Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Acasă la Sfântul Daniil Sihastrul

Acasă la Sfântul Daniil Sihastrul

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Reportaj
Un articol de: Andreea Nică - 27 Sep, 2020

Urmând cursul drumului ce pleacă de la Sihăstria Putnei, prin pădure, se ajunge după un urcuș de vreo două ore la ­Mănăstirea „Sfântul ­Daniil Sihastrul”, aflată într-un luminiș, nu ­departe de granița cu Ucraina, sub straja munților semeți ai ­Bucovinei. Așezarea atât de retrasă a mănăstirii, dar și drumul până acolo aduc liniștea și pacea oricui se încumetă să o viziteze. Este o rupere de lume, chiar și pentru ­câteva ore, care aduce ­o nespusă bucurie ­sufletească.

Aflasem că există un schit aproape de graniță, retras în Obcina Mare și mă gândeam ce frumos ar trebui să fie acolo. Așa că, într-o duminică de septembrie, imediat după Sfânta Liturghie, am pornit de la Sihăstria Putnei spre această mănăstire. Auzind că ne dorim să mergem la Mănăstirea ­Sfântului Daniil Sihastrul, dar că nu știm cărarea prin pădure, doi monahi de la Sihăstria Putnei s-au oferit să vină cu noi. ­­M-a impresionat întotdeauna ­bunătatea monahilor de acolo. Stătea să plouă, era în jurul orei două după-amiaza. Aproape că ne-am răzgândit, însă părinții ne-au luat umbrele, pelerine, câteva merinde pentru drum, așa că am continuat să mergem. Pe măsură ce urcam, potecuța devenea și mai abruptă, însă priveliștea ce se zărea era extraordinară. Nici nu am intrat bine în pădure că de îndată o ploaie puternică s-a abătut asupra văii. Dar nu ne-am speriat și ploaia s-a oprit.

Mergând, părinții ne ascultau, ne îndrumau, atât de frumos ne vorbeau, încât, pe cât de greu era urcușul, pe atât de ușor ne simțeam sufletul. Din loc în loc se zăreau niște borne de ciment sau unele marcaje. „Pe aici au fost săpate tranșee în Primul Război Mondial”, spuse un părinte. Brusc, un strașnic sentiment de patriotism mi-a cuprins întreaga fire. Pășeam acum în niște locuri total aparte. Ce misiune trebuie să fi avut soldații români atunci când luptau acolo cu cei care voiau să invadeze țara! De ei depindea să protejeze ceea ce mai rămăsese atunci din România, Moldova. Cu Bucu­reștiul ocupat de Puterile Centrale, cu amenințările ce veneau dinspre nord-vest, acest front prin munții și pădurile Bucovinei avea o importanță majoră, iar noi, la mai bine de o sută de ani distanță de atunci, aveam să vedem ceea ce a mai rămas ca amintire a jertfei lor.

Locul care-ți aduce ­aminte de un început de lume

Mai facem câte un popas, să ascultăm, să ne odihnim. Printre copacii înalți lumina se revarsă oferind un tablou pastelat de ­culori vii. Brusc, liniștea este­ tulburată de zgomotul unui motor. Drumul spre mănăstire este unul destul de accesibil pentru o drumeție la pas pe munte, fiind practicat și de amatorii de off-road. Ajungem la o bifurcație de poteci. „Nu mai e mult”, ne asigură un părinte. Se pare că nu eram noi singurii vizitatori prin zonă deoarece pe mâzga de pe potecă se vedeau clar urme de animal sălbatic. „Au fost porcii mistreți pe aici.” În mod normal ne-am fi temut, dar cum să-ți fie frică dacă mergi spre mănăstire, iar părinții ce ne însoțeau se ­rugau pentru noi?

Într-un luminiș scăldat de soare și înconjurat de pădure se vedea mănăstirea. Recunosc că ne așteptam să găsim o bise­ricuță mică, dat fiind faptul că este un drum greu până acolo, însă am fost impresionați de frumusețea locului. Sunt, de fapt, trei biserici și un corp de chilii, toate împrejmuite de un gard de lemn și de clopotnița de la intrare. Prezența Sfântului Daniil ­Sihastrul se simte cu adevărat pentru că locul transmite un duh de pace. Așezământul este ­construit la finele secolului XX, având o rânduială athonită. Din cauza unui incendiu, în anul 2009 mare parte din așeză­mântul monahal a fost distrusă complet, însă biserica mare a rămas neatinsă de foc. Bisericuța de lemn este impresionantă, pe cât de simplă, pe atât de frumoasă. Un alt aspect care m-a bucurat a fost acela că în inima Bucovinei, în curtea unei mănăstiri am putut vedea trei biserici specifice unui stil arhitectural din fiecare zonă istorică a țării prin prisma materialului din care era construită. O bisericuță de lemn, ce amintește de Maramureș, una de piatră, ce te poartă cu gândul la Transilvania, și una de zid specifică Moldovei și Munteniei.

Toaca anunța vremea Vecerniei. Deodată în toată zarea răsuna sunetul grav al clopotului. Venise timpul să plecăm. Seara nu era departe, iar soarele care ardea așa puternic anunța o ­furtună zdravănă. La fel cum te întorci acasă după ce te-ai despărțit de un prieten drag aflat departe, la fel ne simțeam și noi: bucuroși că ne-am întâlnit, dar triști pentru că plecăm și cine știe când ne vom mai revedea.

Cine vine aici cu sufletul încărcat pleacă cu inima împăcată 

Într-adevăr, ploaia nu a ­întârziat să apară. Pe la jumătatea drumului de întoarcere spre Sihăstria, ploaia s-a năpustit asupra noastră, dar cu atât mai bine, căci până am ajuns la ieșirea din pădure, în depărtare, se vedea toată Sihăstria Putnei acoperită de un curcubeu ce-și descoperea culorile clar, cum rar am văzut.

Le-am mulțumit părinților că ne-au însoțit și am mers la slujba de seară de aici. Noaptea se așter­nuse bine când, pentru ultima oară în acel pelerinaj, am ajuns la mormântul Înalt­preasfințitului Părinte Pimen. Nu puteam pleca de la Sihăstria fără binecuvântarea sa. În liniștea nopții, Sihăstria devenea un loc tainic. Stăteam cu toții lângă morminte și ascultam. ­Ascultam cum freamătă pădurea în depărtare în sunete neîn­țelese. Atât de profunde sunt trăirile de acolo, încât nici o metaforă, nici un epitet nu le pot cuprinde. ­Trebuie să trăiești acele stări, să simți acea pace pentru a înțelege puțin din taina cea mare de acolo. La Sihăstria se vine cu sufletul încărcat și se pleacă cu inima împăcată.

Cu siguranță, aș vrea să vă pot duce pe toți cei care citiți acum aceste rânduri pe acele meleaguri sfinte și îmi doresc să puteți ajunge cândva, să simțiți tot ceea ce am simțit eu. Sunt multe locuri de pelerinaj în țara noastră, toate cu specificul lor, dar mănăstirile din Bucovina sunt deosebite. Mereu va fi un părinte care să te asculte, mereu te vei simți înconjurat de bunătate, doar să ai curajul să îți ­deschizi inima.

A doua zi, în zori, trenul ce ducea spre casă ne aștepta. ­Lăsam în urmă Sihăstria, dar întoarcerea acolo va fi curând...

Citeşte mai multe despre:   Mănăstirea Sfântul ­Daniil Sihastrul