„Va să zică noi ne hrănim duşmanul care pune ghiara pe noi“

Doctorii, oamenii de ştiinţă, sociologii interbelici atrăgeau atenţia asupra obiceiurilor alimentare nepotrivite şi în presa interbelică. Ziarele îşi făceau datoria de a avertiza asupra unor pericole precum hrana plină de calorii, lipsită de vitamine şi minerale. O altă problemă a perioadei interbelice era alcoolismul. Şcoala era chemată, alături de alte instituţii ale statului, să facă educaţie. Problema alimentaţiei "are şi o faţă culturală de oarece şcoala nâa încercat până azi cu nimic să-l înveţe pe sătean cum să se hrănească chiar atunci când starea economică i-ar permite să se hrănească abundent şi raţional", remarca un ziar din 1927.

Hrana abundentă nu mai reprezenta garanţia sănătăţii. Hrana trebuia să fie proaspătă, să conţină vitamine şi minerale. O pledoarie pentru alimentaţia corectă face, în articolul "Vitaminele" din ediţia de pe 5 mai 1927 a ziarului "Adevărul", doctorul C. Zamfirescu: "Definiţia vitaminelor este foarte greu de dat; vom spune că vitaminele sunt nişte "substanţe" care se găsesc cu predilecţiune în anumite alimente, dar trebue să declarăm dela început că natura lor intimă ne scapă, formula lor chimică ne este cu totul necunoscută. Ştim atâta şi credem că lucrul acesta are oarecare importanţă: fără ele viaţa ar fi imposibilă (...) Atâta timp cât oamenii au întrebuinţat în hrana lor produse naturale, nici nu sâa bănuit măcar existenţa lor, necum rolul covârşitor ce-l au în existenţa noastră (...) Lucrurile sâau schimbat de când am început să mâncăm lucruri conservate, carne congelată, lapte sterilizat, diferite alte alimente, mai mult sau mai puţin falsificate (...) Consecinţa acestui fel de alimentaţie a fost apariţia unor boli cari ne erau cu totul necunoscute sau, unele din ele, accidentale dar care au devenit din ce în ce mai dese şi a căror origine alimentară este astăzi bine cunoscută (...)".

Articolul "Pericole de moarte" semnat de P. Robescu, pe 28 martie 1929, în "Adevărul" arată că "Fructele şi cerealele îşi conservă vitalitatea lor îndelung, deoarece natura le-a înzestrat cu un strat izolator şi dacă orzului, grâului, orezului i se ia coaja, acestea pierd vitaminele, pierd vitalitatea. Asemenea, temperatura ridicată, distrugând învelişul fructelor, le distruge şi viaţa: fructele conservate prin fierbere pierd orice putere alimentară. În mare parte, alimentele pe cari le întrebuinţăm noi sunt conservate, sterilizate, sunt vechi: aceasta este caracteristica civilizaţiei noastre (...) Alimentaţia englezilor consistă din vegetale vechi, pâine albă, orez lucios, lapte conservat, carne congelată, peşte sărat etc. toate alimentele care sunt cauza autointoxicaţiilor".

O conferinţă intitulată "Foamea cronică specifică a ţăranului român" a avut loc la Institutul Social Român şi apoi redată în ediţia de pe 27 mai 1927 a ziarului "Adevărul". Chimistul A. Urbeanu a făcut timp de mai mulţi ani "Cercetări biologice" astfel că "are o concepţie nouă asupra alimentaţiei acordând - cu drept cuvânt importanţă şi insuficienţei calitative a regimului alimentar a ţăranului nostru. E necesar ca regimul alimentar să conţie calitativ şi cantitativ mineralele de care are nevoie organismul, ca să nu dea în pelagră sau tuberculoză. Astăzi avem obiceiul de a aprecia regimul alimentar după caloriile ce aduce organismului. Când întrebuinţăm un organism alimentar mixt, cu suficiente calorii, credem că el conţine în acelaşi timp şi toate principiile de care are nevoie organismul ca să trăiască sănătos. Aci ne înşelăm, spune d. dr. Urbeanu. Putem avea calorii suficiente şi experienţa pe animale şi oameni dovedeşte că, dacă nâavem prin regimul întrebuinţat şi o mineralizare suficientă, vor apărea simptomele morbide scorbutice, rachitice, artritice, pelagroase (tuberculoase, adăugăm noi)".

"Dar damblaua peste cine dă? Numai peste persoanele grase, sângeroase, mâncăcioase"

Alimentaţia abundentă era văzută ca un pericol: "Ajunge, nu mai mânca!", semna dr. Pompy Robescu în ediţia de pe 1 septembrie 1927 a "Adevărului". "Mâncăm mult, prea mult; de cum se face ziuă ne gândim ce vom mânca azi şi după o oarecare chibzuială fixăm ce vom mânca la amiază, ce vom mânca seara, iar în intervalul dintre aceste mese găsim noi să mai mâncăm ceva, pe la 12 un aperitiv, pe la 5 un ceai, o prăjitură sau o bere cu ceva, astfel că, o mulţime de ore din zi ni sunt ocupate cu mâncarea".

Concluzia e simplă, după autorul articolului: "Cine mănâncă mult trăieşte puţin: cine mănâncă puţin trăieşte mult. Lucrul acesta îl putem controla în fiecare zi: cine va ajunge vârsta de 100 de ani? Oamenii cari mănâncă puţin. Dar damblaua peste cine dă? Numai peste persoanele grase (pletorice se zice în ştiinţă), sângeroase, mâncăcioase (...) arterioscleroza este un duşman mai de temut decât mulţi alţii, pentru că suntem noi înşine cari o ajutăm prin mâncare prea multă: va să zică noi ne hrănim duşmanul care pune ghiara pe noi, dela 40 de ani în sus".

Alături de alimentaţia nechibzuită, mai apare alt obicei, aşa cum remarcă articolul "Din bolile vremii" de V. G. Ioan din ediţia de pe 9 martie 1929 a "Adevărului". "Ce este tabagismul - consumarea tutunului, sub orice formă. Ca şi alcoolismul, e o păgubitoare înclinaţie. Motivele pentru cari omul nu trebue să fumeze şi nici să îngădue fumul în vecinătatea lui sunt arătate (...) în lucrarea "Tabagismul şi alcoolismul"", unde "autorul îşi propune să demonstreze, fără putinţă de tăgăduire, că întrebuinţarea tutunului produce otrăvire". Cartea a avut ceva succes dacă "însuşi editorul şi traducătorul broşurii, d. P. Muşoiu, a încetat cu desăvârşire să mai fumeze".

"Alcoolul este un virus distrugător al civilizaţiei"

Statele europene aveau de luptat cu un flagel care ameninţa sănătatea naţiunilor, aşa cum arăta în ediţia de pe 8 martie 1929, în "Adevărul", în articolul "Alcoolismul, o problemă internaţională", Jean Bart, desemnat de statul român să participe la întrunirile internaţionale pe această temă. "În lupta contra alcoolismului sâa ridicat uneori argumentul libertăţii personale (...) De aceia şi românul - când e puţin ciupit, prinde şi el curaj - şi protestează ca cetăţean indignat "Cine, ce are cu mine? Banii mei îi beau". Şi cum românul se naşte poet, instinctiv a pus şi în cântece populare înaltele principii de libertate absolută. Am un leu/ Şi am să-l beau/ Nici acela nu-i al meu./ Dar ce-mi pasă mie, zău/ Dacă fac cu el ce vreau".

"Alcoolul este considerat azi de oamenii de ştiinţă ca un narcotic. El compromite libertatea cugetării şi a acţiunilor omeneşti. Libertatea de a face ceea ce moralmente este rău se transformă în licenţă. Beţia este un simptom de sclavaj, pentru că omul beat nu mai este stăpân pe el, ci ajunge robit de băutură.

Alcoolul este un virus distrugător al civilizaţiei. Alcoolismul este o maladie individuală şi socială. Statul, care reprezintă interesele colectivităţii, are dreptul şi datoria să combată maladia în interesul general al societăţii".

"Pretutindeni, sportul înlocuieşte cârciuma"

Educaţia în şcoli era văzută ca fiind una dintre soluţiile cele mai sigure pentru lupta antialcoolică. În "Propaganda antialcoolică", Jean Bart scria, pe 24 martie 1929 în "Adevărul" că, "În efectul propagandei în genere, mărturisesc, am avut todeauna slabă nădejde. Totuşi, cu ocazia ultimului congres internaţional, ţinut în 1928 la Anvers (la care am luat parte ca delegat al ministerului sănătăţii şi al Caselor Naţionale), am rămas surprins în faţa efectelor ce poate da o propagandă bine organizată, susţinută de stat. În toate ţările din Europa - afară de România - sâau introdus în programele învăţământului şcolar: cultura şi educaţia antialcoolică. Sunt ţări în care această cultură începe de la grădina de copii şi termină până la terminarea cursurilor universitare. Un profesor de la Viena a prezentat la congresul antialcoolic de la Anvers câteva sute de planşe cu desemnuri antialcoolice, lucrate în chip naiv de mânile nesigure ale copilaşilor.

În Suedia învăţătorii sunt chemaţi pe rând la cursuri speciale de perfecţionare pentru combaterea alcoolismului.

În Polonia, tinerimea universitară, organizată pe grupe, dă cei mai buni pioni luptei antialcoolice. Rezultatele acestei educaţii sunt uimitoare, se ridică o generaţie nouă, care nu cunoaşte gustul alocoolului, deşi vechea generaţie - părinţii - continuă să bea. Pretutindeni, sportul înlocuieşte cârciuma".

"Desigur, opera preventivă este mai eficace de cât opera curativă. A convinge pe un alcoolic că nu trebuie să bea, este, în mare parte, o iluzie. Viţiul dovedeşte o slăbiciune morală. Propaganda trebuie să se adreseze în primul rând oamenilor sănătoşi la minte, celor hotărâţi şi cu voinţă, cari pot stăvili răul în cercul activităţii lor. Şi sunt foarte mulţi acei cari pot lua paharul de la gura beţivului (...) Beţia e considerată ca o boală. Bolnavul este internat într-un sanatoriu special".