Veșnica nemulțumire, o boală a societății de consum

Societatea noastră de consum a evoluat, atingând punctul ei maxim: hiperconsumul. Sociologul Gilles Lipovetsky a descris con­secințele acestei realități - un nou tip al consumatorului care „se impune ca stăpân al universului”. Acesta este imprevizibil în privința gusturilor, „avid de experiențe emoționale și de un trai mereu mai bun”, preocupat de mărci, „ahtiat după bunăstare materială și confort psihic”. Spiritual, este preocupat de „farmaciile fericirii” - acele tehnici care pretind că te conduc negreșit, fără efort și repede la fericire.

În societatea de hiperconsum, fericirea este transformată în obiect de marketing.

Pentru a ține pasul cu ceilalți trebuie să avem resurse financiare să putem achiziționa continuu bunurile și serviciile aflate la modă. Altfel, ne simțim frustrați: stima și imaginea de sine ne scad semnificativ. Este ca și cum altcineva ne-a fixat un țel al vieții măsurabil în bani, obiecte, materialitate. Astfel, putem uita că pe lume sunt lucruri mult mai importante și necuantificabile: dragostea, prietenia, bucuria de a fi.

Orice obiect este finit. Odată consumat, simțim plictiseală și tentația de a porni în căutarea altor și altor bunuri. Setea de infinit din noi caută acel obiect miraculos care să o satisfacă o dată pentru totdeauna.

O citire atentă a piramidei nevoilor umane, descrise de Abraham Maslow, ne va face să conștientizăm valoarea reală a fiecărei nevoi și vom înțelege că omul se simte împlinit doar atunci când îi sunt satisfăcute nevoile superioare. După Maslow, nevoile primare sunt cele fiziologice (de hrană, aer, somn). Pe nivelul imediat superior sunt nevoile de securitate (siguranță personală, securitatea casei, a familiei). Apoi vin nevoile sociale și de apartenență la un grup (prietenie, familie, nevoia de afecțiune). Urmează nevoia de stimă - nevoia de recunoaștere socială venită din partea celorlalți, și respectul de sine (care generează sentimentele de încredere în sine, adecvare, competență).

Nesatisfacerea lor produce descurajare și complexe de inferioritate. În vârful piramidei se găsesc nevoile de autorealizare (realizarea sinelui propriu, creativitatea, spontaneitatea).

Pentru noi, creștinii, a ne realiza sinele înseamnă să intrăm în comuniune cu Dumnezeu prin Sfintele Taine ale Bisericii și să ne bucurăm de darurile Duhului Sfânt. Pentru omul duhovnicesc sunt esențiale bunurile duhov­nicești, nu cele materiale. O atenție prea mare acordată bunurilor materiale ne primejduiește relația cu Dumnezeu: ne va împătimi sufletul.

Sfântul Antonie cel Mare ne arată pericolele patimii nemul­țumirii: „Cei ce nu sunt mulțumiți cu cele ce le au la îndemână pentru trai, ci poftesc la mai mult, se fac robi patimilor, care apoi tulbură sufletul și îi insuflă gânduri și închipuiri că cele ce le au sunt rele. Și după cum hainele mai mari decât măsura împiedică la mișcare pe cei ce se luptă, așa și dorința avuției peste măsură împiedică sufletele să lupte sau să se mântuiască”.

Același mare sfânt ne descrie starea sufletească a omului care mulțumește pentru toate, accentuând ideea că pentru creștin cea mai mare mulțumire este să se ferească de păcate: „Când te întorci cu mulțumire spre așternutul tău, aducându-ți aminte de binefacerile și de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu și umplându-te de înțelegerea cea bună, te vei veseli și mai mult, iar somnul trupului tău se va face trezvie a sufletului și închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. (...) Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulțumire cumpănește mai mult decât toată jertfa cea de mare preț înaintea lui Dumnezeu”. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne învață că cel care mulțumește pentru toate Domnului dă dovadă de noblețe duhovnicească și va primi ca răsplată binecuvântarea lui Dumnezeu.