„Va ataca papa templul finanţelor?“

Acesta este titlul unui articol apărut în săptămânalul francez „La Vie“ în data de 25 iunie 2009 şi semnat de jurnalistul Ninon Renaud, cu câteva zile înaintea apariţiei primei enciclice pe teme sociale a Papei Benedict al XVI-lea, intitulată sugestiv „Caritas in veritae“ („Dragoste în adevăr“). Pe 13 iunie, papa a precizat public pentru prima dată obiectul textului dedicat temei economiei şi muncii. Enciclica „va pune în evidenţă obiectivele necesar a fi urmărite pentru noi, creştinii, precum şi valorile pe care trebuie să le promovăm şi să le apărăm mereu, înainte de a permite o coexistenţă umană cu adevărat liberă şi solidară“, a declarat Papa Benedict.

Program vast într-o lume zguduită de o criză economică fără precedent

Planificată cu mult înaintea căderii Băncii Lehman Brothers din septembrie 2008, „enciclica ar trebui să aducă în lumina Evangheliei o reflecţie morală asupra crizei financiare“, analizează Michel Schooyans, membru al Academiei pontificale de ştiinţe sociale şi profesor emerit al Universităţii catolice din Louvain. Aşteptările comunităţii creştine au crescut pe măsura accentuării crizei şi a pierderii oricărui reper economic. Ultima enciclică socială, semnată în 1991 de către papa Ioan Paul al II-lea, „Centesimus annus“, avea drept temă căderea zidului Berlinului şi implicaţiile ei.

În continuare, jurnalistul francez subliniază faptul că, actualmente, societatea civilă este martorul unor intense dezbateri între partizanii şi criticii sistemului capitalist. Cei dintâi estimează că mult amintita criză este un simplu fenomen secundar, în timp ce ultimii văd în aceasta semnul unui eşec al liberalismului. Papa nu ar putea să facă abstracţie de aceste discuţii, motiv pentru care şi-a înmulţit numărul de întâlniri cu specialişti în domeniu pentru a-şi forma o părere cu privire la un subiect atât de puţin abordat până în prezent. În acest context, blogger-ul de la Vatican Sandro Magister consideră că Benedict al XVI-lea ar putea fi influenţat de manifestul împotriva capitalismului al unuia dintre apropiaţii săi, juristul catolic german Ernst-Wolfgang Bockenforde.

În altă ordine de idei, Flavio Felice, preşedintele Tocqueville-Acton şi profesorul de economie şi politică la Universitatea pontificală din Latran, arată, citat de autorul articolului, că nu există economie angelică, dacă credem în păcatul originar, ci doar o economie umană, făcută de oameni pentru oameni.

Ce rămâne de spus este că antagonismele nu sunt ceva nou. De fapt, Biserica a respins în mod constant cele două şcoli (liberală şi anticapitalistă), pe care le-a considerat ca materialisme care alienează persoana umană. Experţii francezi ai doctrinei sociale a Bisericii catolice îşi aduc aminte de ceea ce NU este o enciclică: nici un tratat de economie, nici un eseu ştiinţific şi cu atât mai puţin un manifest sau un document politic de circumstanţă.

Papa ar fi înmulţit consultările cu specialişti, pentru a-şi forma o opinie cu privire la subiect

Ei citează, pentru a-şi sprijini teza, paragraful al 23-lea din enciclica „Centesimus annus“: „Biserica nu are nici un model de propus. Modelele veritabile şi cu adevărat eficiente nu pot fi concepute decât în cadrul diferentelor situaţii istorice“. Acesta este fără îndoială motivul pentru care, atunci când abordează subiectul crizei condamnând „lăcomia“ actorilor economici, „Benedict al XVI-lea nu se situează în planul unei critici a structurilor economice existente, ci la nivelul inimii omului“, subliniază părintele Baudouin Roger, învăţător la Paris, la catedra de cercetare în domeniul moralei sociale din Colegiul Bernardinilor. În aceeaşi logică, în scrisoarea sa adresată prim-ministrului Gordon Brown în ajunul întâlnirii G20 în aprilie, papa a subliniat că finanţele erau în mâinile oamenilor şi că era vorba înainte de toate de a reconsidera comportamentele actorilor economiei: „O ieşire din criza actuală nu ar putea fi concepută decât în comunitate, evitând soluţiile imprimate de egoism naţional sau de protecţionism“, a scris Papa Benedict al XVI-lea.

Aici este miza culturală a doctrinei sociale a Bisericii, de la originile sale: înlocuirea omului din mijlocul unei economii în serviciul binelui comun. O economie care astăzi e dezumanizată şi globalizată şi încă marginalizează pe cei mai săraci îngrijorează continuu: „Avem o nouă relaţie cu timpul şi spaţiul: ţinând cont de viteza sistemelor de informare şi de mobilitatea oferită de sistemele de transport, solidaritatea nu este decât o opţiune pentru câţiva indivizi generoşi. Pandemia gripei H1N1 a arătat cât de mult erau de fapt oamenii solidari. A lucra mai mult pentru a câştiga mai mult nu mai prezintă interes, dacă acest lucru nu aduce o îmbunătăţire comunităţii“, argumentează părintele Jacques Turck la Conferinţa episcopilor din Franţa.