Învățătura psihologică și morală a basmelor

„A fost odată ca niciodată... pe când făcea plopușorul pere și răchita micșunele... pe când se băteau urșii în coadă; pe când se luau lupii și mieii de gât, de se sărutau, înfrățindu-se.” Mii de ani, cultura umanității a fost una eminamente orală. Prin intermediul poveștilor, bătrânii care acumulaseră înțelepciunea practică a vieții transmiteau generațiilor tinere valorile comunitare, atitudinile corecte și setul de principii și reguli morale care întrețineau viața socială din cadrul comuni­tăților.

Vechimea poveștilor și prestigiul lor incontestabil explică faptul că de câteva decenii povestirile sunt folosite în cadrul întâlnirilor psihoterapeutice. Cunoscutul psihiatru Milton Erickson uza de mijloacele oferite de poveste în cadrul ședințelor sale de psihoterapie.

Psihologul George W. Burns, din școala psihoterapeutică erick­so­niană, a identificat șapte caracteristici importante ale poveștilor: sunt interactive; au puterea să educe ascultătorul atrăgându-l în acțiunea narată; activează și antrenează imaginația; îi învață pe copii cum să îmtâmpine și să rezolve problemele cu care se vor confrunta în viață; îi ajută să descopere mijloacele prin care își vor putea îndeplini obiectivele; poveș­tile îi învață pe copii cum să ia decizii în mod independent.

În plus, povestirile îl impulsionează pe copil să își descopere abilități noi și să își conștientizeze propriile resurse sufletești și spirituale. Îl învață să accepte situa­ții­le critice sau ireparabile: des­păr­țirea de ființa iubită, singurăta­tea, situațiile angoasante, necunoscutul, plictiseala, starea de indecizie. Prin identificarea cu eroii pozitivi, povestea îi întărește micului ascultător încrederea în sine: îl învață să fie curajos și încrezător în șansele sale de reușită. Îl deprinde să își fixeze diverse scopuri și să aspire să realizeze lucruri aparent imposibile. Povestea îl stimulează pe copil să descopere so­lu­ții alternative la problemele cu care este nevoit să se confrunte.

Sunt câteva opere ale genului povestirii care merită recomandate părinților și copiilor pentru valorile pe care le transmit cititorilor și ascultătorilor. Astfel, „Cartea Junglei” îl învață pe copil valoarea respectului și a prieteniei. „Pescărușul Jonathan Living­ston” îi arată ce înseamnă să fii perseverent și să manifești compasiune pentru toată creația lui Dumnezeu. „Cronicile din Narnia” îl fac pe micul ascultător să se confrunte prin intermediul imaginației cu situațiile constrângătoare și îi relevă valoarea spiritului de sacrificiu. „Micul prinț” este una dintre cele mai frumoase și profunde lecții despre bunătate, iubire și omenie. „Pinocchio” îl învață pe copil importanța determinării de sine, prețul devotamentului, valoarea dragostei.

O poveste va fi cu atât mai eficace cu cât ea va fi analizată de copil, susținut de părintele său. Orice poveste poate fi transformată într-un exercițiu de creativitate. Este important ca părintele să îi adreseze câteva întrebări directoare precum: „ce personaj ți-a plăcut cel mai mult?”, „care a fost problema principală cu care s-a confruntat eroul principal?”, „cum ai fi procedat tu dacă ai fi fost într-o asemenea situație”?

Noi, românii, avem o adevărată comoară spirituală: basmele străvechi. Prin intermediul lor, micuții învață să aleagă între bine și rău. Se pot identifica cu eroii năz­drăvani - Feți-logofeți, voinici, haiduci - și pot pleca „peste mări și țări” ca să înfrunte victorios diverși monștri: zmei, balauri. De asemenea, copiii înțeleg că eroii morali sunt întotdeauna susținuți de tot felul de ajutoare imprevizibile: Sfânta Vineri, Setilă, Ochilă, Flămânzilă, cai înaripați, păsări năzdrăvane. Binele triumfă întotdeauna - aceasta este, poate, cea mai puternică învățătură psihologică și morală a basmelor noastre tradiționale.