Pierderea dimensiunii sacre a comunicării distruge prietenia

Viaţa noastră nu se poate dezvolta decât în comuniune cu aproapele pentru că, încă din momentul creaţiei, structural, fiinţa umană este comunitară. Comuniunea implică obligatoriu comunicarea cu semenii. În această dualitate este inclusă şi prietenia, care are ca fundament al stabilităţii şi statorniciei buna-credinţă. Se mai poate vorbi astăzi, într-o societate din ce în ce mai alienată şi secularizată, despre o prietenie adevărată? Ce este până la urmă adevărata prietenie?

În sens larg, dicţionarele definesc comunicarea ca "acţiunea omului de a stabili o relaţie cu o altă persoană", "de a fi în legătură de idei, de gânduri etc.". Comunicarea mai trebuie însă înţeleasă şi ca"lucrare", ca "împărtăşire" sau "dăruire" de bunuri spirituale către aproapele, calitate care conferă, din această perspectivă, o dimensiune sacră prieteniei. Din această componentă a comunicării, înţelepciunea ancestrală a umanităţii a "extras" gânduri şi maxime despre prietenie precum: "Prietenul la nevoie se cunoaşte", "Acceptă-l pe prietenul tău aşa cum este"; "Dacă greşeşte faţă de tine, fii gata să ierţi, dacă tu greşeşti, fii gata să-i ceri iertare"; "Adevăratul prieten este acela care nu trece nimic cu vederea, dar îţi iartă totul"; "Singurul lucru pentru care merită să lupţi este prietenia adevărată" etc.

Toate aceste cutume capătă sens şi consens numai pentru că ele includ jertfă, smerenie, iertare, după cum am văzut, atribute incontestabile ale omului bun. Adică ale omului credincios.

Alterarea comunicării sporeşte delincvenţa

Lumea în care trăim astăzi este alienată, secularizată. Modul nostru de comunicare cu aproapele, precum şi alegerea prietenilor copiază, în mare parte, din nefericire, modele pe care ni le oferă, cu o forţă copleşitoare, în primul rând mass-media, poate cel mai important şi devastator component al societăţii înstrăinate de sine şi de Dumnezeu. Fie că acestea ne sunt servite din zona politicului, socialului, culturii, fie chiar din cea a religiilor prozelitiste, secte cu influenţe fals religioase, sincretiste etc., pentru omul normal ele au un efect devastator, pentru că influenţează atitudini, comportamente, atacând, aproape ireversibil, dimensiunea sacră a comunicării. Presa scrisă, radioul, televiziunea, cinematograful, publicitatea cu mesajele ei subliminale ne bombardează minut de minut cu "informaţii" care, în mare parte, exacerbează violenţa, erotismul sau prostituţia. Care este efectul acestor atacuri? Dezumanizarea raporturilor dintre semeni, care duce la delincvenţă, degradarea vieţii de familie, îndepărtarea de comunitate, de societate, de valorile sacrului. Altfel spus, alterarea schizofrenică a comunicării dintre semeni. În acest fel, nu mai înţelegem diferenţa dintre bine şi rău, dintre păcat şi pedeapsă, nu mai putem percepe realitatea, devenim incapabili de a îndrepta relaţiile tensionate şi aproape că nu mai ştim să colaborăm cu societatea sau cu familia.

Dimensiunea unei asemenea rătăciri este edificatoare prezentând doar câteva cifre. Conform unui raport al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, anul trecut, în cele 45 de închisori din România erau închise 26.819 persoane, dintre care 1.246 de femei, iar anul acesta, 146 de persoane erau condamnate la detenţie pe viaţă. Cifrele nu reflectă nici pe departe adevărata stare a lucrurilor. În aceste statistici nu sunt cuprinse persoanele care au săvârşit infracţiuni şi sunt încă cercetate sau se află în curs de judecare, infractorii neprinşi încă sau sutele de mii de consumatori de droguri.

Prietenia, încercare şi măsură a omului

În această cumplită situaţie, ce mai poate însemna prietenia? Cum să-ţi mai alegi prietenul? Cine să-ţi mai fie model de viaţă? Ce este prietenia adevărată? Iată întrebări pe care ni le punem, cărora le căutăm cu disperare răspunsuri.

O simplă navigare pe Internet - alt instrument eficace de alienare a lumii secularizate, de izolare, de falsă sau iluzorie comunicare vie, reală, cu semenul - ne dovedeşte că prietenia, astăzi, îşi caută cu frenezie şi durere nu numai definiţia, ci şi conţinutul. "Prietenia este atât de greu de descris în cuvinte, încât te simţi dezarmat în faţa miilor de gânduri pe care le nutreşti faţă de acest concept"; "Prietenia adevărată este ca o floare rară"; "Prietenul adevărat este persoana care împarte cu tine singurătatea, tristeţea, dar şi bucuria şi fericirea". Iată numai câteva fragmente din oceanul de zbucium uman vizavi de prietenie exprimate în spaţiul virtual.

Definiţia şi conţinutul prieteniei au frământat dintotdeauna minţile semenilor, pentru mulţi dintre ei, sintagma "prietenie adevărată" fiind mai degrabă un pleonasm. Iată de pildă ce spunea Nicolae Steinhardt despre această lucrare: "Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod". La rândul lui, Anton Pann spunea că "prieten adevărat este acela care te sfătuieşte de bine, iar nu acela care îţi laudă nebuniile". Goethe arăta şi el că "prietenia este o delicată legătură a sufletelor prin o armonie în cele mari şi bune", iar Oscar Wilde spune că "prietenia este încercarea prin care se măsoară un om".

Până la urmă, prietenia este şi o încercare, şi o măsură a omului.

Biserica Ortodoxă Română nu a neglijat niciodată comunicarea cu semenii, rolul pozitiv al acesteia, încercând, iată, şi prin Centrul de presă Basilica, nu numai să faciliteze sau să amelioreze comunicarea dintre om şi semenii săi, ci şi să ofere fructul duhovnicesc ce le hrăneşte sufletul, prietenia. Astfel, cuvintele Apostolului Pavel, "căci toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate de folos", şi-au dovedit din plin adevărul în această lucrare.

Omul se lipeşte de Dumnezeu şi de semeni prin comunicare

Referindu-se la sfinţenie, ca transparenţă a lui Dumnezeu în conştiinţa omului, părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte şi despre latura spirituală a comunicării: "Fiinţa noastră se găseşte eliberată pentru o viaţă adevărată într-o comunicare reală. Cei care se simt iertaţi de conştiinţa lui Dumnezeu şi eliberaţi de starea de păcat au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor, au conştiinţa deschisă şi o mare libertate în relaţii; nu există nimic temerar în aceasta, doar sinceritatea inocentă a copilului care nu se simte atins de păcat. E o eliberare imprimată de o mare încredere deopotrivă în Dumnezeu şi în semeni: omul iese din sine şi se lipeşte de Dumnezeu şi de ceilalţi; în acest fel, Dumnezeu şi semenii îi deschid uşa lor. Sfântul este departe de îndoiala care îl închide pe om în el însuşi... Sfinţenia este transparenţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei Lui

în mintea omului... În această transparenţă, deopotrivă subtilă şi densă, se actualizează adevărata natură a omului care în plan spiritual constă în comunicare..."