În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Vasile Vasilache despre Cuviosul Dimitrie cel Nou
În anul 1943, atunci când, împreună cu diaconul Niculae Şerbănescu de la Biblioteca patriarhală şi cu binecuvântarea patriarhului Nicodim, tipărea pentru a doua oară Paraclisul şi Acatistul "Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou", protosinghelul Vasile Vasilache era predicator al Catedralei patriarhale din Bucureşti. Vrednicul slujitor publica, împreună cu tânărul istoric, o lucrare despre ocrotitorul Bucureştilor după tipăritura din 1832 alcătuită de ieromonahul Teoclit, egumenul Mănăstirii Radu Vodă. De-a lungul timpului, paraclisul fusese publicat, parţial, în mai multe ediţii de slujitori, precum arhimandritul Evghenie Humulescu sau ierodiaconul Teofil Ionescu. Însă meritul celor doi slujitori din 1943 era că noua ediţie atât a acatistului, cât şi a paraclisului, se alcătuise după prima apariţie, cea a egumenului de la mănăstirea bucureşteană. De asemenea, la sfârşitul ediţiei din 1943, era inserată viaţa "Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou" sub formă de tâlcuire, despre care Vasile Vasilache spunea: "Calea ce a urmat-o Sfântul Dimitrie cel Nou ca să poată ajunge pe culmile strălucirii celei veşnice e o taină pe care el a găsit-o în spusele Mântuitorului: postul şi rugăciunea. Prin aceste ajutoare de mare preţ, monahul Dimitrie a putut birui răul şi şi-a încununat viaţa sa. Privegherile de zi şi de noapte, cu timpul, au ajuns să fie uşoare şi plăcute, nemaiavând să odihnească un trup care, de e bine îngrijit, trebuieşte să-i dai cu prisosinţă odihnă şi desfătări. În această privinţă, putem spune că, prin multe ajunări, sfântul ajunsese să facă din trupul său o prelungire a sufletului său, veşnic treaz către cele plăcute Domnului. Da, Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit o viaţă de post şi rugăciune. De aceea, şi cântarea bisericească îi preamăreşte aceste virtuţi cu unele ca acestea: Ca un înger pre pământ, viaţa ta ţi-ai săvârşit în post şi rugăciuni, ziua şi noaptea petrecând; ca să înfrângi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostaş adevărat al Domnului; a cărui voie ai împlinit din tinereţe Dimitrie şi toate întru nimica le-ai socotit; pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm şi te preamărim".