mi daţi un telefon şi veneam singur. Ce vă trebuia teatrul acesta?» (…) Şi a început acţiunea asta de la Mănăstirea Slatina, la ora două noaptea. Au luat cu sacul cărţile mele şi-am plecat la Suceava. (…) Mi s-au părut că sunt cinstiţi. Ei erau foarte convinşi că eu am făcut propagandă. Nici vorbă, părinţilor! Eu am fost legionar în tinereţe, dar sunt călugăr, părinţilor, dincolo de orice fel de măsură, dincolo de orice. Şi n-aveam alt ideal, decât de a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim pentru scânteia de adevăr ce ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom intra în încleştare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului, pe viaţă şi pe moarte. Asta-i deviza mea!“ Dincolo de subiectivismul specific unui astfel de izvor istoric, aceste informaţii ne ajută să conturăm din biografia tumultuoasă a părintelui Arsenie. Dar mai important este faptul că aceste informaţii se coroborează şi se verifică în documentele fostelor organe de represiune, ceea ce ne determină să afirmăm că putem utiliza cele trei volume asupra cărora ne-am oprit pentru cunoaşterea vieţii şi activităţii părintelui Arsenie Papacioc.