„Am scris mult şi am şters şi mai mult!“

Pe compozitorul Costică Andrei l-am găsit în apartamentul său din Bucureşti, undeva în Vatra Luminoasă. Luminos îi era şi chipul când ne-a întâmpinat cald şi ne-a vorbit despre viaţa sa, despre familie, despre "şcoala" seminarului şi cele două mari pasiuni: muzica şi pictura.

Pentru că eram însoţit de un absolvent al Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, la început, rolurile s-au schimbat. Intervievatul a devenit reporter şi ne-a întrebat cu interes: "Ce-o mai rămas din Seminarul Sfântul Andrei?" A aflat că seminarul din Galaţi a renăscut şi i s-a citit mulţumirea pe chip. Îl leagă multe amintiri de această şcoală teologică. Amintiri plăcute din vremuri de tristă amintire.

Maestrul împlineşte astăzi, 7 aprilie, 84 de ani. Povesteşte însă lucruri petrecute acum mai, bine de 70 de ani ca şi cum ar fi fost ieri. E limpede în gândire şi precis în exprimare. A intrat la seminar în 1940 şi l-a absolvit în '48, ultima promoţie înainte de închiderea instituţiei. "Anii petrecuţi în seminar sunt anii cei mai negri din istoria seminarului. Şi nu vorbesc la figurat. La propriu! Cei mai negri!" Nu apucăm să întrebăm de ce, pentru că vin argumentele: noiembrie 1940, marele cutremur; 1941, al Doilea Război Mondial; 1944, întoarcerea armelor şi retragerea nemţilor; 1946, marea foamete; 1948, desfiinţarea seminarului. Când auzi prin ce i-a fost dat să treacă în cei opt ani de seminar, parcă ţi-e ruşine şi să pronunţi cuvântul "criză" la care facem azi referire cu toţii!

"Temelia pe care mi-am construit viitorul"

Vorbeşte la superlativ despre profesorii din seminar, în frunte cu directorul Constantin Todicescu. Este locul unde a buchisit tainele muzichiei, cea care avea să-i aducă atâtea şi atâtea satisfacţii: "Pentru mine, seminarul la care se adaugă cei şapte ani de acasă au constituit temelia pe care mi-am construit viitorul".

După un an de stat acasă, în toamna anului 1949 a intrat la Conservator, la Iaşi. Un bun început, numai că vremurile nu erau atât de liniştite. "Am terminat primul an şi, ca un făcut, s-a desfiinţat Conservatorul din Iaşi! Fatal! Erau patru Conservatoare: Iaşi şi Timişoara s-au desfiinţat, au rămas Bucureşti şi Cluj. La vremea aceea circula o vorbă: cine vrea să înveţe carte, se duce la Cluj; cine vrea să se căpătuiască, să meargă la Bucureşti. M-am gândit în tot felul şi am plecat la Cluj. Şi bine am făcut!" A terminat studiile la Secţia pedagogică şi compoziţie a Conservatorului din Cluj în 1954. Din nou, păstrează la loc de cinste memoria profesorilor, în special a maestrului Sigismund Toduţă, compozitor de marcă, primul doctor în muzicologie din ţara noastră. Prin transfer, a ajuns în ultimul an la Conservatorul din Bucureşti. Era singura variantă, restul locurilor fiind blocate. În Capitală, a continuat să studieze compoziţia.

Recunoaşte că muzica l-a apropiat de cea care avea să-i fie alături până în urmă cu un an şi jumătate, când s-a mutat la Domnul: Elena, soţia sa. Amândoi au urmat acelaşi traseu la Conservator: Iaşi, Cluj, Bucureşti. El compoziţie, ea canto. După o serie de concursuri câştigate, tânărul compozitor Costică Andrei a aflat de un post vacant la Casa Centrală a Creaţiei: redactor la Serviciul muzical. După un mic colocviu, reprezentantul instituţiei "ezita": "Cum vrei, rămâi de acum sau vii de mâine dimineaţă?" "Am avut noroc!", adaugă sfios şi completează: "Dar şi întrebări-şopârlă!" Această Casă de Creaţie era "un fel de instituţie centrală pentru pregătirea şi verificarea dirijorilor şi a muzicienilor în domeniul artelor din mişcarea artistică de amatori. Noi le asiguram repertoriu, culegeri etc. Bineînţeles, având compoziţia, mă împingea din spate şi scriam şi eu". Nu a trecut mult timp şi au început să apară roadele: "Primul concurs a fost în '57: concursul Uniunii Compozitorilor şi al Casei de Creaţie. Premiul II! În '58, când a fost tipărită lucrarea, aveam 30 de ani".

Soţia, Elena Andrei, a fost una dintre solistele de clasă ale Bucureştiului. A susţinut recitaluri pe scena Sălii Palatului, la Ateneu şi a jucat în spectacole puse în scenă la Operă. Pentru opera "Aida" de Verdi a primit rol titular. I-a dăruit maestrului o fiică, Anca, pasionată, firesc, de muzică. A absolvit şi ea Conservatorul, studiind vioara. A făcut parte din Filarmonica din Ploieşti, iar în urma unui concurs de impresariat organizat de "Aria", a obţinut un contract peste hotare: "Din 1982, Ancuţa este violonistă la Orchestra Simfonică a Operei din Barcelona şi profesoară la Conservatorul Municipal din Barcelona. Din punctul ăsta de vedere, Dumnezeu ne-a ajutat şi ne-am realizat, aş spune, deplin! Mi-e frică să spun cuvântul ăsta". Pecetluieşte fiecare cuvânt de mulţumire pentru cele dăruite de Dumnezeu cu semnul Sfintei Cruci.

"Bucuriile m-au încurajat, din insuccese am învăţat"

Între timp, maestrul Costică Andrei a trecut la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, în cadrul Ministerului Învăţământului. A fost şeful redacţiei de muzică timp de 25 de ani, până în 1988, când a iscălit ieşirea la pensie. Cu un calm patriarhal, se gândeşte ce rămâne în urma sa: "Am avut şi succese, şi bucurii, şi necazuri. Bucuriile m-au încurajat, iar din insuccese am învăţat. Şi mi-a fost de folos. Anii au trecut, am colaborat cu toate formaţiile bune din Bucureşti, cu marile ansambluri şi nu numai. Am scris mult şi am şters şi mai mult! Asta a fost viaţa de compozitor! Nu mi-au plăcut banalităţile şi am fugit de ele. Am spus: decât să mă repet, mai bine tac! Şi am simţit că la 80 de ani încep să mă repet. Am spus: Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns până aici!"

După muzică, a doua mare preocupare a fost pictura. Păstrează şi acum pe pereţi câteva tablouri pictate în tinereţe. Lucrând în editură, făcea şi muncă de grafician: vignete, coperte de carte. În 1991 şi în 2008, Seminarul Teologic din Galaţi şi-a adus aminte că l-a avut elev şi i-a acordat cinstirea cuvenită. Imediat după Revoluţie, când s-a hotărât reînfiinţarea seminarului, a fost chemat, împreună cu alţi colegi de generaţie, la o "revedere" după aproape jumătate de secol. În noiembrie 2008, seminarul a sărbătorit centenarul. Nu a putut ajunge la evenimentul de la Galaţi, însă a trimis o scrisoare. Scrisoarea a fost citită în plen, iar semnatarul a fost felicitat de ierarhul Dunării de Jos: "Mi-a făcut o plăcere extraordinară şi-am avut o mulţumire sufletească: Doamne, mulţumesc că m-ai răsplătit! "Alo, aici Episcopul Casian"! La orice mă gândeam, dar ca să-mi dea Episcopul Casian telefon şi să mă felicite, nu!"

Un cuvânt de recunoştinţă aparte a avut maestrul Costică Andrei şi pentru pr. lect. dr. Zaharia Matei, dirijorul formaţiei "Te Deum Laudamus", care încă îi mai cântă lucrările: "Ca dirijor, părintele Matei a fost unul dintre cei care m-au înţeles perfect şi m-au ajutat şi m-au sprijinit în activitatea mea de compozitor, mai ales în ultima perioadă. Este unul dintre dirijorii deschişi spre nou, spre lucruri bune, pentru care îi mulţumesc din toată inima şi îi rămân recunoscător". Una dintre cele mai cunoscute creaţii semnate Costică Andrei este Tripticul din care face parte "S-a născut Domnuâ Sfântuâ", pe text de colindă ardelenească, rezultatul unui studiu din timpul Conservatorului urmat la Cluj. De altfel, în urmă cu trei-patru ani, două piese din Triptic au fost cântate, la Bucureşti, de corul de cameră al Universităţii de Muzică "Franz Liszt" din Weimar, Germania. "Au cântat nemţii Florile dalbe!", rememorează maestrul.

Partituri "auzite" cu ochii şi lucrări compuse cu inima

Un accident casnic l-a privat de unul dintre darurile cu care fusese înzestrat de Dumnezeu. Un recipient plin cu vin roşu de Bereşti uitat undeva prin casă a explodat în urma fierberii, iar dopul l-a lovit chiar în ureche: "Era într-o seară, lucram. Toată lumea dormea. Bombă! Mi-a tăiat auzul! M-a lovit direct în timpan. Nu numai că mi-a tăiat auzul cantitativ, ci şi calitativ mi l-a distrus. Adică, vreau să vă spun: cânt la pian Do-Re, aud Do-Do". În schimb, dacă pune ochii pe o partitură, o "aude" complet. Aşa a compus mai departe. Ultimele colinde şi lucrări pentru Sfintele Paşti sunt făcute "pe surzenie".

Înainte de a ne despărţi, ne mărturiseşte: "Mi-aţi făcut poate ultima bucurie pe pământ!" Îndrăznim să-l încurajăm şi făgăduim că ne vom revedea şi la anul, când va împlini 85 de ani. Ne temperează entuziasmul tineresc cu calmu-i de om trecut prin multe şi ne aminteşte, drept cuvânt de despărţire, o vorbă a lui Marin Sorescu: "Omul urcă o Golgota vieţii cu o scândură în spate, care înseamnă jumătate de cruce, în căutarea celeilalte jumătăţi de cruce, ca după aceea să găsească un loc unde să poată fi răstignit".

Date biografice

Compozitorul Costică Andrei s-a născut la 7 aprilie 1928 în comuna Bereşti, judeţul Galaţi. A absolvit Seminarul Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi şi a urmat studii de Conservator la Iaşi, Cluj şi Bucureşti. Din anul 1974 este membru titular al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A compus în toate genurile muzicii de cor, de la cântece pentru copii până la madrigale, cantate, muzică religioasă şi colinde.