Prima întâlnire cu şcoala

Prima întâlnire cu grădiniţa sau şcoala nu presupune doar burduşirea unui ghiozdan cu rechizite şi canalizarea atenţiei asupra garderobei copilului. Aceste necesităţi nu ar trebui să preocupe un părinte decât pentru un scurt timp, primordială fiind pregătirea psihologică a micuţilor, aceştia manifestând, pe lângă curiozitate şi emoţie, şi îngrijorare sau tristeţe, în cazul preşcolarilor.

Ruptura de părinţi şi sentimentul de abandon pe care-l încearcă cei mici trebuie evitate cu grijă, pentru a nu face loc eventualelor traume, mult mai greu de înlăturat. Astfel, specialiştii recomandă, pentru a feri copilul de surprize şi a-i descoperi mai multe necunoscute care ar împovăra sufletul copilului, vizitarea grădiniţei înainte de începerea anului şcolar, măcar din exterior, dacă altfel nu se poate, prezentarea activităţilor la care va lua parte şi, în măsura în care există înţelegere, se va recurge şi la o întâlnire cu personalul didactic şi auxiliar.

"Apropierea copilului de cadrele didactice este foarte importantă în perspectiva în care acesta va petrece mai mult timp cu doamnele educatoare decât cu propriii părinţi, mă refer aici la grădiniţele cu program pre-lungit. Şi această apropiere nu se poate realiza decât cu o mare deschidere, bunăvoinţă şi ama-bilitate sinceră din partea tuturor părţilor: educatori, părinţi, copii. Mai mult decât atât, în cazul preşcolarilor, este foarte important şi aspectul încrederii şi cel al siguranţei; părinţii trebuie să le insufle aceste sentimente şi celor mici. Contactul permanent al cadrelor didactice cu părinţii întregeşte acest tablou al adaptabilităţii copiilor în ciclul preşcolar", ne-a spus Claudia M., învăţătoare şi mamă a unui copil de 4 ani, care va intra peste câteva zile în lumea de poves-te a grupei mijlocii de la grădiniţă.

Maturizarea emoţională, foarte importantă pentru copiii de clasa I

O etapă importantă în viaţa copilului o reprezintă primul an de şcoală, trecerea de la atmosfera în care predomina jocul, jucăriile şi personajele din poveşti având particularitatea sa: creează emoţii deopotrivă copiilor şi părinţilor, din motive diferite însă. Pe adulţi îi preocupă în mod special dacă vlăstarii lor vor face faţă cerinţelor educaţionale. "Părinţii din ziua de azi sunt deseori bântuiţi de sentimentul potrivit căruia copiii trebuie pregătiţi de timpuriu pentru competiţie, pentru a reuşi încă de la început. Puţini pot să reziste imboldului de a-i pregăti învăţându-i abilităţile de care vor avea nevoie la şcoală: cititul, scrisul şi socotitul. Dacă nu sunt pregătiţi pentru aceste lucruri, se vor simţi co-pleşiţi că au eşuat încă înainte de a începe. În loc de asta, copiii au nevoie să le fie introduse conceptele cu paşi mici, iar, când vor fi pregătiţi, asta îi va ajuta să deprindă aceste abilităţi mai târziu", explică Răzvan Pleteriu, psiholog clinician principal în cadrul Spitalului de Psihiatrie "Gh. Preda" Sibiu.

Specialistul atrage atenţia asupra greşelilor adulţilor în ceea ce priveşte supraevaluarea intelectuală a propriilor copii, creându-le o falsă impresie despre capacităţilor lor mintale. "Presiunile exercitate asupra copiilor pentru a avea performanţe, înainte ca ei să fie pregătiţi pentru aceasta, reprezintă un mod de a înşela copilul în privinţa posibilităţilor sale de a explora, de a se juca şi a învăţa ceea ce experimentarea îi oferă în mod natural. Prea mulţi copii "precoce" se prăbuşesc mai târziu. Este mult mai importantă dorinţa şi plăcerea de a învăţa şi imaginea de sine. Trebuie să aibă sentimentul că el însuşi îşi controlează învăţarea", mai spune psihologul, subliniind că modul în care este întâmpinat stilul de învăţare al copilului îi poate influenţa disponibilitatea ulterioară de a învăţa.

"Deprinderile motorii fine precum decupajul, desenul şi scrierea necesită o maturizare neurologică semnificativă, precum şi răbdare, atenţie şi perseverenţă, lucruri ce vin odată cu maturizarea emoţională. Ar fi nerealist să credem că toţi copiii sunt pregătiţi pentru aceste provocări la aceeaşi vârstă. Cei care "înfloresc mai târziu", indiferent în ce domeniu, trebuie să fie identificaţi şi să li se respecte ritmul", mai spune psihologul Răzvan Pleteriu.

"Educaţia copiilor, o preocupare comună majoră"

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul adresat copiilor la început de an şcolar în 2009, a subliniat grija manifestată de Biserică faţă de copii, în mod special faţă de copiii dezavantajaţi social, şi a îndemnat cadrele didactice şi părinţii la o conlucrare permanentă: "În contextul crizei economice actuale, cu efecte negative pentru familie şi şcoală, Biserica îi cheamă pe învăţători, profesori şi părinţi la o conlucrare permanentă, în spiritul comuniunii fraterne şi al solidarităţii practice, ca educaţia copiilor să devină o preocupare comună majoră. Iar parohiile şi mănăstirile sunt chemate să ajute cât mai mult copiii săraci să înveţe carte, pentru viaţă, unind credinţa cu ştiinţa şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună".

Când un copil nu este pregătit pentru şcoală

Înlăturarea eventualelor eşecuri, permiţând copilului o maturizare completă, se poate face printr-o amânare a înscrierii copilului în clasa I, ţinând cont de o serie de motive:

- existenţa unor antecedente familiale de dezvoltare mai lentă;

- persoane care au "înflorit mai târziu";

- prematuritate sau probleme fizice în copilăria timpurie;

- întârziere în dezvoltarea fizică sau în alte domenii ale dezvoltării;

- dezvoltare motorie imatură - stângăcii, abilităţi motorii deficitare, vizibile în activităţi precum aruncarea şi prinderea mingii, desenul sau decupajul;

- distractibilitatea şi dificultăţile de concentrare a atenţiei;

- dificultăţi de lateralizare stânga sau dreapta sau de coordonare motorie ochi-mână, vizibile în copierea unui cerc sau a unui poligon regulat;

- probleme de relaţionare socială - dificultăţi în a aştepta să îi vină rândul, să împartă cu alţii sau să se joace cu ei; când copilul este evitat deliberat de ceilalţi copii, ia lucrul acesta foarte în serios.

"În cazul în care oricare dintre aceste întârzieri sau dizabilităţi continuă să interfereze cu progresul copilului, atunci trebuie solicitată o evaluare minuţioasă - neurologică şi psihologică -, pentru a identifica problema care stă la bază", a subliniat psihologul Răzvan Pleteriu.