Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Un izvor istoric despre Biserica Rusă în perioada stalinistă

Un izvor istoric despre Biserica Rusă în perioada stalinistă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 26 Iunie 2013
Prea puţin s-a scris la noi despre relaţia Stat-Biserică în perioada bolşevică. Este un subiect important, pe de o parte, pentru faptul că la teologii interbelici români a fost o preocupare constantă, iar pe de altă parte considerăm că, înţelegând acest tip de relaţie, putem reconstitui cadrul raporturilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi regimul comunist. Pentru o astfel de temă propunem abordarea unei lucrări apărute acum peste şase decenii. Este vorba de cartea „Biserica Ortodoxă Rusă şi Războiul pentru apărarea patriei“, traducere de Paul Donici, tipărită la Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă din Bucureşti, în februarie 1950, 128 p. Volumul conţine pastoralele locţiitorului de patriarh rus, mitropolitul Serghei, şi ale altor înalţi prelaţi ruşi din perioada ultimului război mondial, între anii 1941 şi 1943, dar şi câteva telegrame trimise de acelaşi cap al Bisericii Ruse către Stalin, publicate în organul comunist „Pravda“. La o privire de suprafaţă asupra conţinutului, putem delimita trei componente principale. Prima componentă trădează un evident filetism, o subordonare a bisericescului faţă de sentimentul dragostei de patrie şi popor, acum tot mai cultivat de regimul bolşevic. Altfel spus, asistăm la o utilizare a mijloacelor Bisericii, în acest caz prin textele pastoralelor, pentru susţinerea războiului împotriva „cotropitorilor germani“. O a doua componentă este legată de îndemnul constant la luptă împotriva „fasciştilor“, de ridicare a moralului şi chiar sprijinire materială, multe pastorale fiind lansate la date hotărâtoare pentru soarta Frontului de Est, precum bătăliile pentru Leningrad, Moscova sau Stalingrad. A treia componentă, care reiese din textele ierarhilor ruşi, are o caracteristică eminamente eclesiologică, pe două coordonate: încercarea Bisericii Ruse, redescoperită de Stalin, de a-şi reface structura administrativ-canonică în teritoriile ocupate de trupele germane şi trimiterea de pastorale către credincioşi la principalele sărbători religioase: Paştele şi Crăciunul. Încă din februarie 1942, locţiitorul de patriarh Serghie, apoi mitropolitul Kievului şi Galiţiei, Nicolae, condamnă în pastoralele lor încercările de separare ale unor episcopi, precum Policarp Sikorsky sau Serghie de Riga, de a construi entităţi ortodoxe autocefale, care să fie recunoscute de celelalte Biserici Ortodoxe. Practic asistăm la o luptă de păstrare a unităţii Patriarhiei Moscovei cu teritoriile canonice din fostul imperiu ţarist aşa cum se prezenta înainte ca Biserica Rusă să fie interzisă de către regimul bolşevic. 
 
De remarcat este faptul că prima pastorală de condamnare a cotropitorilor germani lansată de locţiitorul Serghie este încă din 22 iunie 1941, de la Moscova. Ne este greu să acceptăm totuşi acest lucru. Probabil că la acea dată Serghie încă se afla în gulag, mai ales că prima telegramă trimisă lui Stalin şi publicată de „Pravda“ este din noiembrie 1942, adică după o intensă activitate pastorală dusă împotriva războiului. Totuşi, acest amănunt are o semnificaţie aparte. Locul desemna scaunul patriarhal rus, al autorităţii eclesiastice. Ulterior, până în aprilie 1943, mitropolitul Serghie semnează pastoralele din Ulianovsk, oraşul natal al lui Lenin, aflat între Moscova şi Stalingrad. Tot din Ulianovsk, se lansează pastoralele de păstrare a unităţii bisericeşti şi de chemare la îndreptare canonică a ierarhilor rămaşi sub ocupaţie, acestea fiind semnate de un sobor al episcopilor ruşi care în martie 1942 erau 10, pentru ca în septembrie acelaşi an să fie 12.
 
Pe lângă pastorale, ierarhii ruşi au apelat inclusiv la sprijinirea materială a războiului. La 30 decembrie 1942, locţiitorul Serghie îndemna poporul rus să sprijine colecta financiară pentru constituirea diviziei de tancuri „Dimitrie Donskoi“, în amintirea cneazului care apărase şi stabilise capitala Rusiei la Moscova, într-un moment când se dădeau bătălii decisive pentru apărarea celor trei puncte principale ale Frontului de Est: Leningrad, Moscova şi Stalingrad. Ultimele pastorale sunt din anul 1943, când soarta războiului din est părea că se schimbase în favoarea sovieticilor. Atât locţiitorul Serghie, cât şi mitropolitul Nicolae al Kievului lansează pastorale prin care îi îndemnau pe soldaţii români să nu mai lupte alături de germani şi chiar către slavii ortodocşi din Balcani, aflaţi sub „asuprirea fascistă“. Din astfel de texte reiese intenţia pe care Stalin o manifesta pentru viitorul geopolitic al estului Europei. În concluzie, lucrarea de faţă reprezintă o introducere în înţelegerea geopoliticii Ortodoxiei în vremea celui de-al Doilea Război Mondial şi a raporturilor dintre Biserică şi Statul sovietic, al cărui model trebuia preluat de comuniştii români. )