Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Procesul devenirii e complicat pentru fiecare om

Procesul devenirii e complicat pentru fiecare om

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 10 Mar, 2021

O mare parte din munca mea în cadrul cabinetului de psihologie constă în interacțiunile pe care le am cu părinții și copiii lor. Deseori sunt profund înduioșată de procesul devenirii copilului și cât de dificil este acesta. Fiecare persoană traversează în procesul creșterii ei foarte multe etape și bifează achiziții psihologice, comportamentale și emoționale de care depinde calitatea vieții mai târziu. 

Limbajul, motricitatea fină și grosieră, adaptarea la creșă, grădiniță și dezlipirea de persoana de atașament, integrarea într-un mediu nou, transformările fizice care au loc în permanență, explorarea mediului înconjurător, achiziția de cunoștințe și deprinderi, toate acestea sunt o parte din provocările pe care un copil le parcurge în dezvoltarea lui. Considerăm în mod eronat că a fi copil este simplu, doar pentru că cineva îți poartă de grijă în permanență și este responsabil de tine. În realitate, a fi copil presupune un proces continuu de transformări și achiziții care deseori sunt dificile și extrem de provocatoare.

Acest proces complex și necesar presupune sus­ținere permanentă, iubire, acceptare necon­diționată, toleranță și atenție din partea părin­ților cu precădere.

Sub nici o formă viața unui copil nu e ușoară, doar pentru că doi adulți au grijă de el. Mediul familial construiește premisele unei dezvoltări armonioase, dar care uneori poate fi dificilă, plină de obstacole. Expunerea frecventă la acest tip de situații mi-a dezvoltat o apreciere aparte față de procesul devenirii fiecărui om, în cele mai multe cazuri complicat. Aşa se face că manifest toleranţă faţă de ceea ce presupune dificultatea de a ajunge la un anumit stadiu sau de a îndeplini un anumit obiectiv. Acest articol este, de fapt, o invitație la analiza propriului proces de maturizare și creștere ca om.

Toleranţă şi îngăduinţă

Fiecare viață are o poveste, presărată cu momente de fericire, bucurie, tristețe, lacrimi și zâmbet, dar de cele mai multe ori încărcată cu asperități și provocări de toate tipurile. Acest proces al devenirii este, cum spuneam, complicat pentru fiecare om, dar la intensități și în proporții diferite. Îți propun ca, într-un moment de intros­pecție, să te întrebi: Care sunt cele trei momente definitorii ale vieții tale, momentele de cotitură sau transformare? Peste ce greutăți și pierderi ai trecut încât ai crezut că nu vei mai vedea luminița de la capătul tunelului, dar într-un fel sau altul ai reuşit să treci de ele, mai înțelept și mai bun? Care sunt experiențele care te caracterizează? Povestea ta este într-o măsură mai mică sau mai mare povestea fiecărui om, întrucât emoțiile sunt universale: bucurie, tristețe, dezgust, furie, dezamăgire, speranță, încredere, durere, iubire.

Procesul devenirii este complicat pentru toţi oamenii deoarece, la nivel macro, fiecare trecem prin numeroase schimbări și transformări profunde de-a lungul vieții. O imagine de acest tip în fața ochilor ne învață toleranța și îngăduința față de semenii noștri care traversează provocări similare. Fiecare avem o poveste despre noi, despre parcursul pe care l-am avut până în acest moment. Accentuez faptul că povestea pe care ne-o spunem despre noi este deosebit de importantă pentru că aici avem o imagine fidelă a identității pe care ne-o asumăm și a întâmplărilor ce ne-au marcat. La o privire mai atentă, am putea constata ceea ce scria și Albert Camus: „Am descoperit în mijlocul urii mele o iubire care poate învinge orice, în mijlocul lacrimilor am descoperit zâmbetul, în mijlocul deznădejdii, liniștea. Așa am descoperit că în mijlocul iernii este o vară. Și acum sunt fericit. Pentru că am dovada că nu e important cât de dură e viața cu mine, când în mine există ceva care mă apără continuu… În mijlocul celei mai grele ierni am descoperit că în mine se află o vară invincibilă”.

Dispunem de nebănuite resurse interioare de a ne reveni și reinventa chiar și din cele mai aspre situaţii. Psihismul nostru este fascinant prin prisma faptului că se adaptează și reușește să fructifice cele mai dure condiții ale vieții. Așa a descoperit și explorat psihologia conceptul de dezvoltare posttraumatică. Dincolo de greutate, există o bucurie a vieții din care merită să guști cu toată ființa. Îmi relata un amic că în Africa a învățat ce înseamnă bucuria, acolo, printre băştinaşii care nu aveau nici o posesiune materială, dar debordau de fericire și entuziasm pentru simplul fapt că există. Noi, prin comparație, suntem împovărați zilnic, nemulțumiți, nefericiți, suntem într-o permanentă goană după mai mult, cu speranța iluzorie că împlinirea stă în următoarea achiziție. Când te angajezi în cursa achiziționării de bunuri pentru a fi mai fericit(ă), ești de fapt pe un tărâm periculos. Când validarea ta este în relație cu posesiunile materiale, vei fi într-o alergare fără sfârșit după mai mult.

„Cât de minunată este viața!”

Identitatea ta nu se leagă de lucrurile pe care le deții. Adevărul este că ai venit gol în lume și gol vei pleca, dezbrăcat de orice bun material sau realizare. Cumpărăm mereu şi mereu, crezând că „a avea” îl poate înlocui pe „a fi”. Cumpărăm, adesea, pentru a ne anestezia neîmplinirile, măcar temporar. Dar oare cât din lucrurile pe care le-am cumpărat în decursul ultimilor cinci ani ne-au fost realmente folositoare? Tânăra Etty Hillesum absolvise Dreptul la Viena şi s-a întors în Germania când au început deportările la Auschwitz. Deși i s-au oferit numeroase ocazii să scape, a ales să împărtăşească soarta poporului ei, fiind atrasă de spiritulitatea creştină, aşa cum avea să fie caracterizată mai târziu. La 29 de ani, scria în jurnalul său: „Uneori, când stau într-un anumit colț al lagărului, cu picioarele înfipte în pământul Tău, cu privirea ridicată spre cerul Tău, mi se întâmplă să-mi curgă lacrimi pe obraji, lacrimi de adâncă emoție și recunoștință. Stau în mijlocul a ceea ce oamenii numesc oroare și totuși pot spune: «Cât de minunată este viața!»”

Întotdeauna vor exista provocări de ordin relațional, social, profesional sau intelectual în viața noastră. Scopul nu este să aștepți viața perfectă, ci să fii fericit(ă) acum, să cauți toate motivele de mulțumire și să dai tot ce ai mai bun din tine în fiecare moment. Un alt fragment din jurnalul lui Etty începe așa: „Deși alteori zac într-un colț, chinuită de febră și fără să pot face nimic, am ramurile de iasomie și peticul de cer dincolo de fereastră. Descoperirea că Dumnezeu mă iubește este evenimentul care depășește prin magnitudine și intensitate cele mai oribile situații ale vieții”.

Trebuie să fim recunoscători pentru fiecare experiență pe care viața ne-o oferă. Numără binecuvântările și notează-le. Când vrei să exprimi o nemulțumire, amintește-ți câte motive de fericire ai și fii mulțumitoare. Încep eu prin a adresa câteva cuvinte de mulțumire: Mulțumesc pentru oportunitatea de a scrie, pentru întreaga mea viață și pentru actul simplu și vital de a respira. Marcel Jouhandeau spunea: „Faptul că viața-i o sărbătoare i-a scandalizat pe unii. Dacă au ales să fie nefericiți, treaba lor…” Aşadar, care sunt motivele tale de mulțumire?