Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Cum să ne dozăm respectul de sine

Cum să ne dozăm respectul de sine

Un articol de: Ciprian Voicilă - 17 Noi, 2017

Psihologul Carl Rogers nota cândva că „majoritatea oamenilor se disprețuiesc, consideră că nu valorează nimic și că nu merită să fie iubiți”. Care ar fi cauzele acestei triste realități psihologice? Psihoterapeuții specializați în psihanaliză au demonstrat că ne formăm imaginea de sine interiorizând feed-back-ul primit din partea mediului nostru social, pe măsură ce asimilăm mesaje (explicite sau implicite) privind propria persoană. Autorii acestor mesaje sunt părinții sau tutorii noștri. De aceea, percepția distorsionată de sine este efectul perturbărilor care apar în relația părinte-copil.

Potrivit cercetărilor întreprinse în domeniul terapiei cognitive, oamenii care tind să se deprecieze sunt angajați într-un continuu dialog lăuntric: își spun „nu o să reușesc”, „mie niciodată nu o să mi se întâmple ceva bun”, „nu sunt bun de nimic” etc. Doctorul John Kabat-Zinn afirmă că la originea acestui monolog interior autodistructiv stau experiențele petrecute în copilărie. Dacă o mamă îi va spune copilului: „ești rău” - deși intenția ei era să îi spună „nu îmi place ce faci” -, mintea fragedă a copilului va prelua mesajul „sunt un copil rău”. Enunțul se grefează în mintea sa și îi va reveni adesea, deși copilul va uita contextul în care i-a fost adresat. Ajuns adult, nu va avea sentimentul că persoana sa are o valoare și că merită respectul celorlalți. Omul a cărui minte este permanent acaparată de gânduri distructive fie a fost tratat cu indiferență de părinții săi, fie aceștia nu l-au lăudat atunci când el a excelat în anumite activități.

Efectele deprecierii de sine sunt negative atât pentru persoana respectivă, cât și pentru mediul său social. O ființă cu respect de sine scăzut reacționează față de ceilalți agresiv. Dacă i se întâmplă ceva rău (trece printr-un accident sau boală cronică) vede în acel rău o pedeapsă binemeritată. Nu se simte confortabil cu el însuși, nu își conștientizează starea critică, ba chiar o proiectează inconștient asupra celorlalți. O încredere de sine scăzută nu ne ajută să rezolvăm adecvat problemele exis­tențiale cu care ne confruntăm.

O altă formă de perturbare a imaginii de sine este prea marea încredere în propriile calități și puteri. În acest caz, persoana resimte adesea dezamăgire, frustrare, furie în situațiile când propriile așteptări nu sunt confirmate de realitate - ceea ce conduce la scăderea stimei de sine. În plus, omul autosuficient, cu accente de grandomanie, ajunge să se însingureze, fiindcă semenii săi tind să îl ocolească.

Cum poate fi anihilat monologul interior care hrănește lipsa respectului de sine? În terapia cognitivă întâlnim trei pași. Persoana este îndemnată să își identifice tiparul gândirii negative și să scrie toate gândurile negative ce îi asaltează mintea. Pasul doi presupune notarea, pe o coloană paralelă, a unor enunțuri pozitive care să fie contrapuse celor din prima coloană. La sfârșit, persoana trebuie să își focuseze un timp atenția asupra enunțu­rilor pozitive. Studiile de specialitate au arătat că cine face acest exercițiu de atenție zi de zi, 20 sau 30 de minute, își schimbă tiparul negativ al gândirii, dobândind o imagine de sine echilibrată.

Tradiția noastră creștină a Sfinților Părinți ne propune o serie de mijloace terapeutice, atât pentru prea marea prețuire de sine, cât și pentru înjosirea nefirească de sine. Trebuie să ne iubim ca ființe create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar trebuie să războim trupeasca iubire de sine și roadele ei - slava deșartă și mândria - prin cultivarea unei stări de smerenie, prin deasa rugăciune și prin răbdarea încercărilor vieții. Boala înjosirii de sine se vindecă iubind chipul dumnezeiesc din noi, potrivit cuvântului Sfântului Antonie cel Mare: „Cel care-L iubește pe Dumnezeu se iubește pe sine”.