Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Soluţii la criza singurătăţii

Soluţii la criza singurătăţii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 14 Iul, 2022

Desmond Tutu scria „existăm pentru că aparținem”, făcând referire, aşadar, la sentimentul de apartenență. Esențial este faptul că suntem ființe sociale şi nici un gadget nu poate schimba aceasta. Nici o convorbire virtuală nu poate înlocui atingerea și îmbră­țișarea umană.

„Designul” nostru cel mai profund cere conexiune umană și aici îmi amintesc de experimentele pe care le-am studiat în anii de facultate, cu puii de maimuțe care mureau dacă nu erau atinși, deși nevoile de bază le erau satisfăcute (hrană, căldură, adăpost). Sau o altă serie de experimente în care acestea alegeau mama surogat cu blană, chiar dacă nu îi hrănea, în locul unei mame surogat din sârmă, care îi hrănea, deoarece atingerea era mai importantă decât satisfacerea unor nevoi imediate.

Evoluăm în grupuri şi căutăm conexiune umană, dincolo de orice altceva.

Deși tendința noastră este de a împărtăși în permanență atitudini și de a schimba impresii sociale, scriitorul Augustin Cupșa nota atât de elocvent: „(…) Şi dacă am reuși să ne spunem tot, în urma celei mai adânci emoții, sau chiar născându-se din împărtășirea ei, mai rămâne ceva. Iar acel ceva ne face să fim, de fapt, singuri cu ceilalți, singuri și ei”.

Tema singurătății fundamentale a fost îndelung analizată și studia­tă de către filosofi și psihologi: ne naștem singuri și murim singuri, oricât de mulți oameni ne-ar înconjura. În mod intim, experiențele noastre rămân ale noastre, doar ale noastre. Definim singurătatea ca nevoia de afecțiune care nu e satisfăcută, ca o deconectare de ceilalți în care vrei să aparții, dar nu poți.

Atunci când folosim termenul de criză, în majoritatea cazurilor ne referim la o criză de lucruri tangibile: mâncare, produse sau servicii restricţionate din motive şi situaţii punctuale, de ordin economic, de obicei. Prea puțin se vor­bește despre o criză în termeni abstracți: trăim o criză de sens, trăim o criză a singurătății care atinge cote alarmante, trăim o criză de identitate, nu mai știm ce valori ne definesc, absolutele devin fluide și se de-construiesc prin prisma noilor curente post-postmoderne. Aceste crize stringente există, chiar dacă nu reprezintă probleme puse în politicile de sănătate publică.

Singurătatea depășește cu mult sfera rela­țiilor apropiate. Poți fi însingurat de țara ta, de guvernul tău, de cultura ta, poți să fii singur într-o mulțime de oameni. Studiile arată că singurătatea crește riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, de­men­ță, depresie, atac cerebral. Cu alte cuvinte, cercetările arată că un bol cu chipsuri mâncat cu prietenii e mai benefic pentru sănătate decât o salată mâncată singur.

Antidot pentru singurătate

Viața înseamnă o succesiune de nașteri: naștere fizică, naștere existențială, marcată de momentul în care îți găsești misiunea și sco­pul pe pământ, naștere spirituală. M-am gândit la ceea ce înseamnă naşterea relațională și momentul în care descoperim importanța relațiilor în viața noastră, mai presus de poziție socială, bani sau faimă.

Nașterea relațională înseamnă un moment în care începi să investești în relațiile tale. Devii permanent curios, neobosit de curios, mereu visezi la ceva, mereu vrei să construiești ceva, să cauți un răspuns la o întrebare sau dilemă. Aceasta îți dă o vitalitate anume, care te face atragător și dezirabil în relații.

Oamenii se împart între cei vii emoțional și cei amorțiți emoțional, pe lângă care viața trece fără să guste din împlinirea pe care rela­țiile o aduc.

M-am gândit că o primă abilitate pentru a construi relații este să nu ai un ego mai mare decât sinele, adică egoismul tău și auto­i­mpor­tanța pe care ți-o acorzi să nu depășească abilitățile tale umane și relaționale, sinele tău conștient. În afară de părinții tăi, care în mod ideal ar fi indicat să-ți ofere suport, afecțiune și iubire în demersurile tale, măcar până la vârsta de 18 ani, este responsabilitatea ta să-ți dezvolți abilitățile socio-emoționale pentru a stabili relații și a fi o prezență agreabilă.

M-am întâlnit recent cu una dintre prietenele mele cu care am crescut în aceeași biserică, în copilărie și adolescență, și mi-a povestit despre ce a implementat împreună cu soțul și am rămas impresionată. Au văzut că în biserica pe care o frecventează, nimeni nu vizitează cu regularitate oamenii în vârstă, așa că s-au gândit să facă ei acest lucru. Mi-a spus că pentru ei a fost o experiență care aproape le-a schimbat viața… să vadă câtă înțelepciune neexploatată se află la bătrâni (ca o paranteză largă, trăim un lucru fără precedent astăzi, oamenii în vârstă, care odată erau înțelepții comunității, valo­rizați și prețuiți, reprezentau un tezaur de informație, astăzi au fost înlocuiți de tehnologia care ne oferă răspunsuri, dar nu și înțelepciune, atât de necesară, pentru a avea o viață împlinită), câtă bucurie le produce o vizită, ce revărsare de semnificație pentru ei. Am fost impresionată de ideea lor.

O altă soluție la criza singură­tății o reprezintă construirea de comunități sustenabile. La fel cum înainte era nevoie de un întreg sat ca să crești un copil, la fel este nevoie acum de o comunitate de oameni alături de care să ne dezvoltăm. Inclusiv atunci când vine vorba despre viața de cuplu avem așteptarea nerealistă ca partenerul să îndeplinească rolurile unei întregi comunități: prieten, confident, sfătuitor, iubit, soț, tată. Însă, un om e doar un om, limitat prin natura posibilităților sale, în schimb, o comunitate înseamnă mai multe roluri, mai multă împlinire care vine din mai multe părți, un scenariu mai realist, cu sigu­ranță.

Disponibilitate pentru relații

Un amic se gândea la o schimbare de carieră după mijlocul vieții și mi-a spus un lucru care mai apoi mi-a dat de gândit: Nu vreau să mă risipesc în schimbări care nu mi se potrivesc, neapărat. M-am gândit la tema risipirii şi m-am întrebat cine sunt acei oameni, care sunt emoțiile și proiectele în care mă risipesc, astfel încât nu-mi mai rămâne timp pentru esențial? De unde este necesar să mă adun ca să pot construi relații împlinitoare?

Adună-ți puterea și renunță la atașamente vechi, la obiceiuri care-ți sabotează creșterea personală și devenirea în ceea ce ești menit să devii. Poate ești risipit în neiertare, în amărăciune sau răutate. Poate ești risipit în bârfă, lipsă de sens și invidie. Adună-ți puterile și fă ceea ce trebuie făcut: iartă, îmbrățișează, acceptă realitatea, acceptă durerea, înțelegeți dezamăgirea. Construiește relații cu sens. Fiecare om ce apare în viaţa noastră plantează, în mod profund, o sămânță ce crește în noi, poate fi o sămânță pozitivă sau poate fi una negativă. Alegeți cu grijă oamenii de care te înconjori, pentru că ei îți influențează prezentul și viitorul.

Ultima perioadă din viața mea a fost ca o cernere fină a relațiilor. În momentele de criză mi-am dat seama care sunt oamenii de care vreau să mă înconjor. Totul a venit natural: pe cine vreau să am alături de mine într-o situație de criză? Răspunsurile îți vin instant, sufletul tău știe cine-ți face bine și cine nu, alături de cine vrei să traversezi o situație complicată emo­țional sau logistic.

 

Citeşte mai multe despre:   depresie