Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Mutismul selectiv la copii

Mutismul selectiv la copii

Un articol de: Alina A. Rotaru - 14 Feb, 2020

O tulburare care afectează capacitatea copilului de a vorbi în anumite situaţii poartă denumirea de mutism selectiv și este specifică vârstei între cinci şi nouă ani. Prevalența acestei tulburări se situează undeva între 0,3% și 1%, după cum arată numeroase studii. Terapia constă în modificarea comportamentală prin expunere la situaţii sociale cu încurajarea comunicării.

Copilul prezintă o severă selectivitate în vorbire, determinată emoţional, deşi el este pe deplin capabil de exprimarea şi înţelegerea limbajului şi continuă să-l folosească în anumite situaţii, dar refuză să vorbească în altele. De exemplu, un copil poate să fie în măsură să vorbească cu familia, acasă, dar nu cu colegii la școală, grădiniţă sau în anumite situaţii sociale.

Câteva dintre criteriile de diagnosticare se referă la: incapacitatea de a vorbi în situații sociale, unde ar fi de așteptat să vorbească, deși vorbește în alte situații; durata „mutismului” este de cel puțin o lună (nu se limitează la prima lună de școală); este prezentă afectarea funcționalității în domeniul social, academic, profesional; nu este cauzată de lipsa cunoașterii sau disconfortul de a vorbi în situația respectivă; nu este explicată de o altă tulburare de comunicare și nu apare în cadrul altei tulburări mintale. 

Ce declanșează mutismul selectiv

Refuzul persistent de a vorbi poate apărea prima dată la grădiniţă, deoarece intrarea în colectivitate este o situaţie socială nouă, cu potenţial anxiogen ridicat, în special pentru copiii cu trăsături de temperament de tip inhibat, supra­nu­miții „copii timizi”. Timiditatea exagerată la începerea primului an şcolar este un fapt relativ comun. În anumite condiţii, copilul refuză să vorbească, dar familia nu se îngrijorează, considerându-l timid sau ruşinos. Dar repetarea acestei atitudini şi persistenţa ei creşte îngrijorarea familiei, în ciuda faptului „că el ştie să vorbească”.

Deşi limbajul este absent, copiii comunică prin gesturi, priviri, de­sene, uneori chiar prin sunete nearticulate. Copiii cu mutism selectiv sunt capabili să înţeleagă şi să folosească limbajul vorbit, dar în anumite situaţii, cel mai frecvent în afara familiei, ei nu pot face acest lucru. Uneori adulţii au tendinţa să considere că aceşti copii aleg să tacă din încăpăţânare sau opoziţionism, în anumite situații, în timp ce adevărul este că ei sunt forțați de anxietatea lor extremă să păstreze tăcerea, în ciuda voinței lor de a vorbi, pur și simplu, în mod involuntar, vocea lor nu-i ascultă.

Un potențator al declanșării mutismului selectiv este reprezentat de factorii culturali, care se concretizează în inhibiția caracteristică copiilor emigranților, care nu cunosc limba și sunt rușinați pentru că nu pot comunica corect. Diagnosticul diferențial se face pentru a se identifica prezența unor probleme de comunicare, tulburări de neurodezvoltare sau anxietate socială. 

Trăsături specifice

Trăsăturile specifice mutismului selectiv sunt: dificultăţi în men­ține­rea contactului vizual, reticen­ța de a zâmbi şi tendinţa de a avea expresii și mișcări rigide, incomode ale corpului, anxietate, în special în situațiile în care se aşteaptă de la copii să comunice (să salute, să spună la revedere, vă mulțumesc etc.), tendința de a se îngrijora mai mult decât majoritatea copiilor de vârsta lor (teamă de ridicol în situaţii sociale, uneori, pot prezenta simptome specifice tulburării de anxietate generalizată), sensibilitate la zgomot și aglomeraţie, negativism, comportament opoziţionist, excesiv de timizi, ruşinoşi, inhibaţi în prezenţa străinilor, au tendinţa de a se izola, evită persoanele nefamiliare sau contextele sociale necunoscute, prezintă relaţii sociale extrem de selective, deși aceşti copii pot fi consideraţi extrem de încăpăţânaţi, manipulativi şi foarte rezistenţi la schimbare.

Mutismul selectiv este o tulburare de comunicare, având o dimensiune psihologică, implicaţii psihiatrice şi consecinţe importante atât asupra funcţionării sociale, cât şi a celei familiale a copilului. Prin urmare, o intervenţie adecvată presupune existenţa unei echipe de management formată din: educator, învăţător, psiholog, consilier şcolar, medic psihiatru, pediatru, părinţi, logoped.

Se recomandă o combinație de abordări terapeutice, iar cercetările arată că combinațiile mai eficiente includ o componentă de modificare comportamentală prin expunere la situaţii sociale cu încurajarea comunicării.

Abordări terapeutice

Pentru că mutismul selectiv este considerat o tulburare de anxietate, tratamentul medicamentos poate reprezenta o opţiune în cazurile foarte severe, la copii mai mari şi adolescenți a căror anxietate conduce la izolare sau depresie. Medicaţia, atunci când este utilizată, nu este niciodată singura opţiune de tratament pentru un copil cu mutism selectiv. Copilul trebuie să fie inclus într-un plan individualizat de terapie pentru a-l ajuta să-şi depăşească dificultăţile.

Putem ajuta un copil cu mutism selectiv comunicându-i că, atunci când se va simţi suficient de confortabil pentru a vorbi, este în regulă să o facă, nu utilizăm metode de șantaj pentru a-l determina sau forța să vorbească, facilităm momente de joacă după programul de grădiniță sau școală, astfel încât copilul să se simtă confortabil cu alți copii în situația de joacă.

Atitudinile de evitat sunt următoarele: nu insistăm şi nu ameninţăm copilul să vorbească, nu-l pedepsim, nu-l blamăm şi nu îl ignorăm atunci când se află într-un grup în care se manifestă aceste comportamente, nu îi oferim atenţie excesivă atunci când are o încercare de comunicare, acest fapt poate face ca un copil anxios să se simtă chiar mai incomod şi să regreseze în încercările lui de a vorbi, nu-l tachinăm şi nu-l comparăm cu alţi copii de vârsta lui care fac faţă cu succes situaţiilor sociale și urmărim expunerea lui progresivă la situaţii şi persoane noi.

Comportamente specifice copilului cu mutism selectiv

 - Dificultate în menținerea contactului vizual
- Tendinţa unor mișcări rigide, incomode ale corpului
- Anxietate, în special în situații în care se așteaptă să comunice
- Tendința de îngrijorare mai mult decât majoritatea copiilor de vârsta lui
- Sensibilitate la zgomot și aglomeraţie
- Timiditate excesivă
- Inhibare în prezenţa străinilor
- Tendinţa de izolare
- Evitarea persoanelor sau a contextelor sociale necunoscute
- Relaţii sociale extrem de selective.

Citeşte mai multe despre:   copil  -   mutism selectiv