Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Autoanaliza și conștiența în viața noastră

Autoanaliza și conștiența în viața noastră

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 17 Iun, 2021

O industrie întreagă se ocupă de producerea plăcerii și hrănirea până la saturație, dacă s-ar putea, a laturii hedonice din noi. Adesea, evaluarea vieţii noastre cu obiectivitate ne pare incomodă, inconfortabilă, deşi cunoaştem că este un proces vital în a deveni mai buni, mai conștienţi, mai asumaţi. Deseori ne sustragem să ne privim cu sinceritate în oglindă sau alegem să vedem superficial experiențele din viața noastră. Este necesar, însă, să ţinem cont de unicitatea vieții, de faptul că granițele dintre noi şi ceea ce ne înconjoară sunt iluzorii şi că obiectivul nostru final este de a crea armonie.

De multe ori, atunci când evaluăm situaţii de viaţă și simțim că riscurile sunt prea mari, ezităm, amânăm sau fugim, ceea ce până la urmă este adaptativ și cu sens din prisma mecanismelor filogenetice deprinse de-a lungul dezvoltării umane. Dacă simțim durere, facem tot posibilul să o anesteziem, iar aici vedem creșterea alarmantă a spectrului de dependențe: jocuri de noroc, abuz de alcool, tutun, droguri, promiscuitate, tehnologie, dar şi alte dependențe acceptate și valorizate social, precum dependenţa de muncă, apreciere, succes etc. Doză după doză, com­binație după combinație, a te lăsa amețit pe moment de endorfinele și dorința satisfăcută nu reprezintă altceva decât aburi fragili peste deconectarea de sine de care vrem să fugim.

Adesea, ni se pare dificil să privim imperfec­țiunea, defectele și greșelile frontal, nedisimulat, fără scuze sau acuze asupra altora, fără să ne sabotăm sau victimizăm în relație cu mediul. Ni se pare dificil să recunoaștem că am fi putut face un lucru mai bine, cu mai multă atenție, înțelepciune sau tact. Ne este greu să recunoaștem că am greșit în relațiile și abordarea noastră, că am fost naivi, că am oferit prea puțin sau prea mult în contexte nepotrivite. A ne evalua cu obiectivitate este o sarcină incomodă, inconfortabilă, care uneori cere mai multe resurse și energie decât suntem dispuși să oferim, deși știm că acest proces este vital pentru a deveni mai buni, mai conștienţi, mai asumaţi. Deseori ne sustragem de la a ne pune oglinda în față și a ne privi cu sinceritate, ori alegem deliberat să privim superficial peste experiențele pe care le traversăm și care vin cu un scop în viața noastră. Din păcate, ne oprim doar atunci când durerea ne răvășește. Nu fericirea constituie promotorul grijii față de autoreflecția atât de necesară, ci durerea. Suferința, experiențele negative, pierderea percepută subiectiv, atât de dureros de către psihic, ne pun față în față cu propriul eu.

Diferenţierea emoţională

Cum putem schimba atitudinea şi deveni mai conştienţi de viaţa noastră? Totul porneşte de la felul în care ne raportăm la noi înşine. Este necesar să ne analizăm cu blândeţe, să avem o minimă igienă mintală și emoțională zilnic, iar fiecare experiență dureroasă să o procesăm și să o integrăm în firul roșu al existenței noastre. Sună simplu la prima vedere, însă a învăța să te asculți pe tine, să-ți prioritizezi nevoile și să realizezi că ceea ce simți contează cel mai mult reprezintă esen­țialul pentru sănătatea emo­țională și psihică.

Atunci când vine vorba de raportarea la ceilalți, ar fi de purtat o întreagă discuție despre limite și cât de sănătoase sunt ele. Dacă am crescut într-un mediu care poartă însemnele, amprentele unui climat traumatic, avem de depăşit dificultăți atunci când ne diferen­țiem emoțional de ceilalți. Aceste dificultăţi pornesc de la faptul că nevoile nu ne-au fost prioritizate, valorizate, auzite și ascultate. În consecință, ori devenim prea rigizi, compulsivi, perfecționiști, ori devenim prea permisivi cu cei din jurul nostru. În cazul în care devii prea permisiv, nu există o diferențiere clară între tine și mediu, te lași ușor influențat de părerile și dispozițiile celorlalți, le absorbi și le integrezi ca și cum ar fi ale tale. Practic, ajungi să fii parte secundară, satelit în propria existență, iar cei din jur îți dictează deciziile și opiniile.

A fi bine diferențiat emoțional înseamnă a fi orientat către tine, către nevoile tale și ce simți tu, centrat în ființa ta. Înseamnă să ai curajul să spui nu, să verbalizezi ce îți dorești, să fii asertiv în exprimarea nevoilor și do­rințelor și, mai mult decât orice, să-ți amintești că ceea ce simți contează. A te diferenția emoțional de un mediu care ți-a fost ancoră poate veni la pachet cu sentimentele de rușine și teamă. Chiar dacă faci ceva nou, pe cont propriu, te abați de la norme, ceea ce în primă fază este perceput de către psihic ca fiind periculos, cu costuri mari, cu riscuri, este important să continui, să mergi înainte. Într-adevăr, poate fi un drum anevoios, însă la capătul fiecărei mici victorii știi că ești pe calea cea bună.

Doar noi putem influența și accelera contextul propriei vindecări, prin construirea unui climat de siguranță și acceptare necondiționată față de noi înşine. Tot noi putem frâna contextul vindecării noastre, prin autocritică, îngroparea în dependențe sau lipsa disponi­bilității de a înțelege ce ni s-a întâmplat și de ce. Nu putem crea sentimente pozitive în durere, dar putem construi contextul în care acestea apar. Nu putem grăbi vindecarea inimii, dar putem influența contextul. Pierderea, trauma, dezamăgirile, sentimentele negative intense se simt ca și cum tu ai construit o grădină cu grijă și atenție, iar cineva vine și rupe toate florile de acolo. Mai mult, cineva în care ai avut încredere îţi face asta.

Viaţa, în abordare holistică

Cu toții tânjim după o viață bună și, chiar dacă definim fericirea în moduri diferite, punctul comun îl reprezintă iubirea, armonia și sensul din viața noastră. Atunci când suferim, ne simțim trădați de cei din jur, ceea ce e normal să simțim. Dar trebuie să oprim durerea, pentru că aşa începe vindecarea. Oricâte sentimente negative am experimenta şi la orice intensitate ar fi ele, trebuie să facem faţă adversităților vieții şi să reușim să mergem mai departe. Tot ceea ce simțim este normal, arată că suntem un întreg. Este nevoie să ai încredere în tine, în ceea ce reprezinţi, corp și în inimă, care se vindecă în ritmul lor. Tu trebuie doar să-ți faci munca de susținere în contextul potrivit. Chiar dacă acum te simți blocat în durerea ta, ai suficientă răbdare, vei înflori din nou, aceasta fac inimile: se vindecă în permanență. Pe de altă parte, trebuie să amintesc că, de multe ori, nu ceea ce simți este definitoriu pentru starea ta de bine, ci cât de tolerant ești față de ceea ce simți.

Perspectiva ecologică a abordării holistice ține cont de unicitatea vieţii și integrează faptul că graniţele dintre ființe și obiecte sunt iluzorii, iar obiectivul final este de a crea armonie. Medicina viitorului înseamnă abordarea holistică: minte, corp și emoții. Nimeni nu este atotștiutor, din acest considerent panelurile de experți sunt recomandate în orice afecțiune, fie ea fizică sau psihică: nutriționist, psihiatru, medicul de familie, specialiști din alte domenii. Între corp, emoții și gânduri există o relație de interdependență și linia de prevenție sau tratament vizează toate aceste componente, fără excepție. Nimic nu este separat în univers, ci totul este interconectat, organismul și mediul sunt într-o permanentă stare de relație: părinții noștri au avut părinți care la rândul lor au avut părinți și tot așa, frumusețile naturii nu există fără ochii care le percep, realizările noastre nu înseamnă nimic fără recunoașterea socială a celorlalți. Un gânditor a ajuns la următoarea concluzie: „Înțelepciunea îmi spune că sunt nimic, iubirea îmi spune că sunt totul. Între acestea două viața mea curge”.