În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Un volum despre istoria Bisericii din România
Aproape constant, în mediul laic, tema istoriei Bisericii suscită un mare interes. Istorici, politologi, sociologi, chiar economişti din mediul laic au manifestat/manifestă interes pentru trecutul religios, atât pentru complexitatea sa, cât mai ales prin fascinaţia subiectului ca atare. Un astfel de demers s-a concretizat din partea unui grup de istorici din Universitatea Bucureşti, la iniţiativa profesorului Ovidiu Bozgan de la Facultatea de Istorie, care în 1998 a înfiinţat un „Centru de istoria Bisericii“. Activitatea acestuia ni se înfăţişează mai ales prin apariţia unor culegeri de studii ştiinţifice despre diferite episoade din istoria Bisericii, în special din România contemporană. Astăzi, ne-am oprit asupra volumului „Studii de istoria Bisericii“, apărut la Editura Universităţii din Bucureşti, în anul 2000, 193 pp. Culegerea conţine opt studii, care începe cu o privire a lui Claudiu Constantin Cotan, asupra afirmării naţionale din Balcani în secolul al XIX-lea, în contextul dezagregării Imperiului Otoman, sub atenta monitorizare a Marilor Puteri şi în geopolitica Ortodoxiei. Profesorul Adrian Cioroianu face o analiză de imagologie din perspectiva publicaţiilor Asociaţiei Române pentru Strângerea legăturilor cu Uniunea Sovietică şi ale Patriarhiei Române asupra relaţiei Bisericii Ortodoxe Române cu regimul politic instaurat în 1945, iar Ovidiu Bozgan deschide o discuţie despre situaţia Bisericii Ortodoxe Române de la Paris, în lumina documentelor din arhivele ministerelor Afacerilor Externe de la Bucureşti şi Paris. Urmează câteva studii dedicate catolicismului din România, şi mai ales a relaţiei acestuia cu Ortodoxia. André Kom deschide perspective noi asupra cunoaşterii şi înţelegerii fenomenului de revenire a greco-catolicilor (în epocă factorul politic îl numea „unificare religioasă“) la Ortodoxie în contextul tumultuosului an 1948 şi prin contribuţia hotărâtoare a regimului comunist care, de altfel, iniţiase acest proces confesional. Kom are meritul de a analiza acest fenomen prin interpretarea obiectivă a documentelor pe care le-a consultat la Arhivele Naţionale ale României şi Ministerul Afacerilor Externe, dar şi cu ajutorul informaţiilor din publicaţiile de epocă. Istoricul olandez face chiar o comparaţie cu procesul confesional început de autorităţile sovietice în anul 1946 în Ucraina apuseană, ajungând la concluzia că ambele fenomene sunt similare şi, prin urmare, cel românesc, practic, l-a urmat pe cel sovietic. Acelaşi istoric afirmă că, pentru prima faza a procesului revenirii, din perioada 1948-1949, „rolul ortodocşilor este relativ modest, mai mult ritual-ceremonial şi instrumental“ şi „corespunde modelării acţiunii sub forma contrafacerii unirii din 1698“. Alte două materiale ştiinţifice sunt dedicate problematicii greco-catolice din perioada comunistă de către profesorul Ovidiu Bozgan, care tratează subiectul Bisericii Unite între rezistenţă şi „unificare religioasă“ şi pe cel al mişcării petiţionare din 1956 a greco-catolicilor rezistenţi în încercarea afirmării şi recunoaşterii identităţii confesionale. Semnatarul acestor două studii analizează subiectele din perspectiva documentelor provenite din arhiva fostului Departament al Cultelor, aducând o serie de consideraţii inedite, puţin tributare punctului de vedere greco-catolic promovat în exilul românesc. Indiscutabil, demersul profesorului Bozgan aduce contribuţii însemnate atât la cunoaşterea acestui trecut confesional extrem de dificil din Transilvania postbelică, cât şi despre raporturile dintre greco-catolicii reveniţi, cei rezistenţi, „vechii ortodocşi“ şi autorităţile statului, reprezentate de Departamentul Cultelor. Alois Morar încheie seria acestor studii cu un material dedicat prezentării pe scurt a Episcopiei catolice de Iaşi. Ultimul material, care ne atrage atenţia îndeosebi, este semnat de Alexandr Varona, care face o prezentare a încercărilor istoriografice ale lui Vladislav Ţâpin, privind Biserica Rusă în perioada sovietică, materializate în mai multe volume apărute după 1990 la Moscova.