Noile tehnologii şi viaţa oamenilor

Trăim în cea mai tehnologizată societate imaginată vreodată. În ceea ce ne privește ca neam, în nici trei decenii de libertate am cunoscut revoluția „digitalizării” intens; de la dorința de a schimba „Sportul” alb-negru cu un „Grunding” color second-hand în anii ’90, am trecut la achiziționarea tehnologiilor de top în zilele noastre. Românul și-a deconspirat apetitul pentru noile mijloace de comunicare și se plasează în topul european. Nu e nici un secret că această deschidere spre informație și divertisment ne-a făcut, adesea, să cădem în superficialitate și să fim ușor de manipulat. Noi și copiii noștri!

Institutul Național de Statistică, în ultimul raport din 2019, indică un procent de 75,7 al românilor care utilizează internetul (cu vârsta între 16 şi 75 de ani, lipsind evident unii dintre cei mai însetați internauți, 12-15 ani). Statisticile dovedesc că românii au în medie două telefoane și, într-o proporție covârșitoare, sunt conectați la internet, timpul petrecându-l cu precădere în rețelele sociale (Facebook și Instagram fiind cele mai utilizate). De asemenea, se pare că un român petrece în medie 3 ore pe telefon, în timp ce un adolescent poate ajunge și la 5-6 ore pe zi.

Cât de important este ca Biserica să facă pași spre o clarificare a relației părinte-copil, părinte-copil-tehnologie, e lesne de înțeles. Pentru că termenul „tehnologie” este unul general, cu riscul de a fi redundanți, vom spune de la început că nu avem în vedere decât tehnologiile ce își găsesc rostul prin conectarea la Internet, telefoane inteligente, tablete, laptopuri și PC-uri. Cu alte cuvinte, „tehnologia de zi cu zi” ce mijlocește informarea și comunicarea.

Captivi în internet, căutăm ieșirea din labirint 

În toamna lui 2018, în revista Outside, Josh Laskin semna un articol intitulat „The Tech Generation Goes to Wilderness Therapy” (într-o traducere adaptată „Generația Tech face terapie în sălbăticie”. Articolul atrăgea atenția societății americane asupra unui mod de vindecare a tinerilor dependenți de jocuri, social media (Facebook, Instagram, Twitter etc.), de tehnologie, în general, prin scoaterea lor în natură. Tot din acest articol aflăm că în ediția a 11-a a Journal of International Classification of Diseases, a fost introdusă o nouă boală psihică, „gaming disorder”. Cu alte cuvinte, părinții și copiii Americii sunt avertizați că în stufărișul tehnologiei se ascunde un prădător feroce, că libertatea și sănătatea lor sunt amenințate. Din nefericire, articolul surprinde foarte bine și realitatea europeană și, de ce nu, pe cea românească. Prin urmare, ne întrebăm a mia oară ce e de făcut?

În primul rând, ar fi important să precizăm că sunt două luări de poziție nepotrivite în raportarea noastră la tehnologie: maniheizarea, înfierarea tehnologiei și exacerbarea rolului ei. Ambele pot avea efecte distructive asupra vieții duhovnicești pentru că, evident, reprezintă extremele. În al doilea rând, să ne raportăm la tot ce ne înconjoară prin filtrul cuvintelor prorocului David, „minunate sunt lucrurile Tale, Doamne” (Ps. 138, 14), dar și prin al celor ale Sfântului Pavel, „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (1 Cor. 10, 23). 

Dualismul raportării la virtual e păgubos

Ca preoți, întâlnim frecvent părinți care simt că nu mai fac față copiilor. Adesea este vorba de adolescenți. Și se întreabă de ce? Care sunt motivele pentru care, parcă dintr-o dată, relația părinte-copil se prăbușește. „Nu-l mai recunosc!”, „Nu mă mai pot înțelege cu el!” sună atât de cunoscut. Nu sunt puține cazurile când, în urma discuției, aflăm că de ani întregi copilul este împins în lumea virtuală prin cadoul nevinovat al părinților sau bunicilor, „inofensivul” smartphone. Și ne întrebăm ce-i de făcut? Cum ar trebui să ne raportăm ca părinți la nevoile urmașilor noștri, respectiv ce am putea răspunde părinților care vin și cer un sfat?

E ușor de intuit că părintele este pus într-o situație cu totul inedită în aceste timpuri. Trăiește între nevoia de a-și îngriji copilul cu atenție, devotament, de a-i oferi tot ce se poate mai bun, de a-l ține conectat la mersul lumii și necunoașterea efectelor pe care unele dintre darurile făcute le pot avea asupra vieții viitorului adult. Deci, ce e de făcut?

Atât părinții, cât și copiii trebuie să conștientizeze efectele „oglinzii negre”

Toată lumea vorbește despre importanța comunicării. Și pe bună dreptate. În primul rând, credem că e potrivit să explicăm copilului, argumentat, care sunt efectele utilizării telefonului asupra vieții sale. În acest sens, încercăm să ne documentăm puțin. O literatură generoasă ne stă la dis­po­ziție. Vom pomeni trei titluri: Nicholas Carr, Superficialii. Efectele Internetului asupra creierului uman, Publica, București, 2012; Pr. Adrian Sorin Mihalache, Ești ceea ce trăiești, Trinitas, București, 2019; Cal Newport, Minimalism digital, Publica, 2019.

În același ton, e importantă rigoarea personală. Chiar dacă avem posibilitatea financiară, să nu ne grăbim să-i dăruim un smartphone copilului nostru. Da, el insistă, e înconjurat de prieteni care au. E adevărat! Dar dacă ne-ar cere voie să se joace cu două cabluri electrice, l-am lăsa? Cam la fel de periculos este să-l lăsăm prea devreme în fața „oglinzii negre”.

Dacă totuși îi cumpărăm un telefon inteligent, să ne asigurăm că știm și noi să îl utilizăm, că aplicațiile pe care le alegem sunt cele mai potrivite vârstei lui și, mai ales, că instalăm programe de control parental.

Timpul este cea mai valoroasă resursă pe care o avem la dispoziție. Să-l învățăm și pe copil acest lucru. Chiar dacă nu are nici o sarcină, e în vacanță, nu trebuie să-l abandonăm cu orele în fața ecranelor luminoase.

Alternative la computer și smartphone

E important să înțelegem că la biserică nu avem de ce să mergem cu telefonul. Nici noi, nici copiii noștri. Biserica este un loc de liniștire, nu de sporire a agitației.

Dacă totuși nu știm cu ce să-i ocupăm timpul copilului nostru, să alegem activități în aer liber. De exemplu, alegerea taberelor creștine, ca alternativă la statul în casă în fața computerului, a consolei de PlayStation sau XBox sau a oricărui fel de gadget, înseamnă sporirea sănătății mintale și sufletești.

Dacă vacanța copiilor și concediul coincid, să ne apropiem de copii prin activități comune. Pelerinaje la mănăstiri, vizitarea unor obiective importante. Părinții de astăzi alocă foarte puțin timp de calitate copiilor. Acest timp ar însemna mult dialog unu la unu și în familie, înseamnă descoperire mutuală.

De asemenea, căutarea momentelor de liniște și liniștire este extrem de importantă. Copilul nu trebuie să simtă că a sta fără a face nimic sau a se juca liniștit e ceva rău. Tot studiile de specialitate au dovedit că momentele de liniște sunt vitale pentru dezvoltarea normală a copilului. Chiar să piardă timpul nefăcând nimic, din când în când, e benefic. Sfinții Părinți sunt primii care laudă liniștea. E adevărat, liniștea în rugăciune. Această liniște este imposibilă dacă nu îndepărtăm temporar noile tehnologii din viața noastră și a copiilor noștri.

Sigur, ar mai fi multe de spus, dar, sintetic, cele spuse până acum s-ar cuprinde în următoarele puncte: Nu lăsați nici o zi fără să vă rugați; rugăciunea dă putere și statornicește obiceiurile bune. Achiziționați aparate de înaltă tehnologie, doar dacă știți să le controlați. Dacă tot le-ați achiziționat pentru copii, străduiți-vă să le înțelegeți și să instalați controlul parental. Nimic din ceea ce se oferă gratis nu e gratis, ba mai mult, poate fi foarte scump; social media este un exemplu. Nu cedați la presiunea grupului de prieteni ai copilului, achiziționați-i un telefon inteligent în măsura în care-l vedeți pregătit pentru el, în nici un caz sub 12 ani. Decât să-l abandonați pe copil în fața ecranului lucitor, mai bine încercați să petreceți timp de calitate cu el (plimbări în aer liber, lecturi, rugăciune, biserică etc). Nu uitați, noile tehnologii, printr-o utilizare nerațională, pot produce minții și sufletului afecțiuni ireversibile.