„Le recomand tinerilor să vadă şi filmele clasice“

Dacă la începuturile sale cinematografia opera cu modele puternice, iar mesajul era în acord cu sistemul social de valori, astăzi filmul a devenit un produs al unei industrii uriaşe, în care important, în cele mai multe cazuri, nu e subiectul în sine, mesajul transmis, ci cât de mult se vinde produsul cinematografic. Despre modul în care filmul poate influenţa publicul şi despre cum putem alege un film bun am stat de vorbă cu doctorandul în Teologie Ioan Antoci, scenarist, premiat la Cannes, în 2009, pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală şi de Est ("Câinele japonez").

Filmul reprezintă, cu certitudine, un important produs cultural, cu implicaţii psihologice şi educaţionale. Filmul clasic lucrează cu modele. Modelele pe care astăzi ni le propune cinematografia mai sunt în acord cu valorile tradiţionale?

Filmele de la începutul istoriei cinematografice nu se jucau cu subiecte problematice sau nu riscau să dea verdicte "artistice" dilemelor morale, politice, culturale care încă nu fuseseră dezbătute de societate şi, în majoritatea producţiilor, binele ieşea învingător. Dar, în acelaşi timp, cinematografia, şi în special cea clasică, a fost, încă din naştere, o piatră de poticnire, o nouă artă şi o nouă tehnică ce se voiau revoluţionare, în detrimentul artelor consacrate. Propuneau noi modele, care se ridicau deasupra celor precedente, nu atât prin forţa morală, etică sau filosofică superioare, ci prin capacitate enormă de adresabilitate. Propuneau un nou fel de a privi lumea şi a o înţelege: prin imaginaţia care concura cu realitatea. Un duel în favoarea imaginaţiei, care oferea alternative. Şi când creezi universuri şi sisteme credibile, coerente, care rivalizează cu realul şi concretul, nu faci altceva decât să dai forţă oniricului şi, în consecinţă mitologicului. În acelaşi timp, creezi modele-simboluri care se perpetuează în timp şi devin parte din cultura şi civilizaţia umană. Devin reale, după o vreme. Uităm, astfel, că la început erau doar scene dintr-un film. Mă gândesc doar la trei filme din epoca de început a cinematografiei: "Metropolis" (1927), "Bride of Frankestein" (1935) şi "Nosferatu" (1922). Adică roboţi, monştri şi vampiri. Modelele, simbolurile şi poveştile promovate de aceste filme au fost reluate de zeci de ori în istoria seculară a cinematografiei. Deci, aşa cum nici filmele clasice, cu excepţii notabile (unele dintre filmele lui Chaplin, magnificul "Citizen Kane"), nu au dorit încă de la început să promoveze modelele lumii vechi, ci modele potrivite unei noi lumi, cu atât mai mult filmele de astăzi nu vor dori să se întoarcă la tradiţional.

Ce riscuri aduc filmele moderne în rândul publicului tânăr?

Foarte multe sunt filme nereuşite, chiar proaste şi, prin urmare, creează un public care nu va mai putea urmări un film cu adevărat bun. Sunt ca produsele fast-food. Aduc profituri mari în timp scurt. Apoi, obişnuiesc publicul tânăr şi foarte tânăr cu subiecte şi teme peste capacitatea lui de a înţelege realităţile propuse de aceste filme şi, mai mult, îi transformă pe foarte mulţi în aderenţi sau credincioşi specifici. Nu e de mirare că sunt create biserici inspirate din filme precum "Star Wars" sau "Star Trek" sau că se formează grupuri de copii şi tineri preocupaţi de vrăjitorie după modelul din seria Harry Potter. În al treilea rând, induc celor mai mulţi facilul existenţei de star şi, absorbiţi de imaginea glamuroasă a statutului de celebritate, mulţi tineri uită că de cele mai multe ori mai e necesar talentul, dacă se cere, iar în caz contrar expunere mediatică bazată pe marketing şi compromisuri morale.

În ce măsură, astăzi, filmul concurează realitatea?

Din fecirire, "reality is stranger than fiction", cum s-a zis în multe filme. Filmele copiază realitatea, o distorsionează, o îmbogăţesc sau o înfrumuseţează uneori, o urâţesc alteori, dar până acum nu a putut să se pună decât în concurenţă cu ea. Nu o poate învinge definitiv, dar mă tem că filmele, ca şi jocurile video, nu se luptă pentru întreaga realitate, ci doar pentru cea mentală.

Cum putem discerne între un film bun şi unul de duzină ?

Niciodată titlul, subiectul, regizorul sau distribuţia nu sunt suficiente pentru a te îndrepta spre un film bun. Dovadă sunt multe producţii care au bifat la toate categoriile de mai sus şi nu au fost nişte reuşite. Mai nou se iau în calcul şi efectele, mai ales cele 3D. Ei bine, greşit din nou. Vezi "Avatar". Aici a câştigat marketingul. Care lipseşte aproape tuturor filmelor bune. Asta nu înseamnă obligatoriu că dacă filmul nu e promovat insistent, e bun. Pot fi de folos şi articolele, ştirile, recenziile, comentariile, criticile. Până în acest moment poţi să distingi între un film promiţător şi restul, cele de duzină. Dar tot nu e suficient. Abia după ce-l vezi poţi să ştii dacă ai urmărit un film bun sau nu. E posibil ca unele filme bune să nu-ţi placă. Şi e posibil ca unele proaste, da. Asta nu spune nimic nici despre filme, nici despre tine. Până la urmă un film, chiar dacă e făcut de o industrie, e visul unui om, pe care fiecare îl interpretează după propria capacitate de a rezona cu acel vis. De câte ori nu vi s-a părut că visul dumneavoastră, în care doar aţi alergat aiurea, fără motiv, fără urmăritori, fără scop, dar aţi alergat de v-aţi trezit transpirat sau obosit nu pare mai interesant decât visul povestit de un prieten, care e plin de imaginaţie şi suspans? Aşa e şi cu filmele.

Aveţi o bogată experienţă de cinefil. Ce filme credeţi că nu ar trebui ratate de tineri, ce le recomandaţi ?

Le recomand tinerilor să încerce să vadă, în paralel cu producţiile care îţi iau ochii astăzi, şi filmele clasice, originale şi să înţeleagă că o treime din filmele de astăzi, dacă nu mai mult, sunt doar copii nereuşite ale celor clasice, dar cu pretenţii mari de box-office şi aspirante la titlul de capodopere. Filmul e cu siguranţă cea de-a şaptea artă, dar în nici un caz nu e şi cea sacră şi pură. Cel puţin nu în accepţiunea creştină.

"Sunt încă destule filme care au o perspectivă ziditoare"

Asupra publicului tânăr, fără o minimă educaţie cinematografică, filmul poate exercita influenţe negative, iar consecinţa imediată poate consta în inversarea sistemului de valori la care se raportează. De aceea, prin mijloacele pe care le are la îndemână, rugăciune, consiliere, slujbe specifice, Biserica vine în sprijinul tinerilor.

"Majoritatea filmelor sunt filme de consum. De aceea, este foarte mult diluat şi reinterpretat mesajul creştin, iar valorile creştine denaturate. De asemenea, conţin foarte multă violenţă. Nu mai vorbim de acele filme în care este promovat un libertinaj deşănţat. Sunt tineri care cad în diverse păcate pentru că sunt sugestionaţi de ceea ce văd în filme. Pentru că prin ochi, aceste lucuri intră în sufletul lor. Biserica are o terapie extraordinară prin slujbele ei. E foarte important să ajungem să le educăm tinerilor gustul pentru frumos, astfel încât să aibă discernământul lucrurilor. Din fericire, chiar dacă optica e consumistă, sunt încă destule filme care au o perspectivă ziditoare, iar actorii au acea inspiraţie care vine de la Dumnezeu, astfel încât ajută omul să-şi depăşească condiţia de simplu consumator", consideră părintele Radu Mureşan, lector în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" Bucureşti.