Vechea Catedrală mitropolitană din Sibiu

Până spre mijlocul sec. al XIX-lea românilor ortodocşi din părţile Sibiului nu li se permitea să aibă propriul lăcaş de cult. Începând cu sfârşitul sec. al XVIII-lea şi până la arhipăstorirea lui Andrei Şaguna, în acele grădini ale patricienilor sibieni din afara oraşului, românii au putut ridica trei biserici: "Din groapă" (1788), "Sf. Evanghelist Luca" (1791) şi "Sf. Nicolae din Turnişor" (1813). În aceste biserici au slujit episcopii care îi păstoreau pe românii ortodocşi din jurul Sibiului. Totuşi, între zidurile cetăţii Sibiului încă din 1699 exista un lăcaş de cult ortodox în care slujeau atât clerici greci, cât şi vlahi, dar care aparţinea companiei comerciale greceşti recunoscută din vremea principelui Gheorghe Rakoczi (1636). Ulterior, între 1790 şi 1799, compania grecească a obţinut acordul de a ridica o biserică "în cetate", pe Strada Măcelarilor (azi Mitropoliei), cu hramul "Schimbarea la faţă", însă fără vedere la stradă. Aceasta era destinată numai membrilor companiei comerciale, episcopii sibieni putând sluji în Răşinari sau în celelalte biserici din jurul cetăţii. Episcopul Vasile Moga (1811-1845) a fost primul ierarh sibian care a reuşit să intre în cetate şi să-şi amenajeze o capelă în strada Cisnădie (azi Nicolae Bălcescu), preluată mai apoi de către Andrei Şaguna. Abia după anul 1860, Andrei Şaguna, probabil şi pentru faptul că avea origini vlahe, a reuşit să-i convingă pe reprezentanţii companiei greceşti să-i cedeze biserica ce o aveau în Str. Măcelarilor drept Catedrală episcopală. În 1863, Şaguna l-a numit ca "administrator" al noii catedrale pe ieromonahul Gherman Bogdan, un braşovean care intrase în cinul monahal la Mănăstirea Cheia, de peste Carpaţi. Ulterior, paroh al acestei biserici a fost vrednicul slujitor şi om de cultură Zaharia Boiu, cel care a reuşit transcrierea oficială a "capelei greceşti" în "biserica greco-orientală română din Cetate". În anul 1902, vechea biserică grecească, mai apoi devenită catedrala românilor din Sibiu, a fost demolată pentru a face loc aceleia care va ajunge modelul lăcaşurilor de cult ortodoxe în Ardealul interbelic şi o invocare a rădăcinii bizantine şi a tradiţiei româneşti.