Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
1.500 de tineri uniți în credință la Iași
La Iași, a avut loc, în perioada 26-28 august, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM), eveniment organizat de Arhiepiscopia Iașilor în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași. Cea de-a patra ediție a evenimentului le-a propus tinerilor spre dezbatere tema „Ce pot face pentru vindecarea aproapelui meu?”
Ziua de 26 august a debutat cu Sfânta Liturghie, la care au luat parte voluntarii ITOM, pentru că întotdeauna lucrul bun se începe cu Dumnezeu. A urmat sosirea celor 1.500 de tineri din Arhiepiscopia Iașilor, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Episcopia Hușilor, Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia de Bălți, Episcopia Basarabiei de Sud și Mitropolia Cernăuților și, ulterior, cazarea acestora la căminele studențești. Deschiderea oficială ITOM 2024 a avut loc în Catedrala Mitropolitană, în prezența autorităților locale și a reprezentanților instituțiilor partenere.
IPS Mitropolit Teofan le-a adresat tinerilor un cuvânt de învățătură: „Ce căutăm noi, oamenii, cel mai mult în viață și mai ales voi, tinerii? Bucurie, dragoste și sentimentul împlinirii. Și omul caută aceste trei lucruri pe diferite căi. Căutând aceste lucruri, o faceți în legătură cu Dumnezeu. Sper ca în aceste trei zile să aveți bucurie în voi, să fiţi împliniți lăuntric și să simțiți că iubiți și sunteți iubiți. Acesta este gândul pe care îl așez la rădăcina acestei întâlniri”.
În cadrul alocuțiunii sale, primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a urat tinerilor bun-venit în capitala istorică a României și a punctat importanța credinței: „Credința creștină ortodoxă este un factor de stabilitate al comunității noastre, la care ținem foarte mult și pe care vrem să-l promovăm în continuare. Mă uit cu tristețe la tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, în jurul nostru, și îmi doresc ca generația voastră să fie una mai performantă, care va reuși să schimbe relele care s-au înfăptuit până acum. Faceți parte dintr-o mare organizație, cea ortodoxă. Trebuie să fiți mândri că faceți parte din această organizație ortodoxă a creștinătății, din Biserică. Aceasta este calea pe care trebuie să o urmați și să fiți statornici”.
„Fiecare zi pentru om este o șansă”
Vocea tinerilor participanți la ITOM a fost reprezentată, în cadrul festivității de deschidere, de Cătălina Vornicu: „Mulțumim Bisericii pentru că ne găzduiește căutările și neliniștile. Mulțumim Părintelui Mitropolit Teofan pentru binecuvântare și prezența sa alături de noi! În așteptarea întâlnirii, mă întrebam cu ce vom pleca de aici? Ce vom lua cu noi în desaga minții și a inimii noastre de la această întâlnire? Fiecare zi pentru om este o șansă, în fiecare zi Dumnezeu ne vorbește prin cărți, prin oameni, prin ceea ce se întâmplă cu noi. Vom putea auzi glasul Lui, ne-am întâlnit aici 1.500 de universuri, 1.500 de lumi, fiecare cu viitorul său, viitor pe care îl pregătim în fiecare zi. În fiecare zi, Dumnezeu ne vorbește în șoaptă. Nu ne rămâne decât să fim atenți și să-I auzim vocea”.
După evenimentul de deschidere, tinerii s-au grupat la Colegiile Naționale „Mihai Eminescu”, „Garabet Ibrăileanu”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” și Liceul cu Program Sportiv și, împreună cu moderatorii, au dezbătut ce pot face pentru vindecarea aproapelui, atât trupește, cât și sufletește.
„Dragostea trebuie să fie ținta noastră”
Odată cu încheierea sesiunilor, participanții însoțiți de preoți și voluntari s-au îndreptat spre Grădina Pallas Mall pentru a participa la conferința susținută de părintele Pimen Vlad, stareţul Chiliei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos. Acesta le-a spus tinerilor că „atunci când nu treci prin necaz, uiți de el. Ce putem face noi spre vindecare? În primul rând să vedem care e viața noastră, ce facem cu noi înșine și atunci o să vedem că e nevoie să avem noi starea bună, să ne rezolvăm problemele noastre și asta înseamnă să luăm legătura cu Dumnezeu”. În cadrul conferinței, părintele Pimen le-a explicat tinerilor că dragostea trebuie să fie ținta noastră. Dragostea caută întotdeauna să-i fie bine aproapelui. Se uită întotdeauna și la celălalt. Dacă încercăm să punem dragostea ca țintă a noastră, să o avem în familie, să o avem în jurul nostru, atunci nu vom mai fi nepăsători. Să ne uităm și la cel de lângă noi, că poate este obosit, amărât sau necăjit, și să vedem cum îl putem ajuta, să îi preluăm din greutățile lui. Părintele Pimen a concluzionat că asta ar trebui să facem cu toții, fiecare la nivelul lui.
„Cel mai mare se dedică celui mai mic”
Peste 200 de tineri au fost implicaţi în desfășurarea evenimentului și aceştia consideră că voluntarii ITOM sunt expresia Bisericii.
„Am 17 ani și am trecut în clasa a XII-a. E prima oară când vin la ITOM. N-am mai fost niciodată ca participant și am ales să vin fiindcă mie îmi place foarte mult să învăț alături de tineri, mai ales când este vorba de o temă duhovnicească, cum este aici la ITOM. Și în plus, când faci o activitate de suflet, din dragoste pentru aproapele, când vrei să aduci fericirea pe chipul unui tânăr, ești și mai motivat. Comunicarea și comuniunea pentru voluntari sunt esențiale și cu gândul acesta ne-am început ziua, la Sfânta Liturghie. Ce este mai important decât Sfânta Liturghie? Hristos ne unește, fiindcă toți vrem să fim în comuniune. De aceea ne dorim să începem cu rugăciune, iar când ești în rugăciune, ești cu Hristos și cu toți ceilalți împreună” (Maria, voluntară ITOM).
„Am 21 de ani și sunt studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Iași. Aceasta este prima mea ediție la ITOM ca voluntar. Mă ocup de festivitățile de deschidere și închidere. Momentan, îmi place foarte mult ceea ce fac și îmi place foarte mult colectivul. Chiar mi-am făcut prieteni și sunt convinsă că am ocazia să mă dezvolt și să am parte de experiențe noi. Voluntariatul pentru mine înseamnă să te dedici celuilalt, să fii întru totul pentru el. Cum a spus coordonatoarea noastră, și mi-a plăcut foarte mult, cel mai mare se dedică celui mai mic. Tema întâlnirii este un prilej de învățare. Consider ca pentru a-l vindeca pe aproapele nostru, în primul rând trebuie să-i fim alături și să-l ascultăm, să vedem cum se simte, de ce are nevoie și să-l îndrumăm spre credință, spre Dumnezeu. Aceste întâlniri sunt utile deoarece aduc împreună tineri cu aceleași valori și de aceeași credință. Ne cunoaștem, se leagă relații și practic se pune o cărămidă spre vindecarea celorlalți. ITOM e ceva inedit. Mă bucur nespus că pot ajuta” (Bianca, voluntară ITOM).
Cea de-a doua zi a evenimentului a oferit participanților un program variat, interactiv și extrem de interesant. Ziua a început cu Sfânta Liturghie, la care tinerii au participat la patru biserici din Iași, și anume: „Sf. Ecaterina - Toma Cozma”, „Sfinții 40 de Mucenici”, „Buna Vestire” și „Sfânta Parascheva”, iar ulterior au urmat sesiuni de lucru și conferințe menite să ofere răspunsuri la întrebarea „Ce pot face pentru vindecarea aproapelui meu?”
Un moment mult așteptat în rândul participanțior, dar și voluntarilor, pentru că toți au în egală măsură dorința de a se îmbogăți duhovnicește, a constat în participarea la conferințele de tip TEDx, care au fost susținute în amfiteatrele Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Părintele arhim. Nicodim Petre, consilier la Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a dialogat cu tinerii chiar pe tema evenimentului.
Conferința susținută de pr. Dragoș și preoteasa Daniela Bălinișteanu a avut ca temă „Familia creștină - sursă de vindecare a comunității”. Participanții la conferința susţinută de Andrei Nicolae Mihai au aflat despre „Dependența digitală - începutul și sfârșitul dependențelor contemporane”. O altă temă abordată în cadrul TEDx a fost „Cine trebuie să devii ca să îți împlinești visul de a avea carieră și familie?”, susținută de Andreea Ogăraru. Cea de-a cincea conferință a adus în prim-plan întrebarea „Ce gândesc tinerii despre relații” și a fost prezentată de lect. univ. dr. Smaranda Buju.
„Indiferența este moarte înainte de moarte”
Părintele arhim. Nicodim Petre a provocat tinerii la dialog, adresându-le mai întâi câteva întrebări: „Cine este aproapele meu? De ce trebuie să fac ceva pentru el? Cum îmi dau seama că cel de lângă mine are nevoie de ajutorul meu? Cum să-l ajut să se vindece în condițiile în care eu sunt la fel de bolnav ca și el sau chiar mai bolnav? Suntem aproape de oameni pentru că-i iubim, pentru că sunt Chipul lui Dumnezeu. Pentru că un creștin nu poate fi indiferent când cel de lângă el plânge. Indiferența este moarte înainte de moarte. Pe omul comod și egoist îl recunoști de departe, îl recunoști ușor atunci când nu vrea să facă binele. Se scuză. Are zeci de scuze. Apoi, dă vina pe alții. Nu are bărbăție de a-și asuma ceva. Sfârșește prin a se plânge și încerca să demonstreze cât este de greu să facă ceva. Creștinul se confruntă adesea cu situații în care nu poate ajuta pentru că cel ce are nevoie de el este prea departe sau este în spital și nu poate ajunge acolo. În aceste situații, se roagă, cere ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al Sfinților. Vindecarea vieții noastre în ce privește sufletul are proiecție în veșnicie. Suferința poate fi o oportunitate în perspectiva vindecării sufletului. În suferință, credința se clarifică și se întărește. Devine mai viguroasă. Boala ne arată cât suntem de fragili, ne aduce aminte de moarte și de faptul că suntem efemeri”.
Andrei Mihai Nicolae, consilier în domeniul adicțiilor, fost rocker, fost dependent de alcool şi droguri, le-a explicat tinerilor că, odată cu răspândirea telefoanelor și a monitoarelor în casele oamenilor, coeficientul de inteligență a scăzut, iar cu cât au fost mai expuse generațiile tinere la internet, cu atât a crescut consumul de droguri. Biserica este singura cu adevărat competentă să ajute. Nici un om nu a ajuns rău respectând poruncile Bisericii. Cum devine omul dependent de o rețea socială? Din dorința de relaxare. După săptămâni în care zilnic s-au petrecut 15-20 minute pe social media intervin dependența și, apoi, statul ore în şir.
După conferințe, tinerii au continuat sesiunile de dialog, cu jocuri și activități creative, menite să îi facă să conștientizeze felul în care pot contribui la vindecarea aproapelui. În cadrul acestor sesiuni, participanții au avut de realizat un scurt videoclip care să ilustreze tema ITOM de anul acesta. Activitatea a stârnit interesul tinerilor, care au dat dovadă de multă creativitate.
Ziua a treia a evenimentului a început cu Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană, și apoi a avut loc festivitatea de încheiere. Tinerii au plecat spre casele lor cu dorința de a reveni anul viitor şi mai bogați sufletește, dar şi în prieteni și cunoștințe de folos pentru viață.
„Am venit la ITOM pentru a găsi oameni cu care să vorbesc despre Dumnezeu, fără să fie numele Lui luat în râs, pentru a lega prietenii și a învăța lucruri noi. Cred că am ajuns să înțeleg puțin mai bine decât înainte profunzimea frazei: A ajuta la vindecarea aproapelui. Cred că empatizând cu el și stând de vorbă, înțelegându-i nevoile și punându-l pe el pe primul loc, pot ajuta la vindecarea lui. Rugăciunea e un alt mod de a vindeca. Pe noi, tinerii din biserică, ne unește dorința de a spune cu voce tare că suntem creștini, de a mărturisi de fapt adevărul și prietenia dintre noi, pentru că am observat că foarte mulți cu care nu mă cunoșteam mi-au zâmbit atât de frumos și m-au ajutat când am avut nevoie. M-am simțit timp de trei zile ca într-o mare familie” (Medeea, 17 ani, Iași).
„Nu mă așteptam să fie atât de frumos. Foarte mulți tineri, foarte multă voie bună, foarte multă rugăciune, dar și divertisment de bună calitate, toate în spiritul credinței. M-am bucurat să simt unitatea și bucuria comuniunii. Această unitate ne face mult mai puternici, ne aduce o fericire, o liniște interioară și ne oferă răspunsuri. Abia aștept să revin anul viitor, dar până atunci mă voi implica în alte activități ale Bisericii, pentru că aceasta e calea cea dreaptă” (Giulia, 15 ani, Rădăuți).
„A fost multă iubire. Suntem aici împreună toți, români și din Moldova, și din Cernăuți, și m-am bucurat de felul în care m-au primit. ITOM a fost foarte frumos. Am simțit că nu sunt singură și sunt foarte mulțumită pentru tot ce am trăit pe parcursul celor trei zile. Sesiunile de dialog reprezintă o întâlnire de mare folos. Poți să te cunoști pe tine, să afli lucruri noi despre persoanele din jur și să îți faci mulți prieteni, dar totodată pleci acasă cu niște învățături și poți să îi îndrumi și pe prietenii tăi, pentru că, de exemplu, de la mine din sat, au venit foarte puține persoane și chiar m-aș bucura să mă duc la ei și să-i îndemn să vină la anul” (Anastasia, 19 ani, Cernăuți).
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova a creat cadrul în care tinerii să trăiască experiențe formatoare, care să-i apropie de Biserică și de valorile tradiționale.