Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
„Aici este Sfântul Munte pentru tine, Veniamine!“
Schitul Nifon este cel mai învechit în zile dintre cele patru schituri ale Mănăstirii Secu. Documentele istorice atestă existenţa sa în munţii Neamţului de pe la 1690, datorită unui pustnic pe nume Nifon. Distrus în 1821, este refăcut în secolul al XIX-lea de ieroschimonahul Nifon Ionescu, cel dintâi şi adevăratul ctitor al Schitului românesc Prodromu din Athos. După grele încercări, astăzi, schitul din masivul Vasan se bucură de atenţia, dragostea şi buna îngrijire a patru călugări destoinici, care nu de puţine ori se strâng la rugăciune împreună cu pelerinii veniţi de peste tot din ţară.
Ai zice că e crescut între palmele lui Dumnezeu. La Schitul Nifon este linişte, pace şi lumină. Chemarea Protosinghelul Veniamin Movileanu, egumenul schitului, ne întâmpină înainte de a păşi dincolo de poarta de intrare, unde este pictată icoana Sfintei Treimi, cel de-al doilea hram al sfântului lăcaş. Primitor, cu un zâmbet discret şi cu vorbă blândă, ne îndeamnă să mergem în biserică, unde ne desluşeşte istoria schitului şi începuturile slujirii sale aici. "Am ajuns în anul 2001 la Nifon, într-o primăvară. Eram operat. Am venit cu bătrânul monah Damian de la Mănăstirea Secu, care avea ascultare la schit şi pe care îl pomenesc în rugăciunile mele cu mult drag. Îmi amintesc că erau câţiva copaci arşi pe jumătate, poarta era afumată, troiţa afectată şi un platou imens aştepta să fie adus la viaţă, nici iarba nu era crescută. Ne-am întors la Secu şi pe drum ascultam povaţa bătrânului: "Măi, tată, măi, să vii aici, că eu oi muri, că aici e loc sfânt. Să continuaţi lucrarea aici!"", povesteşte egumenul Veniamin. După incendiul din anul 1999, se impuneau lucrări de reconstrucţie a schitului (alcătuit din biserică, corp de chilii şi alte dependinţe), care au început în anul 2005 şi s-au terminat şase ani mai târziu, sub îndrumarea arhimandritului Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, cu ajutorul părinţilor mănăstirii şi prin contribuţia credincioşilor. Odată cu "reînvierea", schitului i s-a adăugat şi al doilea hram, "Sfânta Treime", primul fiind "Buna Vestire". Zilele, lunile, anii treceau şi schitul înflorea sub ochii protosinghelului Veniamin Movileanu. Deşi investea toată puterea rugăciunii şi a braţelor sale în truda colectivă de reclădire a sfântului lăcaş, părintele Movileanu avea un gând tainic: "Am vrut să plec în Sfântul Munte Athos. Mă frământam de câţiva ani până a ajunge aici la schit. Voiam să trăiesc şi eu câţiva ani buni, dacă nu definitiv rânduiala din Sfântul Munte. Mă rugam Maicii Domnului să rânduiască ea". Ascultarea Vremea a trecut, a venit momentul sfinţirii. La 18 septembrie 2011, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a târnosit biserica schitului. Egumenul era hotărât să plece la locul său mult dorit, când, după sfinţire, mitropolitul hotărăşte ca slujbele să se ţină după rânduiala Sfântului Munte Athos, întrucât ctitorul schitului a întemeiat Prodromu. "Eu în sufletul meu am zis: "Iată, unde te-a chemat Maica Domnului", mai ales că era hramul ei, şi am adăugat hotărât: "Aici este Sfântul Munte pentru tine, Veniamine!" Apoi, m-am liniştit. De-acum mă rog la Măicuţa Domnului să ne dea răbdare să ducem ascultarea, cu mult drag şi cu multă jertfă. Când faci ascultare în mănăstire, locul este acolo unde îţi este ascultarea şi pacea şi bucuria şi toate. Când te duci într-un loc unde nu îţi este ascultarea sau nu ai fost trimis, dar ai tu dorinţa de a te duce acolo, că ţi se pare că îţi place, la prima vedere, atunci nu este locul tău acolo sută la sută. De aceea, monahul are pace şi linişte în suflet în locul respectiv numai dacă este trimis de ascultare." Amintirea Cel dintâi Nifon, care a întemeiat schitul în anul 1690, era ieroschimonah, "un pustnic, care a adunat ucenici, a construit o bisericuţă din lemn, chiliuţe", după cum arată protosinghelul Veniamin. Schitul a fost distrus în anul 1821 şi refăcut în secolul al XIX-lea de ieroschimonahul Nifon Ionescu. Acest vrednic stareţ a început biserica din piatră şi a ridicat-o până la centură. Din cauza vremurilor grele nu a putut finaliza biserica. A plecat în Sfântul Munte Athos, unde a ctitorit Schitul românesc Prodromu. Aceluiaşi ieroschimonah Ionescu îi este atribuită întemeierea Mănăstirii Bucium din Iaşi. Timp de 170 de ani, Schitul Nifon a rămas neterminat. "Prin anii â60-â70 a trăit aici un preot călugăr, ieromonahul Luca, despre care şi oamenii mărturisesc despre minuni făcute de el, oamenii bolnavi aduşi la el. Era curajos, harnic şi îndrăgit de oameni. Drept mulţumire pentru binele pe care îl făcea, oamenii aduceau cu carele cele mai bune alimente la schit, care erau transportate mai apoi de călugării de la Mănăstirea Secu, care pe vremea aceea era foarte săracă. Singur în această pădure, era într-un pericol constant, fiind la mâna prădătorilor. Adesea, părintele ieşea cu crucea şi spunea: "Dacă eşti de la Dumnezeu să vii, dacă eşti de la diavolul să te piei"", conchide egumenul schitului. Astăzi, amintirea a ceea ce a fost odată istoria acestui loc sunt ruinele vechiului Schit Nifon şi un fag bătrân de 200 de ani, crescut chiar în naosul fostei biserici.