Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Vom mai fi iar laolaltă?

Vom mai fi iar laolaltă?

Un articol de: Prof. Dr. Ioana Ionescu - 26 Mar, 2017

Basarabia a fost o construcţie artificială, creată după anul 1812, an în care teritoriul de la Prut la Nistru a intrat sub autoritate rusească, fiind ulterior transformat în gubernie (subdiviziune administrativă, cea mai importantă a Imperiului Rus). Rusificarea în provincie a fost agresivă, însă relaţiile dintre românii din Basarabia şi cei din România au continuat să fie strânse, astfel, la începutul secolului XX se prefigura tot mai mult dorinţa de unire cu „frații de peste Prut”.

Contextul în care moldovenii au cerut unirea cu România a fost unul dificil, în sensul că situaţia din Rusia era haotică din cauza prefacerilor politice (instalarea puterii bolşevice). Cu toate acestea, mişcarea românească de emancipare naţională din Basarabia înregistrase progrese. La 31 martie/13 aprilie a luat fiinţă Partidul Naţional Moldovenesc printre ai cărui fruntaşi se aflau Gurie Grosu, Pan Halippa, Pavel Gore, Vladimir Herţa, Elena Alistav ş.a. În acest context, a fost creat şi Sfatul Ţării, un organism reprezentativ, destinat să conducă Basarabia. Important de menţionat este şi faptul că nou-înfiinţata structură avea un caracter multietnic, pluriconfesional, fiind păstrate un număr de zece locuri transnistrenilor, din cele 120 locuri existente.

Mijloacele prin care s-a realizat activitatea propagandistică în favoarea Unirii au fost ziarele „Cuvânt Moldovenesc”, „Ardealul” şi „România Nouă”.

Basarabia, locul unde cresc merele de aur pentru Făt-Frumos

Poate retorică, întrebarea din titlu este plină de semnificaţii astăzi pentru activiştii pentru re-unirea Basarabiei cu România. Altfel nu ne-am explica zelul cu care gardurile din beton, capetele de pod sau clădirile publice sunt „semnate” de ei cu expresia „Basarabia e România!” Cert este că interogația se leagă de o scriere a istoricului Nicolae Iorga, una dintre cele mai energice personalități ale României în efortul unionist din 1918. El spunea, într-o manieră foarte plastică, scriind în imagini:
„Pământul e aici în două cu piatră, pare că ar fi el însuşi un zid, o cetate. În faţă se scot lespezi albe, şi stânca tăiată străluceşte la razele soarelui, în feţe mari luminoase, prin care se sapă gropi, câte o înfundătură ca de uşi şi fereşti. Deasupra, însă, la dreapta, la stânga, pe alte costişe şi culmi, e verdeaţa triumfătoare a lui mai. Pâlcuri-pâlcuri merg pădurile spre vârfuri. Iar de unde suntem noi până la Soroca, vişini, cireşi, zarzări sunt numai un omăt de floare. Şi cu atâta albastru deasupra, cu atâta pajişte din toate părţile, pare că eşti în grădină, în grădina frumoasă şi plină de primejdie, unde cresc merele de aur pentru Făt-Frumosul care va şti să le fure. Se va naşte ­cândva în neamul nostru acel Făt-Frumos? Se vor înlătura vreodată acele «şapte hotare» (a umbla mult timp, pe distanțe mari, n.n.) care ni spârcuie carnea sângerată? Vom fi vreodată laolaltă, toţi noi aceştia, noi proştii şi bunii şi blânzii şi supuşii, de la Hustul Maramureşului până la această Sorocă a Nistrului? Doamne, Doamne!”

Un astfel de „Făt-Frumos” și unul dintre artizanii mișcării pro-unioniste din partea Basarabiei a fost Constantin Stere.

Despre el s-a scris că era văzut ca un om providențial, făcător de minuni în epocă, mai ales printre românii care mai aveau sentimente pro-românești. Dimitrie Bogos, prezent la evenimentele din 1918 a descris momentele dinaintea zilei „terminus” de 27 martie 1918. El relata următoarele:

„În seara de 24 martie, în localul societăţii Făclia, s-a dat în onoarea marelui musafir un banchet, la care au fost invitaţi reprezentanţii fracţiunii ţărăneşti şi ai altor minorităţi. A fost un praznic, a fost un delir când vorbea dl Stere. L-am văzut atunci de prima oară în viaţă. Cu o voce fermă, hotărâtoare, cu o logică de fier, explica dl Stere lui Ţiganco (rus, fost conducător al fracțiunii țărănești din Sfatul Țării, n.n.) necesitatea actului Unirii. Cred că dl Stere niciodată în viaţa lui n-a fost aşa de tare, aşa de convingător ca în seara de 24 martie. Clipe înălţătoare, clipe măreţe, care nu se vor uita niciodată în viaţă.

Au vorbit mai mulţi fruntaşi. La sfârşitul banchetului se părea că şi Ţiganco şi ceilalţi tovarăşi ai lui sunt gata să asculte şi să urmeze pe marele profesor, care le-a dezvoltat atâtea teorii frumoase, obiective şi convingătoare.

A doua zi, 25 martie, a urmat consfătuirea în Consiliul de Miniştri, asemenea în fracţiunea ţărănească şi Blocul Moldovenesc. Bineînţeles că dl Stere n-avea nevoie de a vorbi în Bloc şi toată iscusinţa o punea la consfătuire cu fracţiunea ţărănească.

Până în ziua de 27 martie 1918, adică numai în două zile, C. Stere a participat la 26 de consfătuiri în care a demonstrat necesitatea Unirii Basarabiei cu România.”

„Unirea plutea în aer, dar meritul realizării ei îi revine lui Constantin Stere”

Ion Codreanu, un țăran basarabean, a confirmat cele spuse de Bogos, întărindu-le cu mai multe informații pe care i le-a relatat avocatului şi publicistului R. Marent. Acesta, la rândul său, le-a publicat în revista „Viaţa Basarabiei”:

„Erau două partide în joc: unul, «Blocul Moldovenesc», care mergea laolaltă după cum îi era şi titulatura, activând pentru votarea Unirii, şi celălalt partid: «Fracţia Ţărănească». Partizanii acestei organizaţii şovăiau, nu aveau o atitudine precisă, erau mai mult contra decât pentru. Ei bine, Stere a avut marele merit că a putut să rupă majoritatea membrilor care făceau parte din «Fracţia Ţărănească» şi să-i alipească la «Blocul Moldovenesc», reuşind ca Unirea să fie votată cu o mare majoritate, fiind doar câteva voturi contra. Unirea s-a înfăptuit graţie marelui concurs, pe care l-a dat Basarabiei, în acele momente grele, Constantin Stere. Doi factori au contribuit la îndeplinirea evenimentului de la 27 martie 1918. Unul, armata română, care a impus ordine şi a adus linişte în toată Basarabia, şi al doilea factor a fost Stere, care a adus liniştea în toate sufletele frământate şi dornice de o viaţă nouă, de o viaţă românească. În această privinţă sunt şi mărturii scrise de Dnii Bogos, doctorul Petre Cazacu şi profesorul Onisifor Ghibu de la Cluj. Unirea era în aer, însă meritul realizării ei şi votarea din Sfatul Ţării se datoresc lui Stere.”

Am ales să evocăm personalitatea lui Constantin Stere pentru că numele său se leagă de o mică localitate aflată în imediata vecinătate a orașului Ploiești: Bucovul. Acolo, Constantin Stere și familia sa au locuit și au lucrat, iar amplasamentul imobilului, în parcul care-i poartă numele, este o destinație importantă pentru iubitorii de istorie și de natură.

Krupenski, Schmidt și Țiganco, țăranii „români”, pârâșii contra Unirii

Bolșevicii nu au recunoscut niciodată actul Unirii și au încercat să-l conteste la Conferința de Pace de la Paris, însă fără rezultat. Au adus, pentru credibilitate, și câțiva țărani basarabeni, oropsiți de jugul românesc, să vorbească în numele poporului moldovean de nedreptățile la care erau supuși. De fapt, s-a demon­strat că aceștia erau mai mult țărani ucraineni, sau în orice caz străini, așa cum o demonstrează și numele: Krupenski, Schmidt și Țiganco (același pe care Stere l-a convins, prin discursul său, să se abțină la votul pentru Unire din cadrul Sfatului Țării). Lor li s-a opus delegația basarabeană, pe lângă delegația românească la negocieri. Basarabenii Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Victor Cujbă (scriitor cunoscut mai mult sub pseudonimul Ștefan Basarabescu) și Emanoil Catelli au demonstrat românitatea Basarabiei și au demontat propaganda rusă prin conferințe, articole de presă, editarea de broșuri, discuții cu factorii responsabili ai Aliaților, care, în final, au recunoscut Unirea Basarabiei cu România (așa cum spuneam într-un articol anterior, dedicat Marii Uniri, SUA au recunoscut actul unionist în 1933, indirect, trecând și teritoriul basarabean în cota de imigrație care aparținea României).

Ziua de 27 martie 1918 a rămas în conștiința românească ca un punct de reper asupra capacității fantastice de organizare pe care au avut-o românii în acele momente pline de frământări la nivel internațional. Personalitățile care au fost surprinse în acele momente sunt văzute astăzi ca adevărați eroi pentru că voința lor a „zdrobit” voința Marilor Puteri, iar încrederea în acțiunile lor a făcut posibilă crearea României Mari.