Respectul faţă de natură, faţă de viaţă, faţă de aproapele nu ne oferă, deocamdată, reţete care s-ar putea pretinde drept principii universale de urmat pentru societate. Etica şi, în cazul de faţă, bioetica trebuie să fie gardianul omului-subiect faţă de omul-obiect, sclavul pieţei economice sau al ideologiei. Fiinţa umană, de oriunde ar fi ea, nu poate fi redusă la un obiect manipulabil după dorinţă, aşa cum propune ingineria genetică prin clonare. Mai jos, un interviu pe această temă cu părintele Gheorghe Popa, profesor de teologie morală, ascetică şi etică socială în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
Părinte prorector, care este atitudinea Bisericii vizavi de clonare?
Înainte de a răspunde la această întrebare, cred că trebuie să precizăm ce este clonarea şi cum putem defini clona. Dicţionarele de bioetică definesc clonarea ca un mijloc natural sau o metodă artificială prin care se pot multiplica celule sau organisme vii, plecând de la o celulă sau un individ unic. Din această perspectivă, clona sau mai precis clonele reprezintă un ansamblu de celule sau indivizi care au o origine comună şi ca atare o identitate genetică cu celula sau individul clonat. Din punct de vedere tehnic, clonarea reprezintă astăzi o metodă arhicunoscută în cadrul ingineriei genetice şi se aplică cu succes în agronomie sau zootehnie, pentru a obţine diverse plante sau animale cu calităţi genetice îmbunătăţite. Evident că această tehnică este aplicată la un număr limitat de specii, însă cercetătorii în domeniu consideră că obţinerea unor specii de plante şi animale clonate deschide noi perspective pentru cercetarea fundamentală şi aplicată, mai ales în domeniul biomedical.
„Nu avem dreptul de a manipula tehnologic şi determinist acest patrimoniu genetic“
Revenind la întrebarea dvs., în ceea ce priveşte clonarea umană, Biserica nu are până în prezent un document oficial referitor la clonare. Există însă multe studii ale teologilor ortodocşi care tratează această problemă cu totul nouă, care provoacă reflecţia teologică de astăzi. Dacă în ceea ce priveşte clonarea vegetală sau animală există o receptare pozitivă şi o reflecţie teologică nuanţată, legată de responsabilitatea morală a omului faţă de creaţia lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte clonarea umană, indiferent că este reproductivă sau terapeutică, există un consens general de neacceptare. Din ce motive?
Evident că în faţa acestei provocări, Biserica, prin slujitorii săi, este somată să reacţioneze, însă reacţia Bisericii nu poate fi niciodată dictatorială sau constrângătoare, dar nici relativistă şi indiferentă. În conformitate cu învăţătura sa de credinţă, reacţia actuală a Bisericii la orice provocare străină principiilor şi valorilor sale trebuie să respecte libertatea, identitatea şi demnitatea fiecărei persoane sau comunităţi umane, inclusiv a comunităţii ştiinţifice.
Argumentele pe care le aduce Biserica pentru a răspunde acestor provocări sunt în primul rând argumente teologice, întemeiate pe Revelaţia lui Dumnezeu în istoria şi existenţa umană. Întrucât societatea de astăzi este profund secularizată şi fragmentată şi ca atare mulţi membri ai societăţii nu se mai identifică cu comunitatea eclesială şi cu valorile sale, teologii Bisericii sunt obligaţi, pentru a fi credibili, să folosească şi alte argumente auxiliare, preluate din domeniul metafizicii, filosofiei morale, ştiinţelor sociale sau chiar din domeniul ştiinţelor experimentale.
Ce aspect al învăţăturii noastre de credinţă este încălcat prin clonare?
Prin clonarea umană se intervine în mod abuziv şi iresponsabil în patrimoniul genetic al unei persoane care, din punct de vedere teologic, este unică şi irepetabilă. Ca atare, nu doar învăţătura Bisericii, ci şi logica bunului simţ ne spun că nu avem dreptul de a manipula tehnologic şi determinist acest patrimoniu genetic.
Cei care susţin clonarea au scopuri destul de nobile: eradicarea anumitor suferinţe, corectarea anomaliilor genetice, hrănirea întregii planete etc. Întrucât tehnologiile clonării sunt de dată recentă, nu au fost analizate toate consecinţele lor, de aceea este nevoie de o abordare critică şi rezervată a acestor tehnologii care, aşa cum am afirmat, pot să intervină în patrimoniul genetic al oricărei fiinţe vii, inclusiv al omului.
Părinţii Bisericii nu condamnă sexualitatea umană, nici în condiţia ei de după căderea în păcat
Atitudinea Bisericii Romano-Catolice şi a Bisericilor protestante faţă de clonare este diferită de cea a Bisericii Ortodoxe?
Biserica Romano-Catolică şi Bisericile protestante au specialişti remarcabili în domeniul bioeticii şi al ingineriei genetice, care se ocupă de toate dilemele etice ce apar în aceste domenii. În ceea ce priveşte clonarea, opiniile teologilor catolici şi protestanţi, cu mici diferenţe privind clonarea terapeutică, sunt convergente cu cele ale teologilor ortodocşi.
Care este situaţia clonării în lume?
Clonarea umană reproductivă este interzisă atât în România, cât şi în ţările civilizate. Unele ţări ca Olanda sau Marea Britanie sunt mai receptive la clonarea terapeutică şi au legiferat deja în acest sens.
Poate fi într-adevăr om o fiinţă clonată?
Din punct de vedere tehnologic, omul poate sau va putea fi clonat. Din punct de vedere teologic şi uman, ar fi un act periculos şi iresponsabil.
Există păreri că procedeul clonării ar fi înfăptuirea unei scheme prezente în literatura ascetică. În şcoala lui Origen exista presupunerea că omul, până la cădere, era capabil de o înmulţire în afara sexualităţii, astfel eliminându-se plăcerea trupească. Cum aţi comenta părerile de acest gen?
Există într-adevăr texte patristice care vorbesc de o înmulţire a oamenilor în afara sexualităţii după căderea omului în păcat, când plăcerea biologică şi dorinţa de supravieţuire în lumea aceasta s-au substituit bucuriei comuniunii cu Dumnezeu şi în Dumnezeu, bucuriei comuniunii responsabile dintre Mire şi Mireasă. Trebuie să precizăm că Părinţii Bisericii nu condamnă sexualitatea umană nici în condiţia ei de după căderea în păcat, ci ne atrag atenţia că ea trebuie să fie asumată responsabil, în cadrul familiei binecuvântate de Dumnezeu prin Taina Cununiei. Părinţii Bisericii ne atrag, de asemenea, atenţia că libertatea creatoare a omului nu se identifică cu libertinismul orgolios şi agresiv al indivizilor izolaţi, iar demnitatea fiecărei persoane umane nu se poate păstra şi apăra decât în relaţia ei cu demnitatea divino-umană a Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.
